Institutul Francez din Bucuresti si Ambasada Frantei in Romania, cu sprijinul Muzeului National de Arta al Romaniei, organizeaza in perioada iunie - decembrie 2008
a doua
STAGIUNE DE MUZICA VECHE
Va invitam asadar la deschiderea acestei noi stagiuni de muzica veche care are loc astazi, 30 iunie, incepand cu orele 19.30 la Muzeul National de Arta al Romaniei, cu un concert sustinut de Ansamblul Stradivaria, Cantates et sonates francaises.
Fondat de violonistul Daniel Cuiller in 1987, ansamblul Stradivaria se numara printre cele mai reprezentative si cunoscute ansambluri baroce pentru muzica de coarde. In limbajul muzical, se foloseste sintagma « son Stradivaria » pentru a caracteriza un sunet bogat, sclipitor, vivace. Concertul pe care Stradivaria il sustine la Bucuresti va prilejui fiecarui meloman bucuria de a se delecta cu un program in care alternanta pieselor instrumentale si vocale pune in valoare chintesenta gustului baroc francez.
30 iunie, orele 19.30, MNAR, Sala Auditorium
Ansamblul Stradivaria
Cantates et sonates francaises
Marin Marais, François Couperin, Nicolas Bernier, François Francoeur, Jean-Philippe Rameau
Interpreti : Daniel Cuillier, vioara ; Jay Bernfeld, viola da gamba ; Jocelyne Cuiller, clavecin ; Jeffey Thompson, tenor.
Pret intreg : 10 RON ; Pret redus (elevi, studenti, pensionari) : 5 RON.
Prima Stagiune de Muzica Veche din 2007 a adunat un numeros public nou, calduros, cu minunate calitati de ascultator si cu adevarat plin de dorinta de a descoperi ceva inedit. In acest context, a prelungi in 2008 aceasta plimbare de-a lungul esteticii muzicale baroce, prezentata prea rar in Romania, pare a fi cu adevarat o necesitate.
Astfel, a doua Stagiune de Muzica Veche de la Bucuresti se anunta tot plina de surprize si de placeri! Cu participarea celor mai buni interpreti francezi, va fi un adevarat regal al vocilor, de la canzoni de Monteverdi si cantatele franceze de Jean-Philippe Rameau, pana la ariile de curte de Michel Lambert.
Ii va prezenta pe Mozart sau pe Haydn conform criteriilor estetice ale vremii lor. Si, nu in ultimul rand, va delecta auzul si privirea ascultatorului - o mare premiera in Romania - cu ultima creatie a lui Beatrice Massin si a companiei sale de dans baroc Les Fetes Galantes, spectacolul coregrafic si muzical Un air de folies (O arie de nebunii) - un titlu ce s-ar putea fara indoiala aplica intregii editii de fata a Stagiunii de Muzica Veche de la Bucuresti.
Celelalte patru concerte ale stagiunii vor avea loc in datele de 25 septembrie, 16 octombrie, 24 octombrie si 10 decembrie.
Eveniment organizat de Institutul Francez din Bucuresti si Ambasada Frantei in Romania cu sprijinul Muzeului National de Arta al Romaniei.
Parteneri principali : BRD - Groupe Societe Generale si Gaz de France
Parteneri strategici ai Ambasadei Frantei : Alcatel-Lucent, ApaNova, Carrefour, Orange si Lafarge
Parteneri media : TVR Cultural, RFI Romania, Radio Romania Muzical, Cotidianul si LiterNet
Iunie 2008