Unul dintre cei mai cunoscuti si indragiti artisti francofoni de astazi, Garou va concerta pe 18 aprilie 2022 la Sala Palatului din Bucuresti, evenimentul facand parte din noul turneu mondial al artistului, inspirat numit “Garou Is Back”. O revenire in fata publicului pentru un cantaret care a debutat la jumatatea anilor 90 in rolul lui Quasimodo din celebrul musical “Notre Dame de Paris”, si care a fost nevoit din cauza restrictiilor impuse de pandemie sa isi amane mai multe concerte.
Pana acum Garou a lansat nu mai putin de zece albume de studio, a cantat alaturi de nume ca Robbie Williams sau Celine Dion, a devenit o prezenta obisnuita in mai multe emisiuni TV din Franta, dar a participat si cu celebrul Cirque de Soleil. Noul sau turneu mondial va aduce pe scena Salii Palatului o parte din piesele soul de pe cel mai recent album de studio marca Garou, “Soul City”, un stil care pare ca i se potriveste perfect, alaturi de sonoritati si influente pop si rock, dar si elemente inspirate de funk sau chiar de R&B. Dupa cum marturisea de altfel artistului, muzica soul se numara si astazi printre genurile sale preferate, mai ales pentru ca la inceputurile carierei sale a cantat adesea in mici localuri unele dintre cele mai cunoscute melodii soul (si nu numai).