Cursul, structurat pe teme interdisciplinare, se adresează atât studenţilor la psihologie, cât şi profesioniştilor din psihologie şi psihiatrie, psihoterapeuţilor, trainerilor (life coach) dar şi persoanelor care doresc să evolueze constant cunoscându-şi mai bine procesele psihologice ale dezvoltării personale.
Deschiderea cursului va avea loc miercuri, 18 februarie 2015, în aula Universităţii Ecologice (Str. Vasile Milea nr. 1G), intre orele 16:00 – 20:00, printr-o conferinţă în cadrul căreia vor fi invitaţi să vorbească despre propriul proces de dezvoltare personală:
- Academician prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici
- Prof univ. dr. Leon Zăgrean, preşedinte al Societăţii de Neuroştiinţe din România
- Prof. univ. dr. Florin Munteanu, preşedinte al Centrului pentru Studii Complexe - UNESCO, primul think-tank în complexitate din România
- Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, neurolog şi autorul celebrei lucrări Inteligenţa materiei
- Lector univ. dr. Constantin-Edmond Cracsner, decanul Facultăţii de Psihologie – Universitatea Ecologică din Bucureşti şi
- Simona Stoicescu, director Mind Evolution Society, un hub de cunoaştere dedicat dezvoltării personale science-based
- Lector univ. dr. Ovidiu Brazdău, titularul cursului.
Participarea la conferinţă este gratuită, în limita locurilor disponibile (mai jos, detalii despre înscriere).
Despre cursul Conştientizare si dezvoltare personala
Cursul este rezultatul unei ample cercetări întreprinse de dr. Ovidiu Brazdău desfăşurată pe o perioadă de 12 ani (2003-2015). Autorul cercetării a formulat conceptul de CQ – Consciousness Quotient (coeficientul de conştientizare) şi testul care măsoară capacitatea unei persoane de a fi conştientă (CQ-i). Asemenea coeficientului de inteligenţă (IQ) sau coeficientului de inteligenţă emoţională (EQ), CQ explorează atitudinile şi acţiunile conştiente folosind metodologia de cercetare psihologică.
În opinia lui Ovidiu Brazdău, “a fi conştient înseamnă să deţii un anumit grad de prezenţă conştientă (witnessing awareness) şi un anumit grad de libertate şi flexibilitate de gândire şi simţire, inclusiv în interacţiunea cu ceilalţi”.
Cursul are la bază elemente de psihologia conştientizării şi prezintă teorii ştiinţifice, metode şi tehnici de transformare interioară centrate pe dezvoltarea autonomă (self-actualization) şi post-autonomă a Eului (post-autonomous ego development). Informaţiile prezentate în cadrul cursului constituie un compendiu privind procesul de dezvoltare personală şi facilitează înţelegerea principiilor de bază ale transformării personalităţii. Cursul integrează cercetări ştiinţifice fundamentale dar şi neconvenţionale asupra dezvoltării interioare, trecute prin filtrul gândirii critice şi raţionale, dar, în acelaşi timp, păstrând o deschidere spre fenomenele încă necunoscute legate de funcţionarea psihicului.
Ce înseamnă să fii conştient; Conştientizarea şi dezvoltarea personală; Dezvoltarea personalităţii. Stadiile post-convenţionale ale evoluţiei eului; Psychology of awakening; Sinele non-conceptual şi Witnessing awareness; Mindfulness; Self CQ (CQ fizic); CQ emoţional; CQ cognitiv; CQ social-relaţional; CQ spiritual; Inner Growth CQ; Atenţia şi intenţia. Importanţa alegerilor conştiente; Neuroplasticitatea creierului; Spiritual emergency - bolile psihice ca simptome ale transformării interioare; Psihosomatică; Cum să gândim, pattern-uri şi erori cognitive; Schimbarea Eului şi a paradigmelor.
Cursul vizează îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice, competenţelor şi deprinderilor din sfera dezvoltării personale. Partea practică pune accent pe observarea, identificarea, analiza şi modificarea propriilor atitudini şi comportamente, dar şi pe echilibrarea tiparelor de gândire şi emoţionale. Fiecare participant este sprijinit să îşi realizeze un plan de dezvoltare personală şi să îl pună în aplicare pe durata frecventării cursului.
Cursul este gratuit şi are loc săptămânal, în fiecare zi de miercuri, între orele 18:00-21:00. Pentru înscriere, trimiteţi un e-mail cu numele, profesia, datele dvs. de contact (telefon, e-mail) şi ce vă atrage/interesează din acest curs, la adresa curs.constientizare@gmail.com. Având în vedere numărul limitat de locuri, participarea la curs este condiţionată de susţinerea unui interviu care evaluează motivaţia şi disponibilitatea participării la acest curs (evaluarea se va realiza după primul curs – 25 feb.).
Programa cursului este disponibilă la:
slideshare.net/OvidiuBrazdau/constientizare-si-dezvoltarepersonaladescriereacursului
Bucuresti
13 Februarie 2015