"Colocviul este organizat cu prilejul finalizării eforturilor de traducere şi publicare, pentru prima data în limba romană, a operei integrale plotiniene. Traducerea a fost efectuată pe parcursul a cinci ani (2001-2006), formând o reală premisă de creştere a culturii române prin studiul marilor articulaţii conceptuale ale gândirii europene", se spune într-un comunicat al UBB Cluj, transmis presei.
Proiectul a fost însoţit de ample seminarii care au mobilizat studenţi, masteranzi şi doctoranzi.
La eveniment sunt invitate personalităţi internaţionale de prim rang din Germania, Franţa, Spania, Canada, Ungaria, specialişti recunoscuţi în filosofie, alături de personalităţi române din domeniul filosofiei şi al studiilor clasice.