Situat pe malurile raului Charente, este un oras destul de mic, cu aproape 20.000 de locuitori, dar celebru in intreaga lume pentru un produs fin si aparte : coniacul. Iar cei care vin in acest oras pentru prima oara vor fi cu siguranta atrasi de mirosul delicat ce pluteste in aer, venind de la nenumaratele distilerii, unde folosindu-se retete clasice, secrete, se produc diverse sortimente de coniac. Veti gasi aici atat marci franceze, multe dintre ele deja legendare cum ar fi Courvoisier, cat si producatori straini, precum Hennesy.
Cognac a fost inca de la inceputurile sale un centru comercial important, iar in perioada Razboiului de o suta de ani a fost pe rand de o parte si de alta, in functie de luptele si tratatele politice in desfasurare. Francis I avea sa ofere orasului dreptul de a face comert cu sare, ceea ce a asigurat prosperitatea, inainte ca localitatea sa devina un important producator de vinuri si apoi de coniac.
Ce puteti vizita :
Orasul Vechi : partea veche a orasului este un cartier medieval, Vieux Cognac, ce se intinde intre Tours Saint-Jacques, de-a lungul raului, pana la Biserica Saint-Leger. Aici se gasesc numeroase cladiri istorice, interesante prin arhitectura, presarate de-a lungul stradutelor pietruite. Veti intalni adesea simbolul sculptat al salamandrei, simbolul Regelui Francis I, dar si fatade bogat impodobite.
Chateau des Valois: pret de secole a fost un important punct comercial pe harta regiunii, astazi ramane un monument arhitectural admirabil.
Biserica Saint-Leger : cea mai frumoasa biserica din Cognac, merita vizitata datorita arhitecturii si picturilor din interior.
Muzeul de Arta si Istorie : expozitii ce prezinta trecutul regiunii.
Muzeul de arta din Cognac : are colectii interesante de pictura, sculptura si grafica, multe dintre ele fiind ale artistilor legati intr-un fel sau altul de oras.