Teatrul Odeon, gazdă a 11 spectacole din cadrul Festivalulului Naţional de Teatru, a fost de-a dreptul asaltat zilele trecute, când coada din faţa casieriei a durat aproximativ 5 ore. Fără coadă, dar tot cu locurile epuizate sunt sălile de la Teatrul de Comedie şi Teatrul „Bulandra”.La nici o săptămână de când au fost puse în vânzare s-au epuizat locurile pentru 7 spectacole din Festival şi la foarte multe mai sunt la casele de bilete mai puţin de 50 de locuri. Cei care se grăbesc mai pot prinde un loc la spectacolele care se joacă în spaţii cu capacitate mare, cum sunt Teatrul Naţional sau Opera Română.
La primul, nu trebuiesc ratate spectacolele: „Filosofii“ de Joseph Nadj, „Nora“, în semnătura regizorui Thomas Ostermeier sau „Camera Isabellei“, al lui Jan Lawers, iar la Opera Română, cele două versiuni ale piesei Regele Lear. Pentru spectacolele din Modulul Dans, încă se mai găsesc bilete la CNDB, iar pentru cele din Modulul Recitaluri, la Teatrul „Nottara”.