"LA VARSTA LA CARE AS PUTEA sa ma multumesc cu un trai linistit, jucand golf, am vrut sa cinstesc memoria celor care au infipt drapelul american in insula Iwo Jima, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial" - spunea Clint Eastwood toamna trecuta, intr-un mesaj trimis Festivalului de la Torino, inaugurat cu filmul sau Flags of our Fathers (Steagurile parintilor nostri). La 76 de ani, cineastul, pe care prestigioase reviste europene (Positif, in cel mai recent numar) nu inceteaza sa-l numeasca "ultimul mare clasic american", nu s-a multumit doar cu un onor dat amintirii parintilor generatiei sale. Caz rar in istoria cinematografiei, Eastwood a dorit sa realizeze un diptic plecand de la acelasi subiect, vazut din alt unghi, in cazul de fata al militarilor japonezi care au rezistat asaltului mai mult decat si-au imaginat strategii americani. Astfel s-a nascut Letters from Iwo Jima (Scrisori din Iwo Jima), vorbit in intregime in japoneza, drept care a cucerit Globul de Aur pentru "cel mai bun film intr-o limba straina", ceea ce nu-l impiedica, acum, sa se afle printre favoritii principalelor Oscaruri (film, regie, scenariu original). Multelor imagini ale infernului care este, in cele din urma, razboiul, li se vor adauga, fara doar si poate, cele de acum. Stancoasa insula, al carei nume se pare ca a fost uitat de istoriografia nipona (nimeni nu invata la scoala despre tragedia traita aici), filmata de Tom Stern in culori desaturate, apropiate de cenusiul granitului patat, uneori, de rosul sangelui sau al drapelelor, este chiar infernul mutat la capatul lumii. Spre deosebire de americanii care stiau ca trebuie sa invinga, japonezii erau pregatiti pentru moarte. Inclusiv pentru sinucidere, in numele traditionalului cod al onoarei. In primele cadre ii vedem, de altfel, sapand transee in nisip, numite de ei morminte. De la superior la soldatul neinstruit, fiecare traieste, in felul sau, si demnitatea, dar si spaima rezistentei. Si unul si altul scriu, acasa, spre alinare, chiar daca nimic nu le garanteaza buna calatorie a mesajelor. Raporturile dintre stilatul comandant, interpretat de admirabilul actor Ken Watanabe, si candidul soldat care continua sa-si revendice singurul titlu stiut de el, cel de brutar, nu au scapat comentatorilor francezi - cei mai infocati admiratori ai lui Eastwood - gata sa le apropie de dinamica a doua personaje asemanatoare ale capodoperei lui Renoir, Marea iluzie. Este, si acesta, un suprem si meritat gest de pretuire pentru arta unui cineast, detinator al secretului de a-si ascunde nelinistea intr-o derutanta (pentru multi) simplitate. magda.mihailescu@gandul.info