Cel mai important pictor peisagist francez al veacului al XVII-lea s-a nascut in 1604 sau 1605 intr-un mic sat din partea de nord-est a Frantei, Chamagne, si inainte sa fie un artist preferat al papilor si cardinalilor era Claude Gelee, unul dintre cei sapte copii ai unei familii relativ modeste din Ducatul Lorenei (care avea sa se alipeasca Frantei mult mai tarziu, in 1766), de unde si numele sub care artistul avea sa fie cunoscut. A lucrat initial ca patiser, o ocupatie traditionala in regiune, a calatorit se pare pentru intaia oara la Roma intre 1617 si 1621, cand a fost ucenicul si mai tarziu ajutorul pictorului Agostino Tassi. Nimeni nu si-ar fi imaginat atunci ca adolescentul va deveni unul dintre cei mai apreciati si cunoscuti pictori ai Cetatii Eterne, si ca exceptand o scurta perioada in care a revenit in Lorena, cand a lucrat alaturi de pictorul Claude Deruet, isi va petrece tot restul vietii la Roma. Este sigur ca din 1627 se stabileste in orasul care ii va oferi cei mai multi comanditari si sustinerea entuziasta a acestora, si a locuit langa Piata Spaniei, la fel ca multi alti pictori straini, desi prea putini si-ar fi putut imagina ca ar putea sa rivalizeze cu Lorrain. Dupa o perioada in care a realizat cateva fresce (gen la care va renunta in favoarea peisajului si desenelor) avea sa se dedice exclusiv picturii, devenind din 1633 membru al Academiei Sfantului Luca. Lucreaza relativ putin fata de alti artisti, cu rabdare si dedicat, asa ca productia sa este numeric modesta, dar calitatea peisajelor si faima in crestere, alaturi de sustinerea unor importanti colectionari, il fac repede sa devina unul dintre cei mai cautati pictori in viata. Iar pretul putinelor tablouri care ies din atelierul sau (undeva spre 200 pana la sfarsitul vietii) este mereu in crestere.
Printre cei care ii cumpara lucrarile, ii comanda alte picturi si il sustin cu entuziasm se numara papi, cardinali, aristocrati, diplomati, cei care nu doar isi permiteau un tablou de Claude Lorrain, dar ii si deschidea usile spre lumea buna a vremii si erau mereu alaturi de pictor cand acesta, obisnuit cu viata sa linistita si modesta, ar fi avut nevoie de ceva. Fie ca era vorba de papa Urban al VIII-lea, de Alexandru al VIII-lea sau de Clement al IX-lea, Claude Lorrain stia ca acestia sunt sustinatorii sai in orice moment. Poate ca altii ar fi profitat de aceasta influenta, dar artistul se obisnuise cu un trai modest, cheltuind mai mult pe carti, tablouri sau gravuri si desene decat pe haine sau o viata boema. Destul de retras si dedicat exclusiv tablourilor si desenelor sale, era o prezenta placuta si lipsita de acea pofta de intrigi si dusmanii des intalnita la alti pictori, refuzand chiar unele functii si posturi importante, bine platite, care insa i-ar fi consumat din timpul petrecut in atelier. Se multumea sa picteze in stilul sau care a uluit si convins, revolutionand practic peisajul european in compozitiile sale cu teme sacre sau mitologice, cu naturala idealizata, luxurianta, redata cu o minutiozitate splendida, in care personajele (o alta schimbare radicala) deveneau parte integranta si nu foloseau peisajul doar ca un cadru suport.
Campina romana (1639)
Peisajele sale sunt fie scene din natura, cu vegetatie idealizata, luxurianta, reprodusa in maniera clasica si aproape intotdeauna scaldata intr-o lumina calda, aurie, fie scene urbane, adesea asa-numitele capricii, in care fantezia artistului folosea cladiri si structuri cat se poate de reale alaturi de constructii si elemente geografice imaginare, Subiectele sunt potrivite normelor si gustului vremii – scene mitologice, religioase, evocarea unor evenimente istorice – iar personajele sunt integrate proportional, surprinse adesea in repaus, mai rar in miscare, martori si eroi ai intamplarilor desprinse din literatura antica, cea religioasa sau din cronici.
Imbarcarea Reginei din Saba (1648)
Popularitatea lui Lorrain a facut ca si numarul imitatorilor si mai ales al falsificatorilor sa creasca, in special dupa ce devenise tot mai clar pentru toti potentialii cumparatori ca este greu, aproape imposibil, sa mai gasesti un tablou al pictorului. Solutia gasita de artist a fost una relativ simpla: sa alcatuiasca un catalog al tuturor lucrarilor sale. Un veritabil catalogue raisonne facut chiar de Lorrain, colectie care avea sa devina un instrument esential pentru cunoasterea operei sale, dar si un document de epoca de o valoare inestimabila.
Purtand titlul initial de “Libro di verit” (Cartea adevarului) si cunoscut astazi sub denumirea sa latina de Liber Veritatis, manuscrisul inceput in 1635 era o lista detaliata a tuturor tablourilor sale. Lorrain nu s-a limitat la o simpla insiruire, ci fiecare tablou care iesea din atelierul sau era reprodus in paginile cartii sub forma unui desen, pe spatele caruia fiind trecute detalii despre cumparator (mai ales daca nu era din Roma), informatii despre subiectul lucrarii, semnatura, un numar de catalog. Si probabil vazand de la bun inceput acest manuscris ca o alta arie a creatiei sale Claude Lorrain incepea cartea cu un autoportret.
Artistul a continuat sa completeze catalogul pana in 1682, anul mortii sale, reproducand aici nu mai putin de 195 de tablouri, cu acea rabdare minutioasa pe care o dedica tablourilor sale. O opera cu adevarat aparte – ar fi fost minunat ca mai multi pictori sa fi tinut o evidenta similara a lucrarilor – totusi catalogul intocmit de Claude Lorrain nu este, dupa cum au observat ulterior specialistii, unul exhaustiv. Lipsesc unele lucrari de inceput, mai ales atunci cand este vorba de alte versiuni ale unor tablouri de succes, dar tinand cont de faptul ca este vorba de foi volante legate ulterior s-ar putea ca unele dintre primele desene sa se fi pierdut. Sau ca Lorrain, un perfectionist, sa le fi considerat mai putin reusite. De altfel Liber Veritatis demonstreaza inca o data cat de importat era desenul pentru unul dintre cei mai importanti peisagisti din toate timpurile,
Apollo si muzele pe muntele Helicon (1680)
De altfel Claude Lorraine, cunoscuta pentru lentoarea cu care picta, a fost un prodigios si prolific desenator, lasand in total (incluzand creatiile din Liber Veritatis) peste 1300 de desene, mare parte dintre ele realizate in pregatirea picturilor. Prefera sa lucreze in tus, dar folosea si creta neagra sau rosie, era mai ales in prima faza fascinat de studiile dupa natura, iar desenele preliminare folosite pentru picturile sale impresioneaza prin finetea detaliului si pasiunii pentru frumusetea clasica, sublima.
Liber Veritatis se gaseste astazi in colectiile British Museum dupa ce fusese mostenita de fiica adoptiva a pictorului, trecand ulterior prin mai multe colectii si din fericire fiind pastrata si astazi, editata pentru prima oara in secolul al XVIII-lea, cand colectia de desene avea sa influenteze radical pictura peisagistica europeana.
Foto: wikipedia.org,
