Cinema City, liderul pietei din Romania si cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrala si de Sud Est, a inaugurat marti, 1 mai, primul multiplex din judetul Constanta, in centrul comercial Maritimo Shopping Center.
Cu o capacitate totala de 1774 de locuri si 8 sali digitale, dintre care 6 sali capabile de proiectii 3D, Cinema City Constanta este al 13-lea multiplex pe care reteaua internationala de cinematografe il deschide in Romania, din 2007 si pana in prezent.
Multiplexul ofera tehnologie de ultima generatie intr-un mediu premium, prin sali de cinema confortabile, dotate cu cele mai moderne echipamente, folosind renumitele proiectoare Kinoton si Christie si sunetul Dolby Digital Surround. Spectatorii beneficiaza si de barul de incinta de unde se pot cumpara gustari, diferite meniuri de popcorn, nachos, dulciuri si bauturi racoritoare. in plus, inainte sau dupa film, spectatorii se pot delecta cu inghetata, sucuri naturale proaspat stoarse, sandwich-uri si produse din cafea chiar in cafeneaua dezvoltata de Cinema City in parteneriat cu Strauss Romania.
La numai cinci luni de la lansarea Cinema City Targu Mures, ne bucuram sa sarbatorim inaugurarea primului multiplex Cinema City din judetul Constanta, a declarat Moshe (Mooky) Greidinger, CEO Cinema City International, adaugand: Credem cu tarie in calitatea serviciilor pe care Cinema City le ofera publicului larg si suntem foarte optimisti in ceea ce priveste numarul cinefililor care vor calca pragul cinematografului nostru. Vom continua seria inaugurarilor si in alte orase ale tarii, cu inca 20 de multiplexuri noi in urmatorii ani, astfel incat cat mai multi iubitori de cinema sa se bucure de cea mai buna tehnologie, cele mai bune dotari si servicii oferite de cinematografele noastre.
Multiplexurile Cinema City ofera clientilor cele mai bune facilitati, cele mai moderne tehnologii si cea mai buna calitate a serviciilor, la cele mai inalte standarde ale industriei la nivel international. Odata cu deschiderea Cinema City Constanta, compania isi extinde numarul de sali operate in Romania la 122, care insumeaza peste 22.000 de locuri, consolidandu-si pozitia de lider al pietei. La nivel national, Cinema City opereaza multiplexuri in Bucuresti, Pitesti, Iasi, Timisoara, Arad, Cluj, Targu Mures, Bacau, Baia Mare si Braila.