Amurgul teatrului ?
Teatrul, forma veche, cea mai veche de expresie a simtamintelor omenesti, nu va sucomba totusi.
Suntem de acord, asa cum de acord suntem ca, de exemplu, radio va inlocui candva cel mult ziarul si nu biblioteca. Nu e mai putin insa, adevarat, ca - independent de agravarea conditiunilor materiale, de care nu el e vinovat, teatrul are o parte de raspundere in situatia grea in care se gaseste, prin aceea ca n-a tinut sa se adapteze cerintelor noi ale epocii, - si ritmului ei vibrant, accelerat. Celor care, astazi, plang cu sincera intristarepe ruinele teatrului le incuba de mai demult indatorirea pipairii pulsului spectatorilor dornici de altceva, si sa caute a-i mentine credinciosi in preajma vechiului altar.
Cand cinematograful a inceput sa capteze un numar tot mai mare de spectatori, slujitorii teatrului au recurs la mijloace neleale de lupta, denigrand noua arta, cerand impotriva ei restrictiuni de la Stat, cerand Statului subventii pentru teatru, cand mai firesc ar fi fost ca realizarile tehnice si artistice ale cinematografului sa constituie un imbold pentru destelenirea teatrului din vechile tipare, astfel ca si el sa continue a exercita o atractie pentru public.
In locul subventiilor, permanent si tot mai insistent reclamate, dar din pricina crizei, tot mai rar obtinute, era preferabila o situatie de lupta pe teren artistic, o intrecere in adoptarea de procedee noi, tehnice, si in infiltrarea de spirit nou, spectatorilor care, intre trei pereti de carton pot inchide un fragment de viata adancita.
Cand ajutoarele au incetat - Statul recunoscandu-si indatoriri mai imperioase decat acelea de satisfacere a interesului teatralistic, - teatrul se gaseste cu spectatorii evadati, devansat cu cateva lungimi de filmul care, intre timp, a bravat greutatile si a stiut ce anume trebuie sa faca pentru a-si recruta publicul de toate categoriile. El s-a sprijinit pe mase, nu pe o categorie privilegiata., - caci teatrul nu a fost decat apanajul unei minoritati sociale in masura sa-si plateasca un loc si sa-l ocupe la o anumita ora, intr-o dispozitie speciala si o tinuta vestimentara obligatorie.
Democrat, cinematograful primeste la casa gologani putini si in sala spectatori multi care sunt liberi sa poarte haina neagra sau bluza de lucru, sa aiba maini proaspat manecurate sau pline de ulei, si sa comenteze actiunea din varful buzelor sau tare, cu expresii care pot sa incremeneasca pana si pe eroii de pe ecran.
Simplul merit de a fi incercat sa indeplineasca un rol de utilitate sociala, macar ca unele realizari ale sale tin de esenta autentica a artei, - si inca destul pentru a explica izbanzile repurtate de cinematograf.
I s-a cerut, de exemplu, de exemplu in repetate randuri teatrului, - si la noi si aiurea,- sa umple un gol educativ adica sa fie pentru tineret un mijloc de instruire si de agrement sanatos. Nu s-a achitate de aceasta datorie, nici la noi, nici in alte parti, si astazi numai cu arcanul un scolar ar putea sa fie adus dintr-o sala de cinematograf intr-o sala de teatru.
Citeam zilele acestea alte cateva aplicari ale cinmatografului in domenii utile: cativa medici au recurs la serviciile lui in laboratoare pentru fixarea unor imagini strict stiintifice si in scoli pentru popularizarea notiunilor de igiena elementara; o societate sportiva l-a utilizat pentru a face, prin demonstratii, educatia pietonilor si a conducatorilor de vehicule; iar pe un plan de mai inalta activitate cinematografil si-a propus sa redea viata romantata a geniilor omenirii incepand cu Cromwell si cu Bach, pentru a contiuna cu Homer si cu Shakespeare.
Ia comparatie cu ravna lui de a servi intereselor multimii si de a fi in permanent efort de innoire, - care au fost elanurile teatrului si care bunavointa lui ?
Ziarul ABC, un ziar independent,
Sambata, 13 ianuarie 1935
