Vedetele din multiple domenii au influentat dintotdeauna moda, dar la fel au facut si politicienii sau membrii monarhiilor europene. Ziarele si revistele de astazi sunt pline de materiale care vorbesc despre ultima tinuta purtata de Hillary Clinton sau Laura Bush, iar fiecare tara pare sa aiba vedetele sale.
Nu numai astazi, revistele si cataloagele de moda au inspirat. Oamenii le rasfoiau pentru a vedea ce se poarta si ce e la moda, iar cu mai mult timp in urma femeile si croitorii care nu aveau sansa de a face parte din medii privilegiate incercau sa isi procure macar schite, pentru a intelege ce se mai poarta si a copia modelele de succes. Faimosul Ludovic XIV obisnuia sa spuna ca moda este o oglinda. Era renumit pentru stilul sau, care includea dantele si catifele extravagante.
Hainele impart oamenii in grupuri
Moda este un simbol. Hainele sunt un indiciu pentru grupul social, profesional sau cultural din care face parte un individ. Aceasta separare este vizibila mai ales in randul tinerilor, care se imbraca in functie si de muzica preferata, alegandu-si modelele dintre vedetele zilei.
Stilurile arata cine esti, dar in egala masura determina si distanta, daca nu chiar ostilitate intre grupuri. Spre exemplu, un om de afaceri il va privi cu ostilitate pe un tanar cu piercinguri si par vopsit in verde, care va face la fel cu respectabilul domn in costum. Acesta ii va parea un conformist incuiat, pentru ca fiecare se imbraca intr-un anume fel pentru a transmite un mesaj. Chiar daca este unul de rebeliune si separare, in cadrul unui grupul infatisarea este uniforma, acceptarea sau respingerea unui stil fiind o reactie a societatii in care traim.
Moda este un limbaj ce relateaza o poveste despre cel care o adopta, fiind un mod de comunicare non-verbala pe care oricine il poate intelege.
imagine: fular Burberry
30 iunie 2006