Pictat in 1885 (era gata in aprilie) si considerat una dintre capodoperele artistului, tabloul infatisand familia modesta stransa in jurul mesei pentru o cina saracacioasa surprinde nu doar prin tonurile inchise ale paletei cromatice alese, ci mai ales prin fizionomiile pentru care Vincent van Gogh a realizat mai multe studii si desene. Din fericire avem chiar si o schita realizata cu putin timp inainte si chiar litografii, asa ca tabloul, de care pictorul insusi a fost mai mult decat incantat, este un episod marcant al biografiei sale. Se simte influenta lui Rembrandt, pe care artistul il considera unul dintre marii maestrii, dar si a lui Jean-Francois Millet, unul dintre cei mai importanti pictori in formarea lui Van Gogh, cel care l-a ajutat sa inteleaga si sa fie captivat de lumea muncitorilor, a taranilor, saraca, umila, modesta, si totusi atat de importanta pentru pictor. Unii l-au criticat atunci tocmai pentru ca figurile personajelor era grosiere, cu tuse grosolane, departe de imaginea idealizata a picturilor romantice, dar pictorul isi dorise tocmai sa fie cat mai sincer, mai realist, mai expresiv, iar taranii stransi in jurul mesei sa fie autentici, adevarati, si nu simple modele incantatoare.
2. Casa galbena (Strada) (1888, Muzeul Van Gogh, Amsterdam)
Astazi aceasta casa din Arles nu mai exista, fiind distrusa partial in perioada celui de al Doilea Razboi Mondial (si demolata ulterior), dar cand Vincent van Gogh a inchiriat patru camere aici, in luna mai a anului 1888, era o locuinta modesta, chiar saracacioasa. Insa nu lipsita de farmec. Costa 15 franci pe luna, suma pe care Van Gogh o platea mai mereu cu greutate, si avea sa joace un rol important in viata sa, fiind initial locul de unde spera sa inceapa construirea coloniei de artisti, unde cei care gandeau si simteau ca el sa poate lucra si trai impreuna. Aici a venit sa stea Paul Gauguin, cel care trebuia sa fie marele sau prieten si care ar fi fost initial ingrozit de conditiile modeste in care locuia Van Gogh, dar in scurta vreme se va ajunge la conflicte directe si dureroase, care ii vor declansa in cele din urma lui Vincent criza care il va face sa recurga la automutilare. Era pentru prima oara cand avea cu adevarat un loc al lui, si initial a fost mai mult decat incantat, scriind cu entuziasm despre Casa galbena si pictand-o cu aceeasi bucurie sincera, in tonuri solare, exuberante, pline de lumina. I-a dat initial titlul de Strada, dar astazi tabloul ce poate fi vazut la Muzeul Van Gogh este cunoscut sub numele de Casa galbena, parca mai potrivit.
3. Dormitor in Arles (1888, Muzeul Van Gogh, Amsterdam)
Cumva aceasta camera din Casa galbena a fost cu adevarat prima incapere care i-a apartinut pictorului, pe care a simtit-o si perceput-o ca a sa, si ramane o intrebare deschisa daca in lipsa tensiunilor dintre el si Gauguin crizele ar fi aparut, sau daca ar fi fost la fel de intense. S-au pastrat trei tablouri care infatiseaza dormitorul artistului, din toamna lui 1888 si 1889, si daca mobilierul nu s-a schimbat intr-un an, nici obiectele sau asezarea lor, cele trei pot alcatui un surprinzator triptic prin schimbarea de perspectiva si mai ales prin gama cromatica diferita. In prima versiune domina galbenul, este multa lumina, multa prospetime, mobilierul simplu, rustic, fiind parca innobilat si capatand o alura de masivitate domestica, de echilibru casnic. Interesant este ca fie Van Gogh nu a simtit nevoia unei schimbari – poate ca obtinuse camera perfecta – fie a ramas la o imaginea ideala de la o toamna la alta.
4. Autoportret (1889, Musee d’Orsay, Paris)
Din galeria de aproximativ 30 de autoportrete (cele mai cunoscute de publicul larg ramanand cele cu urechea bandajata, reproduse si parodiate in diverse forme) aceasta lucrare din 1889 ar putea fi ultima compozitie de gen pictata de Van Gogh. Cu siguranta unul dintre cele mai populare autoportrete, despre care pictorul insusi spunea ca pastreaza, in ciuda calmului aparent, o nesiguranta si o temere in privire, tabloul i-a fost trimis mereu credinciosului si iubitorului Theo. Anunta fizionomia lui Van Gogh o noua criza, de aceasta data fatala, sau dimpotriva artistul parea ca in sfarsit a reusit sa isi gaseasca un echilibru? Greu de spus. Calmul de care vorbeste Van Gogh in scrisoare catre Theo pare fortat, pictorul este un om care se lupta cu sine, ar vrea sa le transmita celorlalti iluzia ca totul este bine, ca in sfarsit a reusit sa isi depaseasca perioada de criza, dar teama si nesiguranta din privirea sa spulbera prima impresia. Era doar calmul dinaintea furtunii.
5. Lan de grau cu corbi (1890, Muzeul Van Gogh, Amsterdam)
Una dintre ultimele sale lucrari dintr-o perioada in care paleta cromatica, atmosfera si tusele lucrarilor sunt intense, sumbre, dominate de un tumult interior pe care Van Gogh simte nu doar ca nu il mai poate controla, dar ii va aduce o noua prabusire, de aceasta data una finala, acest peisaj este dominat nu de auriul spicelor, ci de prezenta corbilor. Intunecati, in miscare, redati prin reducerea la esenta kinetica, vestitori ai unei nenorociri pe care pictorul nu o mai poate evita (de altfel atat semanatorul, adesea prezent in panzele sale, cat si corbii sunt simboluri ce anunta moartea, finalul), corbii sunt unul dintre simbolurile ultimei perioade creative. Se stie in mare povestea sfarsitului: pe 27 iulie 1890, cand plecase din nou sa picteze in aer liber, Van Gogh se impusca in piept cu un revolver si moare pe 29 iulie. Avea 37 de ani. Au ramas foarte multe neclaritati si intrebari privind acest final, inclusiv teoria ca ar fi fost o moarte accidentala sau, de ce nu, ca altcineva ar fi apasat pe tragaci.
Foto: vangoghgallery.com, wikipedia.org
