Jan van Eyck – Portretul Arnolfini (1434)
Cel mai cunoscut tablou purtand semnatura lui Jan van Eyck, unul dintre marii maestrii ai artei europene, ramane una dintre cele mai admirate lucrari din istoria artei si in egala masura una dintre cele mai enigmatice. Nu doar pentru ca Jan van Eyck a revolutionat pictura prin atentia pentru detalii, minutiozitatea tuselor, elementele ascunse in ansamblu care continua sa ii fascineze pe experti, dar si pentru ca astazi nu putem spune cu certitudine povestea din spatele lucrarii. Opinia general acceptata este ca tabloul a fost un cadou oferit familiei Arnolfini cu ocazia casatoriei, Giovanni Arnolfini fiind un bogat si respectat negustor din vremea secolului XV, si ca intregul ansamblu, opulent si plin de bogatie, era un omagiu adus puterii financiare a familiei. Niciun element nu este absurd sau o gluma, dar este probabil ca o parte din semnificatii sa fi fost pierdute in timp. Portocalele, de exemplu, erau foarte scumpe, asa ca reprezinta luxul si avutia, la fel ca hainele purtate de personaje. Cainele este un simbol al fidelitatii conjugale. Si foarte probabil tanara sotie nu este insarcinata, acest model de rochie fiind popular atunci. Iar cea mai interesanta parte este prezenta in oglinda a reflexiei modelelor, minutios realizata, dar si silueta unui al treilea personaj, care ar fi chiar Jan van Eyck, invitat si martor.
John Taylor – Portretul lui William Shakespeare (1600-1610)
Cea mai cunoscuta reprezentare a dramaturgului (ar fi fost sursa de inspiratie pentru gravura iconica de pe prima editie a pieselor sale) ii este atribuita pictorului John Taylor si ar fi fost realizata de acesta intre 1600 si 1610. Cunoscuta si sub numele de “portretul Chandos” dupa numele fostului proprietar, este o lucrare poate la fel de enigmatica precum modelul ei. Nu stim foarte multe despre adevarul William Shakespeare, biografia sa are multe, prea multe zone albe unde intuitia si supozitia sunt nevoite sa suplineasca informatie sigura, si nu intamplator au fost cercetatori care nu cred ca macar a existat. Si nu doar ca nu avem multe date despre viata sa, dar nu stim cu siguranta cum ar fi aratat William Shakespeare, dar aceasta a ramas reprezentarea care s-a impus cel mai usor in mentalul colectiv. La fel cum nu este sigur ca John Taylor, un pictor respectat in epoca, ar fi fost adevaratul autor, ca este cu adevarat Shakespeare sau ca macar a fost pictat in timpul vietii dramaturgului. Alte portrete, precum Portretul Soest sau Portretul Chesterfield sunt pictate mai tarziu, dupa moartea lui Shakespeare, asa ca versiunea Chandos ramane, din cate spun expertii, cea mai probabil reprezentare fidela.
Johannes Vermeer - Fata cu cercel de perla (1665)
Cunoscut si sub numele de “Fata cu turban”, probabil cea mai populara pictura a lui Vermeer avea sa inspire peste secole numeroase copii, imitatii si parodii, dar si un roman de succes scris de Tracy Chevalier sau un film reusit, si ramane una dintre capodoperele artei europene. Vermeer nu a fost un artistic prolific, in ciuda faimei sale, si nu au ramas decat 34 de lucrari despre care se poate spune cu certitudine ca ii apartin. Lucra mult la o singura lucrare, chiar daca era o comanda deja platita, cu rabdare si o atentie la detaliu care ii exaspera pe negustorii de arta si pe cumparatori, dar care ii parea lui Vermeer necesara si fireasca. In vreme ce alti colegi de generatie pictau repede si vindeau la fel de usor, pentru Vermeer era dificil sa se desparta de o lucrare, chiar si la un pret bun. In acest caz, “Mona Lisa nordului” (cum a mai fost numita tanara aleasa ca model) este surprinsa intr-o postura neconventionala pentru un portret, din semiprofil, parand ca a fost surprinsa de aparitia cuiva sau ca o persoana i-a atras atentia. Expresiva, vie si plina de prospetime, este cu siguranta unul din acele portrete emblematice pentru a intelege evolutia artei moderne.
Edouard Manet – Emile Zola (1868)
In epoca Emile Zola nu a fost doar un scriitor care si-a atras furia unor critici si jurnalisti (dar si admiratia unei parti importante a publicului) ci si un apropiat al pictorilor modernisti ai vremii, si un surprinzator critic de arta, dotat cu intuitie, fler, cultura si acel talent rar de a intelege ca noua generatie oferea cu totul altceva. Felul in care noii pictori se impotriveau academismului si regulilor oficiale a starnit in secolul al XIX-lea multe controverse, dar Zola a fost unul dintre putinii critici de arta care sustineau noua generatie. Manet i-a fost mereu recunoscator pentru sustinerea sa, chiar daca i-ar fi adus lui Zola ostilitatea criticilor cu gusturi conservatoare, asa ca acest portret surprinzator poate fi vazut si ca o recompensa adusa unui prieten. Un Zola matur, surprins la masa de lucru, avand pe perete o copie a celebrei Olympia de Manet, lucrare pe care scriitorul o considera capodopera pictorului. Nu puteau lipsi nici stampele japoneze sau instrumentele de lucru ale lui Zola, un scriitor prolific si mereu implicat in viata sociala si artistica din jurul sau.
Pablo Picasso - Portretul Dorei Maar (1937)
Inspirat de una dintre povestile de dragoste din tumultoasa viata amoroasa a lui Picasso (care a atras atentia unor contemporani adesea chiar mai mult decat creatiile sale), Portretul Dorei Maar este una din acele compozitii reprezentative pentru cubismul lui Picasso. Considerata astazi una dintre capodoperele sale, este in esenta ei o lectie a stilului sau profund personal, o declaratie de dragoste in maniera proprie si nu in ultimul rand o evocare a celei care a fost alaturi de maestru pret de aproape noua ani, in ciuda marii diferente de varsta de mai bine de un sfert de secol. O legatura care i-a inspirat lui Picasso unele dintre cele mai bune lucrari, dar care a epuizat-o emotional si mental pe Dora (pe numele ei adevarat Henriette Theodora Markovitch) si i-a adus mai multa suferinta decat fericire. Chiar si asa va ramane un capitol important in biografia lui Picasso si poate nu intamplator un alt portret, Dora Maar cu pisica, s-a vandut in 2006 cu 95 de milioane de dolari la Sotheby’s.
