Directorul executiv al "Asociatiei pentru Tehnologie si Internet" (APTI), Bogdan Manolea a declarat pentru gandul.info ca are cinci obiectii majore fata de Tratatul global ACTA, cea mai importanta fiind legata de intruziunea in viata privata sub pretextul combaterii pirateriei pe Internet.
Cele cinci obiectii majore in opinia specialistului Bogdan Manolea privesc urmatoarele aspecte: cetatenii ar putea sa fie monitorizati daca se implementeaza ACTA, cooperarea care va aparea intre ISP-isti si proprietarii drepturilor de proprietate intelectuala, bariera in calea inovatiei, prevederile vagi ale tratatului, secretomania existenta in jurul redactarii sale.
In ceea ce-i priveste pe cei care descarca ilegal de pe internet filme sau muzica in scop personal, Manolea a declarat ca "pe segmentul asta nu apare nimic in plus". Acesta atrage totusi atentia asupra faptului ca tratatul nu defineste clar ce inseamna incalcarea dreptului de autor la scara comerciala.
"S-ar putea tu ca utilizator sa nu patesti nimic, dar un site care nu face altceva decat sa indexeze torenti sa fie incadrat la aceasta categorie, chiar daca el nu face profit. Daca citim textul in mod corect, pentru utilizatorul individual nu ar trebui sa se schimbe ceva", sustine directorul executiv APTI.
Potrivit acestuia, in toate documentele internationale trebuie sa se faca o distinctie intre utilizatorul care foloseste ce a piratat in scop personal si cel care le foloseste in scop comercial.
A.I.
editor artline.ro
1 februarie 2012