E pentru prima data cand va aflati in Romania. De ce ati ales Muzeul National de Arta Contemporana de la Bucuresti pentru aceasta expozitie?
Sanno Kannisto: Este o expozitie itineranta, am fost intai in Germania la Kunsthalle Fridericianum din Kassel, apoi la Copenhaga la Centrul de Arta Contemporana "Nikolaj" si acum a venit randul Bucurestiului.
Elina Brotherus: Ideea acestei expozitii a inceput undeva in Germania, acum un an. Lucrarile prezente reprezinta mai degraba un rezumat a ceea ce am lucrat noi de-a lungul timpului. Expozitia este itineranta, dupa cum a spus si Sanno, si dupa Copenhaga am venit aici la Bucuresti, dar expozitiile nu sunt identice. Exista anumite schimbari, in functie de lucrarile disponibile, pentru ca avem mai multe expozitii deschise in acelasi timp in mai multe orase.
Sanno, am vazut ca fotografiile tale ca sunt un fel de "studii" despre natura...
Sanno Kannisto: Am fost in mai multe tabere de cercetare din padurea tropicala din America latina, iar munca mea se apropie, intr-adevar, destul de mult de cea a unui cercetator. Am facut anumite studii prin propria mea opera artistica. Si colectionez diverse imagini cu animale, plante... Fac tot felul de experimente, precum cercetatorii. Iar in fotografie combin aceste doua trasaturi, experienta artistica cu cea de cercetare.
Care ar fi ideea pe care vrei sa-o transmiti prin fotografie?
Sanno Kannisto: Cred ca incerc in primul rand sa vorbesc despre apropierea de natura. Sunt un artist care vrea sa inteleaga natura. Cum pot privi natura din interiorul propriei experiente artistice... Asa ca am dezvoltat si mi-am perfectionat diverse metode de lucru. Padurea tropicala iti ofera din punctul asta de vedere multe subiecte, sunt incredibil de multe animale, plante, totul poate fi "studiat". Incercam sa intelegem totul. Sa masuram totul, sa punem nume diverselor specii. Si totusi cred ca natura ramane la fel de misterioasa, iar asta este marele paradox. Incercam sa controlam totul si aveam, in felul asta, un fel de putere asupra naturii. Dar cred in fotografiile mele se poate observa ceva din misterul de care vorbeam, e acolo ceva absurd, suprarealist...
Sunt in aceasta expozitie si fotografii facute in studioul meu de film, care este extrem de mic. Am dus acolo plante si animale ca sa pot controla lumina si celelalte detalii. Totul arata ca un teatru in miniatura unde actori sunt animalele, iar eu incerc cumva sa regizez.
Elina, lucrarile tale denota o tendinta evidenta catre autocontemplare. Povesteste-ne traseul artistic pe care l-ai strabatut pana la acest moment.
Elina Brotherus: Prima mea lucrare dateaza din '98-'99, dintr-o perioada in care eram concentrata mai ales asupra autobiografiei. Lucrarile din acea perioada vorbesc despre momente decisive din viata mea, momente care se refera la experiente general umane. E vorba de iubire si despartire, suferinta, uneori fericire, momente importante si dificile din viata unui om. In '99 am inceput sa vorbesc despre altceva. Aceea a fost perioada in care am inceput sa invat limba franceza si am descoperit niste modalitati foarte practice de invatare. Lipeam fluturasi adezivi pe fiecare obiect si scriam denumirea in franceza. Faceam asta si pentru a invata franceza, dar si pentru a experimenta un alt nivel al imaginii, dupa cum se poate vedea in fotografiile expuse. Deci, aceasta poate fi considerata a doua perioada a creatiei mele. Din anul 2000 si pana spre 2004 lucrarile mele cauta altceva. Nu mai e vorba despre mine. Preocuparile s-au mutat din zona autobiograficului spre "noua pictura". Lucrarile au devenit un fel de comentarii la pictura traditionala, in fond o noua forma de pictura. Cred ca noi, fotografii, continuam intr-un anume fel ceea ce pictorii au inceput cu secole in urma. Am inceput sa fiu interesata de astfel de teme, de subiecte pe care ei au inceput sa le studieze cu mult timp in urma. Nu vreau sa spun prin asta ca pictura a murit si fotografia i-a luat locul, din contra, sunt o mare iubitoare de pictura. Imi plac peisajele, portretele, ma intereseaza cum anume sunt obiectele pozitionate in spatiu, iar ceea ce conteaza cel mai mult sunt culorile si lumina... Apoi a urmat perioada "picturii" dupa model. Iar modelul sunt eu. Nu intotdeauna, dar de cele mai multe ori. Numai ca acum nu mai este nimic legat de evenimente personale. Singura preocupare este cum sa infatisez fiinta umana, care este jocul umbrelor si al luminilor...
Si tot in aceasta perioada am realizat si trei filme. In primul meu film sunt interesata de felul in care este perceputa femeia. E vorba de cruzime... cruzimea cu care o femeie o poate trata pe o alta. Iar subiectul este dezvoltat in lumea dansului, pentru ca baletul este una dintre cele mai crude cariere pe care le poti alege in viata. In film nu fac decat sa abordez un alt punct de vedere decat in fotografie, dar in fond ma intereseaza acelasi gen de subiecte.
Autoportretul este mai degraba un mod de a comunica cu tine insati sau cu ceilalti?
Elina Brotherus: Pentru mine este doar un model. Ma intereseaza formele umane, chipul uman. Cuvantul "a privi" este probabil cuvantul cheie. Totul are de-a face cu ochiul. Sa simti si sa intelegi prin privire...
Sanno Kannisto: Eu am sentimentul ca in lucrarile ei se regaseste mai degraba ceva cinematografic. Nu e vorba neaparat de a crea povesti, ci de o anumita atmosfera. Ea "joaca", e ca o actrita intr-un rol.
Salla, tu esti prezenta in aceasta expozitie nu cu fotografii, ci cu mai multe filme. Vorbeste-ne despre mesajul lucrarilor tale.
Salla Tykka: Mi-ar fi greu sa-l exprim intr-un singur cuvant. Sunt mesaje diferite in functie de fiecare film. In aceasta expozitie sunt patru filme si fiecare dintre ele are un alt mesaj. Sunt acolo o multime de intrebari despre identitatea femeii, despre pozitia ei in lume si in societate si despre felul in care femeia este situata in lumea artistica. Ma intereseaza, de asemenea, relatia dintre barbat si femeie si felul in care barbatii isi folosesc forta asupra femeii. Cam atat... Dar va pot spune de ce am ales sa fac arta. Pentru ca nu pot trai altfel... Intai am incercat ca prin lucrarile mele sa gasesc o rezolvare pentru propriile probleme... Este un fel de terapie. Dar acum imi doresc sa pot schimba lumea prin ceea ce fac.
Codruta, tu esti una dintre curatoarele expozitiei de la Bucuresti. Care a fost ideea care le-a adus impreuna pe cele cinci artiste?
Codruta Vulcu: Probabil ca cel mai important dintre criterii este acela ca lucrarile lor au fost reprezentative pentru ideea aceasta de "self-timer"...
De ce "self-timer"?
Sanna Kannisto: Este un termen tehnic din arta fotografiei. E un mod prin care camera de fotografiat declanseaza cu o anumita intarziere. Si toate cele care expunem aici am folosit acest "self-timer".
Elina Brotherus: Eu as spune ca vine de la faptul ca cele mai multe dintre noi expunem autoportrete. Iar in arta fotografiei, "self-timer" este acel dispozitiv care face ca aparatul sa declanseze singur. Te duci si te asezi in fata camerei si fotografia se face automat.
Codruta Vulcu: Nu am tradus termenul in romana pentru ca nu exista unul. Cei care vin la expozitie si nu sunt familiarizati cu arta fotografiei s-ar putea sa nu inteleaga foarte clar ca e vorba de un dispozitiv. Dar pentru mine el poate insemna si altceva. Sa surprinzi intr-un fel propria masura a timpului... Asta cred ca vor intelege cei care vin la expozitie si cred ca asta e ceea ce le uneste pe cele cinci artiste. Pentru cei care nu cunosc termeni tehnici din arta fotografiei, cuvintele acestea, "self-timer", pot avea o rezonanta poetica.
Salla Tykka: Eu cred ca ceea ce ne reuneste si ideea de baza a acestei expozitii a fost excluderea unei prezente masculine. E vorba de un fel de putere feminina care se vrea scoasa in evidenta: a femeii care isi face autoportretul. A femeii care devine in acelasi timp subiect si obiect. Femeia care devine un fel de actrita in propriile lucrari...
