Ne gasim la Venetia, eterna Venetie, in anul 1725. In vreme ce variola este o amenintare ce cutremura intreaga societate venetiana, o intamplare terifianta starneste cele mai cumplite zvonuri si supozitii atunci cand o tanara din aristocratie este gasita moarta. Intr-un cartier sarac, trupul ei nu demult gratios si privit cu admiratie este inghetat, iar inima i-a fost pur si simplu smulsa din piept. O crima pasionala? O conspiratie careia tanara i-a cazut victima sau a fost un martor ce nu putea fi lasat in viata? Si mai ales de ce tocmai Canaletto a pictat tocmai aceasta parte a Venetiei, o zona mai curand saraca, unde nobilii nu au ce cauta altfel decat in trecere?
Devenind unul dintre suspectii unui caz misterios si complicat, dar avand din fericire sustinerea puternicului doge, Canaletto este pictor si detectiv amator, care va incerca sa afle nu doar circumstantele posibilei crime, dar si identitatea unui personaj misterios si infricosator. In scurta vreme artistul este prins in complicatele intrigi venetiene, ajunge in case, saloane si cercuri unde preocuparile sunt neobisnuite, ritualurile de inspiratie ezoterica infricosatoare, iar totul duce spre un vast proiect, sustinut de cele mai puternice personaje ale epocii, care ar putea schimba pentru totdeauna Venetia. Prins ca intr-o curs, Canaletto trebuie sa afle adevarul pentru a se salva pe sine, dar si pentru a opri planul deja in miscare. Insa la Venetia sunt multe secrete care ar trebui sa ramana ascunse. Pentru totdeauna.
Matteo Strukul, Cimitirul din Venetia, editura Humanitas Fiction, 2023