de arta semnata de hazard si natura este vorba si de imaginatie pentru a gasi corespondenta, dar in muzeul dedicat pietrelor care arata ca niste chipuri umane unele dintre exponate sunt atat de convingatoare incat apare usor banuiala ca mana omului a intervenit la un moment dat. Ceea ce nu se intampla. In Chichibu (Japonia) vizitatorii pot sa treaca pragul unui muzeu unic in lume, Chinsekikan, cu peste 1700 de pietre culese de pretutindeni care au mai mult sau mai putin chipuri umane. Unele sunt surprinzator de asemanatoare unei fete, pentru altele este nevoie de bunavointa si ceva imaginatie, dar sub aparenta unui muzeu de geologie, plin de roci in mare parte cenusii sau albe, se ascunde un adevarat spectacol de forme si linii. De altfel si numele s-ar traduce ca sala pietrelor ciudate. Sunt pietre care seamana neasteptat de mult cu celebritati (exista si una care ar putea fi un Elvis Presley facut de un artizan entuziast, dar lipsit de experienta), cele mai rare din colectie, si interesant este ca cea mai mare parte a inedite colectii a fost stransa in peste cinci decenii de fondatorul institutiei, un anume Shozo Hayama. Vaduva lui se ocupa astazi de tot ce tine de muzeul neobisnuit, si principala regula este pastrata si acum: niciun exponat nu trebuie sa fi fost modificat de mana omului.
Sunt pietre care seamana celebritatilor din lumea artistica si politica nipona (asa ca sunt probabil necunoscute vizitatorilor din afara Japoniei), sunt roci care par pesti, rate, oi, formatiuni care trimit la Marele Canion din SUA sau la indragitul personaj de jocuri video Donkey Kong, este un amestec de hazard, imaginatie, natura si amuzament, o forma de arta cu adevarat naturala. Din 1990 cand a avut loc inaugurarea oficiala a muzeului locul a ajuns repede in paginile ziarelor sau subiectul unor stiri si emisiuni de televiziune, asa ca s-a dovedit in scurta vreme mult mai popular decat s-ar fi asteptat fondatorul. Si nu putini dintre cei care ajung aici doneaza la randul lor astfel de roci cu forme bizare, numite jinmenseki, si cine stie cati revin pentru a-si vedea piatra alaturi de altele, prezente in expozitia permanenta deja de decenii.
