Centrul va functiona in incinta universitatii, fiind deschis comunitatii locale, si cuprinde o insemnata biblioteca de carte portugheza, donatie din partea unor fundatii si a institutului care, de altfel, a investit in amenajarea si dotarea centrului circa 10.000 euro. Protocolul intre Institutul Camoes si institutia de invatamant constanteana pentru Centrul de Limba si Cultura Portugheza a fost semnat la inceputul lunii octombrie, in prezenta ambasadorului Portugaliei la Bucuresti, Alexandre Vassalo. In cadrul acelei intalniri, a fost numit si lectorul de portugheza, Dr. Antonio Ferro, ca responsabil al Centrului de Limba si Cultura Portugheza.
Institutia constanteana de invatamant superior se numara printre putinele din Romania care detine o specializare in limba portugheza, un centru similar de cultura portugheza functionand in prezent doar la Bucuresti. Mentionam ca, Liceul teoretic George Calinescu din Constanta are cursuri de limba portugheza, iar in fiecare an, studentii romani beneficiaza de burse in cadrul Programului Socrates, studii ce se desfasoara la universitatile partenere din Braga, Porto si Evora. Centrul din Constanta va organiza, cu sprijinul universitarilor constanteni si al studentilor, diverse manifestari culturale menite sa promoveze cultura si civilizatia portugheza.
Mircea Orascu