La inceputul oricarui proiect de design interior va intrebati: Ce stil ar trebui sa aleg? Ce stil imi place? Ce stil va arata bine in acest spatiu? Ce stil de amenajare mi se potriveste? Insa, termenul de “stil” in design-ul interior este destul de greu de definit. Exista mai multe tipuri de stiluri, clasificate in functie de zona (oriental, spaniol, francez), de istorie (clasic, modern, contemporan).
Fiecare stil foloseste culori, mobilier si tesaturi distincte. Indiferent ca trebuie sa decoram o singura camera sau un apartament, putem sa ne axam pe un singur stil de amenajare sau sa realizam un mixaj armonios de tendinte si stiluri. Important este ca rezultatul final sa fie unul unitar si impresionant. Lista de e mai jos este o selectie a unora dintre cele mai comune sau populare stiluri de amenajare.
Stilul modern este unul dintre cele mai folosite stiluri in amenajarile interioare la ora actuala. Este un stil curat, in care se evita folosirea excesiva a accesoriilor si a elementelor decorative. Texturi minime si forme geometrice indraznete, culori neutre accentuate cu o singura culoare indrazneata, finisaje lustruite, liniile drepte si echilibru asimetric sunt caracteristicile cheie de identificare ale interioarelor in stil modern.
Cu toate ca este caracterizat de unii ca fiind un stil rece si neprimitor, stilul modern poate promova un sentiment de calm si simplitate pentru casa ta, daca decorul este bine realizat. Stil modern este ideal pentru apartamente si spatii mici, deoarece maximizeaza spatiul si da impresia ca incaperea este mai mare decat este in realitate.
Stilul contemporan. Termenii design interior modern si design interior contemporan sunt adesea folositi alternativ, cu toate acestea exista o diferenta intre cele doua stiluri. Design-ul interior contemporan poate insemna doar un aspect ce se afla in momentul actual la moda, in timp ce design-ul interior modern se identifica prin toate acele elemente specificate mai sus.
Interioarele contemporane sunt confortabile si primitoare, nu sunt aglomerate si intunecate. Acest stil este la fel de potrivit pentru birouri si magazine, cat si pentru mansarde si case. O casa in stil contemporan poate fi un refugiu linistit si confortabil. Elementele caracteristice stilului sunt: linii clare, spatii deschise, culori neutre, elemente si materiale inspirate din natura. Formele netede, curate, geometrice, sunt esentiale pentru piesele de mobilier in stil contemporan. Mobilierul este tapitat de obicei in negru sau alb.
Stilul minimalist. Stilul minimalist a devenit popular la sfarsitul anilor 1980 in Londra si New York, cand designerii au dorit sa obtina simplitatea folosind elemente de culoare alba, spatii mari si obiecte minime de mobilier. Ideea nu promoveaza un decor fara ornamentatie, dar reduce totul pana la un stadiu in care nimic nu mai trebuie eleiminat sau adaugat pentru a imbunatati designul. Stilul minimalist promoveaza un spatiu simplu si curat, care pastreaza doar obiectele esentiale pe care le utilizati in acea incapere.
Stilul clasic. Design-ul interior clasic este bazat pe ordine, simetrie si echilibru, si nu este de mirare ca de-a lungul timpului acest stil a ramas printre preferintele specialistilor in domeniu. Un aspect important al stilului clasic este folosirea unui punct central in jurul caruia se realizeaza un echilibru vizual, de exemplu, un semineu, o oglina, o masuta de cafea.
Paleta de culori specifica stilului este adesea inspirata de natura. Nuante de galben, albastru, verde, maro precum si nuante discrete de gri si roz sunt utilizate in mod obisnuit. Materialele specifice acestui stil tind sa fie elegante, fara a fi prea bogat ornamentate. Bumbacul, panza si catifeaua sunt frecvent utilizate in interioarele clasice, precum si podele naturale din lemn, piatra sau marmura.
Sursa foto: interiordesign4.com
12 Noiembrie 2013
A.I.
editor artline.ro