inchide

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
Artline.ro pe FaceBook Artline.ro pe Twitter Multimedia
ro | en
Contact
Upload lucrari

Cele mai bune filme ale anilor 80

0 Comentarii









full metal jacket    

Full Metal Jacket (1987) : continuand traditia filmelor critice la adresa razboiului, mai ales dupa straniul "Dr Strangelove", Stanley Kubrick prezenta propria sa viziune asupra cosmarului numit Vietnam, razboiul pierdut care promisese sa ii transforme pe tineri in eroi si reusise doar sa distruga o generatie. Alcatuit din doua parti distincte, a fost o drama cu mare succes de critica si unul dintre putinele filme care isi "permitea" sa spuna adevarul despre ce se intamplase. Dar si sa arate cat de opresiva si inumana putea fi institutia militara.


 









Rain Man (1988) : avandu-i in rolurile principale pe Dustin Hoffman si Tom Cruise, filmul a castigat patru premii Oscar - cel mai bun rol principal(Hoffman), regie, imagine, scenariu - si Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, in 1989. Hoffman, in rolul savantului autist, inadaptat vietii obisnuite dar genial cand vine vorba de cifre, a atras atentia asupra existentei unor astfel de afectiuni, dar a dat si unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa. Incercand sa comunice cu fratele sau, Cruise reusea o interpretare cel putin decenta, desi nu era inca o celebritate in domeniu. Paradoxal sau nu, initial povestea apropierii dintre cei doi frati a fost privita cu rezerve de numerosi critici de film. Una dintre capodoperele anilor '80 si unul dintre rolurile pentru care Dustin Hoffman s-a pregatit indelung.

      rain man poster


 


Amadeus (1984) : regizat de Milos Forman, filmul avea sa castige nu mai putin de 40 de premii, fiind nominalizat la 53 de distinctii. Inspirat din viata lui Wolfgang Amadeus Mozart, Forman oferea insa un Amadeus excentric, post-modern, genial si in egala masura nebun, cu totul diferit de imaginea promovata in chip traditional. Intr-o extravaganta de personaje, imagini, muzica si costume, in viziunea lui Milos Forman biografia unui genial muzician devenea un univers carnavalesc si de neuitat. Un mare film, intr-un stil imposibil de imitat.  


 








raging bull      

Raging Bull (1980) : Scorsese si De Niro, o alegere inspirata pentru orice producator, mai ales cand si scenariul este pe masura. Daca pasionatii de box avusesera in trecut Rocky, un film deloc rau, chiar foarte bun, "Raging Bull" insemna mult mai mult, lumea boxului devenind un univers intunecat, in care triumful nu poate ascunde ratarea, pierderea, infrangerea. Obsesia pentru victorie, dorinta de a fi cel mai bun dintre toti, pana la o inversunare maniacala, il transforma pe eroul principal, interpretat de Robert De Niro, intr-un luptator perfect, dar un strain pentru familie si prieteni. Vrand sa castige totul, a pierdut ceea ce era esential.


 


Platoon (1986) : acelasi razboi din Vietnam care ameninta sa devina o obsesie pentru regizorii americani i-a inspirat lui Oliver Stone unul dintre cele mai reusite filme ale sale. Cu o distributie remarcabila - Charlie Sheen, Tom Berenger, Willem Dafoe, Forest Whitaker, Kevin Dillon, Johnny Depp, Andrew Lawrence - era una dintre cele mai realiste si mai dure prezentari ale conflictului. Cu un premiu Oscar pentru cel mai bun film, "Plutonul" a fost unul dintre cele mai ambitioase proiecte cinematografice ale deceniului, iar succesul de critica si public a fost urias. Confruntarea dintre inocenta unor tineri convinsi ca fac ceea ce trebuie si lupta pentru democratie si realitatea crunta din jungla Vietnamului avea sa ii inspire regizorului, mult mai tarziu, sfasietorul "Nascut pe 4 iulie".


 








et poster    

E.T. the Extra-Terrestrial (1982) : un alt proiect celebru purtand semnatura lui Steven Spielberg, a fost unul dintre cele mai mari succese ale sale, povestea extraterestrului misterios si curios, care ajunge pe Pamant, isi face prieteni printre copii si este vanat de adulti fiind si astazi in topul preferintelor. Cu efecte speciale nu foarte costisitoare, dar convingatoare, un personaj principal devenit legendar si cateva scene care au intrat in istoria cinematografului, E.T. demonstra ca si o poveste destinata mai curand copiilor poate deveni un film pentru orice varsta. Spre deosebire de multe alte productii de gen, E.T. nu si-a pierdut din farmec nici la mai bine de un sfert de secol de la lansare.   


 









Raiders of the Lost Ark (1981) : filmul care a lansat unul dintre cele mai populare si indragite personaje din istoria filmului de aventuri - arheologul Indiana Jones, interpretat de Harrison Ford - a fost prima parte dintr-o tetralogie, al carei final a fost lansat recent. Regizat de Steven Spielberg si produs de George Lucas - un cuplu care a scris istorie - il prezenta pe Indiana Jones ca un savant ce nu se da in laturi de la aventuri, insotit mereu de celebrul bici si inconjurat de adversari, prieteni si femei frumoase. In aceasta prima aventura Indiana este intr-o cursa contracronometru, incercand sa gaseasca chivotul cu tablele legii. Artefactul biblic este insa cautat si de nazisti, convinsi ca le-ar conferi o putere dincolo de orice intelegere. Aducand pe marele ecran, cu un buget si o distributie pe masura, povesti inspirate de serialele de cinema foarte populare in anii 30 - 40, cu un personaj principal carismatic, cele patru parti ale seriei aveau sa se bucure de un succes imens. Iar Indiana Jones devenea idolul mai multor generatii de copii care visau la astfel de aventuri.

      raiders of the lost ark


 


Tootsie (1982) : mai sunt ani buni pana la rolul din "Rain Man". In "Tootsie" Dustin Hoffman este un tanar actor, foarte talentat dar foarte dificil, care reuseste sa se certe cu toti regizorii si producatorii, care nu ii accepta ideile si solutiile. Disperat, somer, singur, este nevoit sa gaseasca o solutie extrema. Daca nimeni nu il va angaja pe el, Michael Dorsey, pentru ca a devenit un paria al industriei, de ce sa nu devina altcineva ? Si devine Dorothy, o femeie intre doua varste, urata si feminista, foarte talentata insa. Iar cand Tootsie devine noua vedeta a unui popular serial de televiziune, Michael isi da seama ca a intrat intr-un joc ce ii va aduce gloria sau prabusirea totala. Este unul ditnre cele mai bune roluri in travesti, mult peste Tony Curtis si Jack Lemmon in "Unora le place jazz-ul", iar Hoffman este incredibil. Sub bagheta regizorului Sidney Pollack, Hoffman este Dorothy. Dar si Michael. Iar aceasta ambivalenta, un dublu rol ce transforma filmul intr-o comedie de geniu, confirma ca actorul din "The Graduate" era un nume de prima clasa.


 








scarface poster     

Scarface (1983) : adesea Al Pacino a declarat in interviuri ca rolul lui Tony Montana, gangsterul din "Scarface", este cel mai bun din viata sa. Regizat de Oliver Stone, dupa un scenariu de Brian De Palma, "Scarface" este povestea ascensiunii lui Tony Montana, un imigrant cubanez, in lumea interlopa din Florida, in anii '80. Crud, inteligent, fara scrupule si urmand un cod al onoarei propriu, Montana se impune in scurt timp ca unul dintre cei mai temuti si importanti traficanti de droguri, inlaturand fara ezitare orice opozitie, chiar si pe cei care ii fusesera prieteni. Dur, alert, marcat de unul dintre cei mai carismatici si memorabili anti-eroi, "Scarface" a fost controversat si blamat, dar in egala masura adulat. Critica poate ca l-a primit cu rezerve, dar personajul intrase deja in memoria spectatorilor.


 


The Unbearable Lightness of Being (1988) : chiar daca Milan Kundera nu a fost deloc incantat de versiunea cinematografica a romanului sau "Insuportabila usuratate a fiintei", filmul avandu-i in rolurile principale pe Daniel Day-Lewis si Juliette Binoche este remarcabil. Reusind sa ofere o viziune interesanta a iubirii dintre Tomas, Sabina si Tereza. Regia este semnata de Philip Kaufman, iar pelicula are adesea momente de o senzualitate trista, insuportabila, precum si tururi de camera de o intensitate greu de imaginat. O capodopera, prea putin cunoscuta din pacate.


 








beetlejuice poster       

Beetlejuice (1988) : Tim Burton ramane unul dintre cei mai interesanti, originali si stranii regizori din istorie, genul de cineast care te fascineaza sau pe care il detesti, iar Beetlejuice, o comedie horror cu Alec Baldwin, Geena Davis, Winona Ryder si Michael Keaton (in rolul principal) are toate ingredientele specifice. O poveste cu fantome, lumi fantastice, ritualuri comice si un personaj negativ isteric si periculos, dornic sa fie eliberat din lumea sa pentru a se distra in cea a oamenilor, Beetlejuice l-a confirmat din nou pe Burton. Iar Keaton face un rol de compozitie dificil si surprinzator de reusit


 









Dead Poets Society (1989) : in rolul profesorului non-conformist John Keating, Robin Williams demonstreaza ca poate sustine un rol greu, dens, intr-o drama impresionanta, povestea inocentei care ameninta sa fie incatusata de rigorile unei societati sufocante si incarcata de clisee obligatorii, inainte de a dobandi maturitatea si deschiderea spre lume de care are nevoie. Devenind idolul si modelul elevilor dintr-o clasa a unei scoli exclusiviste, Keating incearca sa le prezinte lumea adevarata, prin intermediul literaturii si gandirii, incearca sa ii faca liberi, incearca sa ii invete cum sa gandeasca pentru sine, intrand intr-un iremediabil conflict cu rigorile conservatoare ce domina scoala. Invins aparent, fortat sa renunte la profesorat, Keating pleaca stiind ca elevilor sai li s-a schimbat totul. In bine.

      dead poets society


 


 


Kagemusha (1980) : "Kagemusha" a fost unul dintre cele mai populare filme regizate de Akira Kurosawa si unul dintre cele mai apreciate, fascinant episod dintr-o istorie imagina a Japoniei, in care un anonim raufacator marunt trebuie sa joace rolul unui razboinic muribund, pentru a ajuta clanul sa supravietuiasca atacurilor venite din partea rivalurilor. Dublul este nevoit sa isi asume raspunderile si pericolele puterii, la inceput datorita formidabile asemanatori cu nobilul, apoi pentru ca descopera in el forta necesara. Un film incredibil de vast si intens.


 








somewhere in time poster    

Somewhere in Time (1980) : unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste realizate vreodata, in regia lui  Jeannot Szwarc, "Somewhere in Time" ii are in rolurile principale pe Christopher Reeve, Jane Seymour si Christopher Plummer, declansand ulterior o adevarat manie. Chiar daca nu a fost un succes de casa, a fost bine primit de critici si are si astazi numerosi fani. Reeve joaca rolul lui Richard Collier, un dramaturg care se indragosteste de o frumoasa femeie (Jane Seymour), dupa ce a vazut-o intr-o fotografie. Numai ca fotografia este veche de aproape 100 de ani, iar Reeve este nevoit sa se intoarca in timp. Va ramane in trecut, alaturi de marea sa dragoste, sfidand astfel spatiul, timpul si imposibilitatea fizica. O poveste emotionanta si inca foarte populara.


 


The Last Temptation of Christ (1988) : regizat de Martin Scorsese si avandu-l in rolul lui Iisus Hristos pe Willem Dafoe, alaturi de Harvey Keitel, Barbara Hershey, David Bowie Harry Dean Stanton, filmul inspirat de romanul lui Kazantzakis a starnit un imens scandal in epoca si a fost la un pas de a fi interzis. O abordare aproape blasfemica, dupa gustul unor comentatori, a vietii lui Iisus, "Ultima ispita" a fost unul dintre cele mai comentate si mai "disecate" filme ale deceniului. Un Iisus uman, cu temeri, ispite, dorinte si indoilei, Keitel


 








the shining jack torrance     

The Shining (1980) : adaptarea romanului omonim scris de Stephen King, este cea mai buna adaptare a povestii, pentru ca sub bagheta lui Stanley Kubrick joaca Jack Nicholson, o forta inspaimantatoare a marelui ecran, de aceasta data in rolul scriitorului alcoolic Jack Torrance. Acceptand sa fie pentru o iarna ingrijitorul sumbrului hotel Overlook, Jack spera ca alaturi de sotia si fiul sau va gasi linistea necesara pentru a scrie in sfarsit cartea vietii sale, departe de bautura si greutatile de zi cu zi. Doar ca Overlook ascunde un scret cumplit, care il va distruge incetul cu incetul. Mai ales spre finalul filmului Nicholson este cumplit, este infricosator, este dezlantuit, reusind sa convinga scena cu scena spectatorul ca personajul sau trece de la neliniste la dementa.


 


Foto : wikipedia.org


 


www.artline.ro


 


Mai 2008


 


 


 


 


 


 

Voteaza


Comentarii 0 comentarii
Scrie comentariu
Introdu mai jos textul de aici
Scrie in casuta de mai sus codul de verificare
Alte articole din:
Va recomandam
The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec Now and Then
The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec: “Now and Then”

“ Now and Then ” va putea fi ascultat in sfarsit in primele zile ale lunii viitoare, cand va fi lansat in format digital, iar ulterior si sub forma unui single dublu, impreuna cu “ ...

Il Porcellino una dintre cele mai populare atractii ale Florentei
Il Porcellino, una dintre cele mai populare atractii ale Florentei

O realista si impresionanta statuie din bronz infatisand un mistret, cu blana aspra, colti mari si botul deschis, Il Porcellino este una dintre atractiile orasului Florenta, si poate fi vazut in ...

Premiul Nobel pentru Literatura 2023 a fost castigat de scriitorul norvegian Jon Fosse
Premiul Nobel pentru Literatura 2023 a fost castigat de scriitorul norvegian Jon Fosse

Scriitorul norvegian Jon Fosse (in varsta de 64 de ani) este castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura 2023, opera sa cuprinzand piese de teatru, poezie, eseistica, romane, dar si carti pentru ...

Bruce Springsteen a lansat o noua piesa Addicted to Romance care va fi inclusa pe coloana sonora a filmului She Came to Me
Bruce Springsteen a lansat o noua piesa, “Addicted to Romance”, care va fi inclusa pe coloana sonora a filmului “She Came to Me”

Bruce Springsteen a lansat astazi un nou cantec, “ Addicted to Romance ”, o piesa noua compusa pentru coloana sonora a peliculei “ She Came to Me ”, o comedie romantica ...

Pieptenele pentru mustata care i a apartinut lui Freddie Mercury s a vandut cu peste 150 000 de lire
Pieptenele pentru mustata care i-a apartinut lui Freddie Mercury s-a vandut cu peste 150 000 de lire

Un mic pieptene din argint pentru mustata, un produs Tiffany & Co., a fost una dintre marile surprize in cadrul licitatiilor dedicate regretatului Freddie Mercury, dupa ce un colectionar a platit ...

Scurta incursiune in istoria filmului
Scurta incursiune in istoria filmului

Sursa foto: wikipedia.org Se poate afirma, fara nicio indoiala, ca pana la aparitia filmului, lumea nu descoperise inca sensul modern al cuvantului divertisment . Noua era tehnologica deschisa ...

Sticla de Murano arta mestesug traditie venetiana
Sticla de Murano - arta, mestesug, traditie venetiana

Murano, insula situata la 2 km de tarm in laguna venetiana, incanta prin farmecul cladirilor vechi si liniste. Aici s-a dezvoltat inaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenita celebra in ...

Cinci filme despre pictori celebri
Cinci filme despre pictori celebri

1. Lust For Life (1956) Un film destinat de la bun inceput sa devina un clasic, fie doar pentru cei doi mari actori care domina fiecare clipa: Kirk Douglas in rolul lui Vincent van Gogh si un ...

Stiati caA Taiwan
Stiati ca? Taiwan

1. Taiwan este o destinatie turistica tot mai populara. Si nu este de mirare. Are peste 1500 de kilometri de coasta, unele dintre cele mai frumoase si bine intretinute plaje din lume - si potrivit ...

Arhitecti romani Ion Mincu
Arhitecti romani. Ion Mincu.

Ion Mincu s-a nascut pe 20 decembrie 1852 la Focsani . Arhitect, profesor si deputat roman. Profesor la Scoala de Arhitectura din Bucuresti si intemeietor totodata al Scolii Nationale de ...

Ludwig van Beethoven biografie
Ludwig van Beethoven - biografie

Familia compozitorului era originara din Brabant, Belgia, tatal fiind muzician la Curtea din Bonn. Mama viitorului compozitor era o femeie blanda si retrasa, cunoscuta pentru bunatatea ei; ...

Craciunul in Franta

In Ajunul Craciunului copiii isi lasa pantofii langa soba pentru ca Pere Noel sa le puna in ei darurile. Bradul de Craciun este impodobit noaptea, pentru ca in dimineata de Craciun copiii sa gaseasca ...

Cele mai cunoscute 10 castele medievale
Cele mai cunoscute 10 castele medievale

10. Castelul Harlech - Tara Galilor Construit in secolul XIII de catre Regele Edward al Angliei, in regiunea Gwynedd, ca parte a lantului de fortarete ce ar fi trebuit sa respinga atacurile ...

Universitatea Banatului din Timisoara

Adresa: Calea Martirilor nr. 1 Telefon: 40256- 16 20 32; 16 20 39 Specializari: Protectia mediului Stiinte economice Relatii publice Comunicare si relatii publice ...

Universul picturii Pictori celebri si semnaturile lor
Universul picturii. Pictori celebri si semnaturile lor.

Semnaturile artistilor au fascinat intotdeauna, de la cele simple la cele foarte complicate, simbolice, reprezentative pentru ...

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro

Va recomandam

The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec:  “Now and Then” The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec: “Now and Then”
“ Now and Then ” va putea fi ascultat in sfarsit in primele zile ale lunii viitoare, cand va fi lansat in format digital, iar ulterior si sub forma unui single dublu, impreuna cu ...
Alte recomandari:
Il Porcellino, una dintre cele mai populare atractii ale Florentei Premiul Nobel pentru Literatura 2023 a fost castigat de scriitorul norvegian Jon Fosse Bruce Springsteen a lansat o noua piesa, “Addicted to Romance”, care va fi inclusa pe coloana sonora a filmului “She Came to Me” Pieptenele pentru mustata care i-a apartinut lui Freddie Mercury s-a vandut cu peste 150 000 de lire + Vezi mai multe

Facebook

Fii prietenul nostru pe Facebook si pastreaza legatura cu lumea artei oriunde te-ai afla.

art-Travel

Muzeul Louis de Funes Muzeul Louis de Funes A fost jandarmul Ludovic Cruchot intr-o serie de filme care s-au bucurat de o incredibila popularitate. L-a jucat pe Harpagon, a fost expertul in gastronomie Charles Duchemin, l-a infruntat pe Fantomas si a jefuit o banca alaturi de intreaga familie, a ... Alte destinatii: Acasa la August Macke Acasa la Cezanne in Aix-en-Provence Mozart la Brno Cea mai mica statuie din Stockholm Lituania, tara cu unul dintre cei mai batrani stejari din lume + Destinatii pe meridiane

teatru, carte, film

Filme. Teatru. Concerte.:
Umbra lui Caravaggio
Umbra lui Caravaggio Viata unuia dintre cei mai controversati, influenti si fascinanti pictori din toate timpurile ajunge pe marile ecrane intr-un film regizat de Michele ......
+ alte recomandari: Filme. Teatru. Concerte.
Carte Artline:
Hotul de arta de Michael Finkel
Hotul de arta de Michael Finkel Stephane Breitwieser. Un nume prea putin cunoscut in istoria artei recente. Nu a fost nici pictor, nici sculptor, nici un grafician sau gravor de ......
+ alte recomandari: Carte Artline