inchide

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
Artline.ro pe FaceBook Artline.ro pe Twitter Multimedia
ro | en
Contact
Upload lucrari

Cele mai bune filme ale anilor 70

0 Comentarii











The Godfather (1972) : prima parte a celebrei trilogii regizate de Francis Ford Coppola, ecranizare a romanului omonim scris de Mario Puzo, demonstra ca filmele cu gangsteri, atat de populare in anii 30 - 40, nu isi pierdusera din farmec. Dar spre deosebire de tinerii furiosi din filmele cu Edward G. Robinsons sau legendarul James Cagney membrii familiei Corleone erau respectabili oameni de afaceri, educati, eleganti, cu un cod al onoarei pe care il respecta pana la ultimele consecinte. In loc de strazi murdare, locuinte mizere si afaceri dubioase, "noii" mafioti sunt respectati, influenti si castiga cel putin oficial din afaceri cat se poate de legale. Atacat pentru ca ar fi prezentat Mafia intr-o lumina mult prea pozitiva, primul film din seria "Godfather" a fost un succes de critica si casa peste asteptari.


    godfather marlon brando


Dincolo de regie, filmul devenea o capodopera prin distributie : Marlon Brando in rolul lui Vito Corleone, unul dintre rolurile sale de referinta, pe care actorul a fost la un pas sa il refuze ; Al Pacino ca Michael Corleone, viitorul Don care va prelua in forta familia ; James Caan in rolul Sonny Corleone ; Robert Duvall jucand rolul lui Tom Hagen, consilierul familiei ; Diane Keaton in rolul Kay Adams, viitoare sotie a lui Michael Corleone. "Nasul", castigator a trei premii Oscar - cel mai bun film, actor, scenariu - era o reprezentare a unei lumi temute si misterioase, realizata de un regizor urias, care stiuse sa aleaga actorii perfecti. Marlon Brando a oferit ultima sa mare reprezentatie, ramasa celebra - Vito Corleone, "Nasul" de moda veche, care pierde incetul cu incetul pentru ca nu renunta la principiile sale. Un film adesea violent, foarte realist, foarte dur.


 


Chinatown (1974) : in regia lui Roman Polanski, filmul ii aducea pe Jack Nicholson si  Faye Dunaway intr-o poveste dupa toate regulile clasice ale film-noir, gen ignorat in ultimul deceniu. Nominalizat la 11 premii Oscar - avea sa il castige doar pe cel pentru scenariu - Chinatown urma reteta veche : detectivul cinic si singuratic, seducatoarea misterioasa, un caz cu implicatii mai serioase decat se credea, coruptie si criminalitate, amenintari venite din toate partile, un final dramatic. Nicholson este ca aproape intotdeauna magistral, un Humphrey Bogart in rolul lui Spade, dar adus in anii 70 si sub regia lui Polanski. Un succes de critica si mai putin de box-office, "Chinatown" avea sa ramana in cinematografie.


 











a clockwork orange film      

A Clockwork Orange (1971) : regizata de Stanley Kubrick, aceasta adaptare a romanului scris de Anthony Burgess ramane cel mai straniu, mai violent si mai nelinistitor film din cariera genialului regizor, o distopie care a impins expresia cinematografica peste limitele suportabile in acel deceniu. Si chiar mai tarziu. Practic, "Portocala mecanica" inaugura un deceniu marcat de filme sumbre, violente, socante, atat de departe de utopiile fericite ale trecutului, dar de mare succes in ochii criticilor. Avandu-l in rolul principal pe Malcolm McDowell, "Portocala mecanica" este o poveste dintr-un viitor posibil, in care tendintele criminale sunt tratate printr-o terapie noua, tehnica Ludovico, ale carei rezultate nu sunt tocmai cele prevazute.




 












Taxi Driver (1976) : anii '70 lansau in cinematografia mondiala un nou tip de anti-erou, care va fi prezent si in anii '80, insa in pelicule mult mai slabe : veteranul razboiului din Vietnam. Pentru cineastii americani trauma unui razboi pierdut, care divizase natiunea in doua, s-a dovedit o sursa de inspiratie fara sfarsit. Martin Scorsese a fost unul dintre regizorii care a lansat, cu Travis Bickle, un astfel de anti-erou, interpretat perfect de Robert De Niro. "Taxi Driver" era un film de o duritate vizuala si ideatica greu de suportat, cu un erou principal psihotic, singuratic si chinuit de proprii demoni, dezgustat de realitatea din jurul sau, asteptand acea "ploaie care va curata toata mizeria de pe strazi". Cei care se asteptau la un film de actiune au descoperit in loc o densa drama psihologica, povestea unui sofer de taxi obisnuit, care incepe sa cedeze pas cu pas, transformandu-se in final intr-un "vigilante" care va incerca sa ii salveze pe cei care nu vor sa fie salvati. Sumbru, apasator, cu un Robert De Niro genial, lansand celebra scena a monologului din fata oglinzii, este un film greu de vazut si imposibil de uitat.


   taxi driver poster


 In alte roluri Scorsese a fost inspirat alegandu-i pe Harvey Keitel, Jodie Foster si Cybill Shepherd. Poate cea mai nelinistitoare creatie cinematografica a anilor '70. Mai tarziu, tema omului obisnuit, dezgustat de coruptie si mizerie, care alege sa isi faca singur dreptate, avea sa fie reluata in "Falling Down" cu Michael Douglas sau in celebra serie "Death Wish", cu Charles Bronson.


 


And Justice for All (1979) : cu un Al Pacino intr-un rol definitoriu, "And Justice For All", film regizat de Norman Jewison, era un atac dur la adresa sistemului juridic american. Arthur Kirkland, personajul lui Al Pacino, un tanar avocat de succes, este santajat sa devina aparatorul judecatorului Henry T. Fleming, acuzat - si vinovat - de viol, desi cei doi se dispretuiesc. Incercand sa accepte sa isi faca datoria de avocat, Kirkland nu va reusi sa duca jocul pana la capat, preferand sa denunte totul, intr-un celebru discurs de final, care i-ar putea aduce insa si finalul carierei. Nu atat de cunoscut pe cat ar merita, este unul dintre filmele colosale marca Pacino.


 












the exorcist poster

    



The Exorcist (1973) : nu doar in domeniul filmelor cu mafioti sau al filmelor cu anti-eroi razbunatori cinematografia anilor 70 depaseste limitele precedente, ci si intr-un gen mai putin apreciat de critici, filmul de groaza. Daca in anii 30 unele productii intrasera in mainstream, au urmat decenii in care "horror"-ul ramanea cantonat la periferie, in zona filmelor de categorie B, cu succes mediu la public, ignorate de critica. Ecranizarea romanului "Exorcistul", unul dintre cele mai socante filme facute vreodata, a provocat un imens scandal dupa lansarea din 1973, dar a devenit si un imens succes de casa si chiar de critica. Nominalizat la nu mai putin de 10 premii Oscar, avea sa castige doar doua - sunet, scenariu - a fost atacat si interzis in mai multe tari, regizorul si actorii au primit amenintari cu moartea, si s-a ajuns chiar pana la actiuni in instanta.





Povestea micutei Regan MacNeil, care se imbolnaveste de o maladie misterioasa, dovedindu-se in final ca este posedata, a lansat tema copiilor-demonici, foarte populara si mai tarziu, a beneficiat de efecte speciale surprinzatoare pentru acea vreme, a avut in distributie actori precum Max von Sydow, Linda Blair (primul si singurul rol important din cariera ei), a revoltat Biserica Catolica. Si a ramas un film de referinta.


 


Apocalypse Now (1979) : Francis Ford Coppola. Marlon Brando, Martin Sheen, Dennis Hopper, Robert Duvall. Premiu Oscar, Palme d'Or, Globul de aur. Infruntarea dintre capitanul Willard, trimis intr-o misiune speciala si potentiala sa victima, fostul colonel Walter E. Kurtz (Marlon Brando), pe fondul razboiului si masacrelor, transforma "Apocalipsul acum", ce initial pare un banal film de razboi, intr-o meditatie sfasietoare asupra moralitatii, sensului conflictelor si tradarii. Fascinatia cu care Willard descopera un adevarat imperiu pierdut in jungla, ce il are ca stapan si zeu pe Kurtz, care s-a decis sa se desparta de intreaga lume civilizata, este sentimentul aproape religios al descoperirii unei lumi false, murdare, corupte, bolnave. Prezentata insa de toti ca minunata lume noua. Coppola reuseste sa sfideze registrul evocarilor si creatiilor triumfaliste intr-o maniera dura, hiper-realista si intunecata. Un film exceptional, controversat si elogiat.


 












Dog Day Afternoon (1975) : in filmografia lui Pacino "Dupa-amiaza de caine" joaca un rol major, iar actorul a declarat adesea ca este si unul dintre filmele sale preferate, un rol pe care l-a trait cu adevarat si care l-a confirmat dupa cel din "Nasul". Regizat de Sidney Lumet, cu un scenariu de Frank Pierson, filmul prezinta un Pacino in rolul unui spargator de banci, la prima sa lovitura, care se dovedeste un esec cumplit. Numai ca Sonny Wortzik, secondat de prietenul sau Sal, nu este in nici un caz un infractor, ci un indragostit disperat, care are nevoie de o suma considerabila. Asediat de impresionante forte de politie si mai ales de massmedia, Sonny se transforma dintr-un infractor intr-un erou, omul obisnuit care nu a mai suportat si lupta impotriva sistemului, rebelul care vrea sa se faca auzit.


    dog day afternoon poster


Devenit in cursul unei dupa-amiezi o vedeta, aproape de reusita, Sonny va esua pentru ca nu are forta sa mearga pana la capat. Iar intensitatea si autenticitatea jocului convingeau publicul si mai ales criticii de film ca se gaseau in fata unui film rar.


 












Star Wars (1977) : odata cu lansarea "Razboiului Stelelor", cu putin timp inainte doar un proiect secundar pentru George Lucas, s-a declansat o adevarata isterie mondiala, care avea sa duca la cinci continuari (doua in trilogia originala si alte trei realizate mult mai tarziu, ca un prequel). Si Star Wars Mania nu pare sa se fi oprit, dimpotriva. Jocuri video, jucarii, haine, benzi desenate, carti, figurine, "boardgames", dulciuri, universul imaginat de Lucas a inspirat o gama uriasa de produse. Iar "Star Wars", filmul de la care a inceput totul, ramane unul dintre cele mai populare si de succes productii din istorie. Chiar daca initial povestea parea una potrivita mai curand copiilor, in scurt timp criticii scriau la superlativ despre "Razboiul Stelelor".


 


     star wars poster



 


One Flew Over the Cuckoo's Nest (1975) : stralucita adaptare a romanului scris de Ken Kesey, publicat in 1962, "Zbor deasupra unui cuib de cuci" este un tur de forta al regizorului Milos Forman, unul dintre greii perioadei postbelice, care isi gaseste actorul perfect in persoana deja celebrului Jack Nicholson. Cu cinci premii Oscar (film, actor principal, actrita principala, regie, scenariu), povestea lui Randle Patrick McMurphy, un straniu si oarecum excentric personaj, care scapa de o condamnare pentru viol fiind internat intr-o clinica de boli nervoase. Dincolo de lumea normala si de viata obisnuita, prinsi in propriul univers si interactionand cu dificultate sau cu violenta cu cei din afara ei, pacientii de aici alcatuiesc un micro-spatiu trist, sumbru si totusi incarcat de o inocenta si o placere de a trai care il fascineaza pe McMurphy. Devenit un lider al celor internati, va incerca sa rupa cercul, fiind in cele din urma prins si inchis definitiv in el. O drama care nu a fost un succes de box-office, ci mai ales de critica.  


 











serpico afis    

Serpico (1973) : dupa "And Justice for All", Pacino, in rolul politistului Serpico, "ataca" din nou fundamentele existentei americane, de aceasta data coruptia politiei. Un rebel care nu accepta compromisurile si jocurile de culise, obsedat de legalitate, Serpico isi "tradeaza" partenerii corupti si devine o vedeta media, dar si un tradator care trebuie eliminat. Dincolo de partea intunecata a legii, spaima cea mai mare a celor implicati este ca adevarul sa nu ajunga in massmedia. Iar pentru asta sunt gata de orice. "Serpico", desi nu cel mai cunoscut sau cel mai reusit dintre filmele lui Pacino, ramane un titlu de referinta in biografia sa. Intr-o lume corupta, are ceva dintr-un rebel, un erou necunoscut, care risca totul in numele unor principii considerate ridicole.




 


Amarcord (1973) : in regia lui Federico Fellini, aceasta bijuterie cinematografica, in buna parte auto-biografica, este prezentarea in liniile deja cunoscute ale regizorului italian a lumii copilariei sale, o Italie interbelica plina de culoare, umor si drama, cu personaje puternice, individualizate si adesea excentrice, o Italie care se sufoca sub soarele arzator, isi continua traditiile si valorile si incearca sa se adapteze torentului fascist. Un an din viata unei comunitati ce pare desprinsa dintr-un carnaval perpetuu, unde ruptura dintre generatii este definitiva, unde totul sta sub semnul unei schimbari ce se anunta dramatica.


 











rocky poster     

Rocky (1976) : nimeni nu s-ar fi asteptat ca proiectul lui Stallone sa aiba un succes de casa si critica atat de mare, mai ales tinand cont de valoarea mult mai scazuta a celor cinci continuari. Dar dupa trei premii Oscar si incasari de peste 117 milioane dolari, povestea boxerului anonim care ajunge sa lupte in meciul vietii sale, fiind un invingator pentru ca a rezistat, a fost castigatoare. Expresie a visului american, lansata tocmai la jumatatea unui deceniu de schimbari si evolutii, l-a lansat pe Stallone - desi a impus o anumita stereotipie a rolurilor - si a devenit un mit.  




 












The Deer Hunter (1978) : filmul care practic a lansat "ruleta ruseasca" in lumea cinematografiei si dovada ca America inca nu depasise infernul din Vietnam, "Vanatorul de cerbi" i-a avut in rolurile principale pe Robert De Niro, Christopher Walken si Meryl Streep. Regizat de Michael Cimino, castigator a cinci premii Oscar, a readus in atentia publicul nu doar experienta unui razboi pierdut si a realitatii cumplite din spatele propagandei oficiale americane, ci si criza declansata la intoarcerea "eroilor", incapabili sa se adapteze din nou unei vieti normale.


     deer hunter poster


 


MASH (1970) : inainte sa inspire unul dintre cele mai de succes sitcom-uri din istoria televiziunii, romanul scris de Richard Hooker i-a inspirat regizorului Robert Altman una dintre cele mai dure satire la adresa razboiului. Daca multe alte filme, de calitate inferioara, prezentasera razboiul ca un moment eroic si unic in istoria unei tari, Altman batjocorea intreaga propaganda, prezentand experienta razboiului prin ochii cinici si realisti, cu un intunecat umor, ai medicilor aflati in mijlocul conflictului, care incearca sa salveze vietile soldatilor.


 


 


 


Mai 2008


 


 

Voteaza


Comentarii 0 comentarii
Scrie comentariu
Introdu mai jos textul de aici
Scrie in casuta de mai sus codul de verificare
Alte articole din:
Va recomandam
The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec Now and Then
The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec: “Now and Then”

“ Now and Then ” va putea fi ascultat in sfarsit in primele zile ale lunii viitoare, cand va fi lansat in format digital, iar ulterior si sub forma unui single dublu, impreuna cu “ ...

Il Porcellino una dintre cele mai populare atractii ale Florentei
Il Porcellino, una dintre cele mai populare atractii ale Florentei

O realista si impresionanta statuie din bronz infatisand un mistret, cu blana aspra, colti mari si botul deschis, Il Porcellino este una dintre atractiile orasului Florenta, si poate fi vazut in ...

Premiul Nobel pentru Literatura 2023 a fost castigat de scriitorul norvegian Jon Fosse
Premiul Nobel pentru Literatura 2023 a fost castigat de scriitorul norvegian Jon Fosse

Scriitorul norvegian Jon Fosse (in varsta de 64 de ani) este castigatorul Premiului Nobel pentru Literatura 2023, opera sa cuprinzand piese de teatru, poezie, eseistica, romane, dar si carti pentru ...

Bruce Springsteen a lansat o noua piesa Addicted to Romance care va fi inclusa pe coloana sonora a filmului She Came to Me
Bruce Springsteen a lansat o noua piesa, “Addicted to Romance”, care va fi inclusa pe coloana sonora a filmului “She Came to Me”

Bruce Springsteen a lansat astazi un nou cantec, “ Addicted to Romance ”, o piesa noua compusa pentru coloana sonora a peliculei “ She Came to Me ”, o comedie romantica ...

Pieptenele pentru mustata care i a apartinut lui Freddie Mercury s a vandut cu peste 150 000 de lire
Pieptenele pentru mustata care i-a apartinut lui Freddie Mercury s-a vandut cu peste 150 000 de lire

Un mic pieptene din argint pentru mustata, un produs Tiffany & Co., a fost una dintre marile surprize in cadrul licitatiilor dedicate regretatului Freddie Mercury, dupa ce un colectionar a platit ...

Scurta incursiune in istoria filmului
Scurta incursiune in istoria filmului

Sursa foto: wikipedia.org Se poate afirma, fara nicio indoiala, ca pana la aparitia filmului, lumea nu descoperise inca sensul modern al cuvantului divertisment . Noua era tehnologica deschisa ...

Sticla de Murano arta mestesug traditie venetiana
Sticla de Murano - arta, mestesug, traditie venetiana

Murano, insula situata la 2 km de tarm in laguna venetiana, incanta prin farmecul cladirilor vechi si liniste. Aici s-a dezvoltat inaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenita celebra in ...

Cinci filme despre pictori celebri
Cinci filme despre pictori celebri

1. Lust For Life (1956) Un film destinat de la bun inceput sa devina un clasic, fie doar pentru cei doi mari actori care domina fiecare clipa: Kirk Douglas in rolul lui Vincent van Gogh si un ...

Stiati caA Taiwan
Stiati ca? Taiwan

1. Taiwan este o destinatie turistica tot mai populara. Si nu este de mirare. Are peste 1500 de kilometri de coasta, unele dintre cele mai frumoase si bine intretinute plaje din lume - si potrivit ...

Arhitecti romani Ion Mincu
Arhitecti romani. Ion Mincu.

Ion Mincu s-a nascut pe 20 decembrie 1852 la Focsani . Arhitect, profesor si deputat roman. Profesor la Scoala de Arhitectura din Bucuresti si intemeietor totodata al Scolii Nationale de ...

Ludwig van Beethoven biografie
Ludwig van Beethoven - biografie

Familia compozitorului era originara din Brabant, Belgia, tatal fiind muzician la Curtea din Bonn. Mama viitorului compozitor era o femeie blanda si retrasa, cunoscuta pentru bunatatea ei; ...

Craciunul in Franta

In Ajunul Craciunului copiii isi lasa pantofii langa soba pentru ca Pere Noel sa le puna in ei darurile. Bradul de Craciun este impodobit noaptea, pentru ca in dimineata de Craciun copiii sa gaseasca ...

Cele mai cunoscute 10 castele medievale
Cele mai cunoscute 10 castele medievale

10. Castelul Harlech - Tara Galilor Construit in secolul XIII de catre Regele Edward al Angliei, in regiunea Gwynedd, ca parte a lantului de fortarete ce ar fi trebuit sa respinga atacurile ...

Universitatea Banatului din Timisoara

Adresa: Calea Martirilor nr. 1 Telefon: 40256- 16 20 32; 16 20 39 Specializari: Protectia mediului Stiinte economice Relatii publice Comunicare si relatii publice ...

Universul picturii Pictori celebri si semnaturile lor
Universul picturii. Pictori celebri si semnaturile lor.

Semnaturile artistilor au fascinat intotdeauna, de la cele simple la cele foarte complicate, simbolice, reprezentative pentru ...

Newsletter

Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro

Va recomandam

The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec:  “Now and Then” The Beatles lanseaza la inceputul lunii noiembrie ultimul cantec: “Now and Then”
“ Now and Then ” va putea fi ascultat in sfarsit in primele zile ale lunii viitoare, cand va fi lansat in format digital, iar ulterior si sub forma unui single dublu, impreuna cu ...
Alte recomandari:
Il Porcellino, una dintre cele mai populare atractii ale Florentei Premiul Nobel pentru Literatura 2023 a fost castigat de scriitorul norvegian Jon Fosse Bruce Springsteen a lansat o noua piesa, “Addicted to Romance”, care va fi inclusa pe coloana sonora a filmului “She Came to Me” Pieptenele pentru mustata care i-a apartinut lui Freddie Mercury s-a vandut cu peste 150 000 de lire + Vezi mai multe

Facebook

Fii prietenul nostru pe Facebook si pastreaza legatura cu lumea artei oriunde te-ai afla.

art-Travel

Muzeul Louis de Funes Muzeul Louis de Funes A fost jandarmul Ludovic Cruchot intr-o serie de filme care s-au bucurat de o incredibila popularitate. L-a jucat pe Harpagon, a fost expertul in gastronomie Charles Duchemin, l-a infruntat pe Fantomas si a jefuit o banca alaturi de intreaga familie, a ... Alte destinatii: Acasa la August Macke Acasa la Cezanne in Aix-en-Provence Mozart la Brno Cea mai mica statuie din Stockholm Lituania, tara cu unul dintre cei mai batrani stejari din lume + Destinatii pe meridiane

teatru, carte, film

Filme. Teatru. Concerte.:
Umbra lui Caravaggio
Umbra lui Caravaggio Viata unuia dintre cei mai controversati, influenti si fascinanti pictori din toate timpurile ajunge pe marile ecrane intr-un film regizat de Michele ......
+ alte recomandari: Filme. Teatru. Concerte.
Carte Artline:
Hotul de arta de Michael Finkel
Hotul de arta de Michael Finkel Stephane Breitwieser. Un nume prea putin cunoscut in istoria artei recente. Nu a fost nici pictor, nici sculptor, nici un grafician sau gravor de ......
+ alte recomandari: Carte Artline