 | Singin' in the Rain (1952) : considerat cel mai important film cu Gene Kelly, a fost si unul dintre cele mai populare musicaluri din toate timpurile, astazi fiind considerat un clasic al cinematografiei americane. De la coloana sonora la jocul surprinzator al actorilor, de la coregrafia minutios gandita si atentia acordata de regizor fie si celor mai mici detalii - de exemplu ploaia din scena deja celebra a dansului este de fapt apa amestecata cu putin lapte, pentru a se vedea mai bine pe camera - filmul a rezistat, fara sa-si piarda nimic din farmec. |
12 Angry Men (1957) : un rol de exceptie pentru Henry Fonda, filmul a fost definitoriu pentru acel deceniu. Povestea unui jurat care incearca sa ii convinga pe ceilalti 11 sa il achite pe suspectul unui caz de crima, ce starnise vii emotii si o campanie de presa, a adus in discutie din nou sistemul de justitie american, cazuri reale care fusesera solutionate intr-un fel sau altul, drepturile unui acuzat si mai ales posibilitatea unei erori judiciare. Desi ca decoruri si costume filmul era de un surprinzator minimalism, reducand aproape integral naratiunea la spatiul salii de tribunal, emotia transmisa privitorului si maniera de a spune povestea au facut din film un castigator.
 | Animal Farm (1954) : ecranizarea sub forma de lung metraj animat a romanului "Ferma animalelor" de George Orwell a fost nu doar un atac indreptat impotriva stalinismului - si a tuturor formelor de totalitarism - dar si un moment important al Razboiului Rece, imbinand inspirat propaganda anticomunista si cinematografia. Paradoxal, animatia s-a potrivit perfect capodoperei lui Orwell, care a castigat enorm astfel, filmul reusind sa fie la nivelul cartii. Criticile si controversele nu au lipsit, "Ferma animalelor" fiind interzis in tarile din blocul sovietic sau atacat de cei cu simpatii de stanga. |
A fost unul dintre marile succese de casa si public ale deceniului si va reusi mai tarziu sa puna in umbra chiar si ecranizarile dupa "1984", un alt roman celebru al lui Orwell, in care figura Marelui Frate se suprapune peste cea a porcului Napoleon. O capodopera ce nu trebuie ratata.
Some Like It Hot (1959) : in regia lui Billy Wilder, "Unora le place jazzul" este si astazi considerat cea mai buna comedie americana a tuturor timpurilor, aducandu-i pe marele ecran pe Tony Curtis si Jack Lemmon, in roluri de compozitie surprinzatoare, alaturi de diva Marilyn Monroe, la fel de seducatoare ca de fiecare data. Filmat in alb-negru, amintind de filmele anilor '30, filmul era povestea a doi muzicieni de jazz, interpretati de Curtis si Lemmon, care sunt nevoiti sa se deghizeze in femei, pentru a scapa de o banda de gangsteri. Ajung sa cante intr-o formatie alcatuita doar din femei, se indragostesc de seducatoarea Sugar (Monroe) si incearca sa mentina iluzia ca sunt, pana la urma, chiar doua femei. Alternanta de planuri, carisma lui Marilyn, coloana sonora si gagurile in cascada, sustinute rolurile celor doi au facut din "Unora le place jazzul" un clasic. |  |
Dar in spatele camerei lucrurile nu mergeau foarte bine. Curtis si Monroe nu se intelegeau deloc, Lemmon incerca sa calmeze lucrurile, in timp ce Billy Wilder traia cu spaima ca intregul proiect, destul de costisitor, s-ar putea duce de rapa. In final, rezultatul avea sa fie o pelicula memorabila.
 | The Seventh Seal (1957) : "Al saptelea sigiliu" este considerat astazi de criticii de film una dintre cele mai bune productii purtand semnatura regizoruluiIngmar Bergman si una dintre capodoperele secolului trecut. La lansare insa povestea stranie a cavalerului (Max von Sydow) care ajunge sa priveasca Moartea in ochi si chiar sa joace sah cu aceasta, jucandu-si practic viata, a stupefiat publicul. Povestea medievala, desprinsa mai curand din legende decat din sursele istorice, atmosfera intunecata, apasatoare a unei lumi decimate de ciuma, trimiterea directa la Apocalipsa Sf Ioan, Moartea interpretata de Bengt Ekerot, felul in care Bergman a stiut sa foloseasca decorurile, totul a creat o poveste care a marcat publicul. Un film de arta, cu incasari modeste la box-office, dar o capodopera regizorala si o interpretare de exceptie a lui Max von Sydow. |
The Seven Samurai (1954) : filmul care l-a impus pe Akira Kurosawa in cinematografia mondiala, "Cei sapte samurai" a fost regizat si editat de cineastul nipon, care a fost si co-scenarist. Povestea celor sapte ronin care apara un sat, in cea mai mare batalie a vietii lor, a facut publicul occidental sa descopere filmul japonez, a influentat si inspirat numeroase alte productii, a oferit altor regizori sansa de a vedea o noua maniera de a spune o poveste si, mai ales, l-a facut cunoscut pe Toshiro Mifune, poate cel mai mare actor japonez si preferatul lui Kurosawa.
De la imaginile cinematografice de o frumusete clasica si in acelasi timp specific nipona, personajele bine construite si convingatoare, exotismul unei tari prea putin cunoscute si a traditiilor sale, "Cei sapte samurai" a fost cel mai popular film japonez si un succes imens de critica si casa.
The War of the Worlds (1953) : aceasta prima ecranizare a romanului scris de H.G. Wells a fost cel mai bun film SF al decadei, a castigat un Oscar pentru efecte speciale si a lansat un nou curent in cinematografie, facand publicul tot mai interesat de catastrofe, invazii extraterestre, efecte cat mai spectaculoase. Regizat de Byron Haskin, "Razboiul lumilor" din 1953 ramane si cea mai buna adaptare pentru marele ecran a povestii, cu mici schimbari foarte bine gandite, efecte speciale convingatoare - desi nu la fel de convingatoare astazi - o distributie buna. Daca Wells reusise sa ingrozeasca o lume intreaga cu povestea sa, filmul facea totul sa para si mai real, chiar daca in parte producatorii se gandisera si la paralela cu tensiunea Razboiului Rece.
The Old Man and the Sea (1958) : cel mai bun rol al lui Spencer Tracy si poate cea mai buna ecranizare a unei opere de Hemingway, "Batranul si marea" a transformat nuvela celebra intr-un film pe masura, de o intensitate artistica uluitoare. Castigator al Oscarului pentru cea mai buna coloana sonora si nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor si pentru cea mai buna imagine, "Batranul si marea" avea sa castige si numeroase alte premii si distinctii.
 | Rebel Without a Cause (1955) : filmul care a influentat o generatie si care l-a facut pe James Dean o adevarata vedeta, "Rebel fara cauza" prezenta in detaliu lumea, dramele, dorintele, moda si muzica primelor generatii postbelice, care isi doreau sa se rupa de lumea parintilor si sa isi gaseasca propriul drum. Desi un actor fara experienta, Dean isi valorifica la maxim carisma care l-a facut celebru in scurta sa cariera, terminata tragic, iar regizorul Nicholas Ray a stiut sa creeze acea legatura dintre public si actor. Naratiunea, desi astazi poate putin naiva, reda foarte bine atmosfera si revolta tinerilor de aici si a fost un succes imens. |
The Asphalt Jungle (1950) : una dintre peliculele clasice pentru film noir, "Jungla de asfalt" s-a bucurat nu doar de aprecierea publicului, ci si de un neasteptat succes de critica. Avand in distributie actori precum Sterling Hayden, Louis Calhern sau seducatoarea Marilyn Monroe, este povestea cu accente tragice a unei bande de spargatori, care reuseste marea lovitura, jefuind un magazin de bijuterii. In fata tentatiei banilor insa, loialitatea si sprijinul devin simple cuvinte, iar orasul atat de primitor devine o jungla in care fiecare incearca sa supravietuiasca si din care fiecare isi doreste sa evadeze.
Death of a Salesman (1951) : dupa succesul inregistrat de piesa lui Arthur Miller, "Moartea unui comis-voiajor", o ecranizare se anunta un succes sigur, iar regizorul Laszlo Benedek a avut curajul de a accepta aceasta provocare. Filmul, avandu-i in rolurile principale pe Fredric March, Mildred Dunnock si Kevin McCarthy, a fost o pelicula "clasica", ce reusea sa surprinda perfect atmosfera textului original, dandu-i personalitate si forta, ceea ce adaptarile teatrale nu reusisera. Cel putin nu intr-o asemenea masura. In ciuda numeroaselor ecranizari ulterioare, versiunea din 1951 ramane cea mai buna. Ciudat este ca Miller nu a fost deloc multumit, considerand ca Benedek s-a indepartat nepermis de mult de viziunea sa.
Sabrina (1954) : Humphrey Bogart, Audrey Hepburn, William Holden. Trei actori care faceau ca filmul lui Billy Wilder - care avea sa regizeze cinci ani mai tarziu si "Unora le place jazzul" - sa fie una dintre cele mai reusite productii cinematografice ale deceniului. O poveste romantica, sustinuta de trei interpretari de exceptie si un talent regizoral redutabil, "Sabrina" s-a dovedit un mare succes de public, castigand si atentia criticilor. Spre deosebire de alte povesti sentimentale, avea si un sfarsit fericit.
Cat on a Hot Tin Roof (1958) : adaptare celebra a piesei lui Tennessee Williams, nominalizata la mai multe premii Oscar, "Pisica pe acoperisul fierbinte" a ramas in istoria cinematografiei prin rolurile interpretate de Paul Newman si Elizabeth Taylor, care au reusit unul dintre cele mai convingatoare si intense cupluri vazute vreodata pe marele ecran. In special Elizabeth Taylor reuseste un rol incredibil.
East of Eden (1955) : inspirat de romanul lui Steinbeck (publicat cu trei ani mai devreme) "La rasarit de Eden" a fost un film in care James Dean, in primul sau rol important, demonstra ca poate sustine o partitura cinematografica cel putin dificila, anuntand astfel ca un alt mare actor aparuse la Hollywood. Dar dincolo de jocul actorilor si viziunea regizorala surprinzatoare, filmul a castigat imens prin tehnicile de camera si decoruri, prin forta transpunerii unui text literar de referinta si prin preocuparea constanta a regizorului de origine elena Elia Kazan de a respecta spiritul si atmosfera romanului. Un clasic, la fel de bun si astazi.
Vertigo (1958) : desi initial a fost primit cu rezerve de critici, "Vertigo" este astazi considerat una dintre capodoperele marca Alfred Hitchcock, un thriller psihologic de renume, povestea unui fost politist care se indragosteste de o misterioasa femeie, ceea ce va duce in final la tragedie. Stilul lui Hitchcock este remarcabil si usor de recunoscut de cei deja familiarizati cu filmele sale.
Julius Caesar (1953) : Marlon Brando este unul dintre actorii de referinta pentru perioada cinematografiei postbelice, si chiar daca rolurile cele mai cunoscute sunt cele din "Nasul" sau "Apocalipsul acum", in pelicula "Julius Caesar", regizata de Joseph L. Mankiewicz, Brando este magnific. Adaptare inspirat si fidela a piesei lui Shakespeare, filmul a castigat numeroase premii, a fost nominalizat la alte cateva, ramanand si astazi una dintre cele mai bune ecranizari ale unei piese de teatru. Brando, desi initial privit cu neincredere, a impresionat suficient pentru a primi oferta unui rol la care multi actori doar viseaza - Hamlet. Din pacate, Brando a refuzat.
A Streetcar Named Desire (1951) : o alta adaptare dupa o piesa de Tennessee Williams, regizata de Elia Kazan, avandu-i in distributie pe Marlon Brando, Vivien Leigh, Kim Hunter sau Karl Malden, "Un tramvai numit dorinta" a fost un succes colosal in epoca si ramane unul dintre cele mai cunoscute filme ale deceniului. Marlon Brando este si de aceasta data de o forta artistica zdrobitoare. Datorita unor elemente controversate insa, adaptarea cinematografica schimba destul de mult textul piesei, ceea ce i-a facut pe multi critici sa fie reticenti.
Foto : wikipedia.org
Mai 2008
