Filmul “O luna in Thailanda” al tanarului regizor Paul Negoescu a fost selectionat in sectiunea “Settimana Internazionale Della Critica Di Venezia” din cadrul celei de-a 69-a editii a Festivalului International de Film de la Venetia. Evenimentul se va desfasura in perioada 29 august – 8 septembrie.
Filmul spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu) care in noaptea de Revelion realizeaza ca nu e multumit cu viata lui si decide sa se desparta de prietena sa. Va porni intr-o calatorie prin mai multe cluburi bucurestene in cautarea fostei iubite.
In “O luna in Thailanda” joaca actorii: Andrei Mateiu, Ioana Anastasia Anton, Sinziana Nicola, Tudor Aron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Raileanu, Ionut Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotlet, Stefan Munteanu si Simona Ghita.
Scenariul filmului este scris de Vlad Trandafir si Paul Negoescu, directorul de imagine este Andrei Butica, sunetul este realizat de Filip Muresan si Vlad Voinescu, iar montajul este semnat de Alexandru Radu.
Aceasta pelicula cinematografica reprezinta debutul lui Paul Negoescu in lungmetraj. Acesta a participat anul acesta la Festivalul International de Film de la Cannes, in sectiunea Semaine de la Critique cu scurtmetrajul “Orizont”.
In imagine: regizorul Paul Negoescu
Regizorul a realizat si scurtmetrajele “Tarziu”, "Renovare" si "Derby", care au fost selectionate la Festivalul International de la Berlin in 2008, 2009 si respectiv 2010, iar ultimele doua au fost nominalizate pentru Premiile Academiei Europene de Film.
Paul Negoescu este asistent universitar la UNATC - catedra regie film, director artistic al Festivalului Timishort si castigator a numeroase premii internationale.
Filmul "O noapte in Thailanda", o productie Hi Film, in co-productie cu Abis Studio, este realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si cu participarea HBO Romania.
"O noapte in Thailanda" a fost dezvoltat in cadrul CineLink la Festivalul de Film de la Sarajevo si in cadrul atelierului Premiers Plans coordonat de actrita Jeanne Moreau, iar scenariul filmului a fost finalist al concursului HBO.
Sursa foto: PR-ul filmului - de la Hi Film Productions
D.T
editor artline.ro