Pe 18 martie 1990 la Muzeul Isabella Stewart Gardner avea sa se petreaca cel mai mare furt de lucrari de arta din istoria SUA - si unul dintre cele mai mari din istoria lumii - intr-un mod in egala masura ingenios si uimitor de simplu. Un sir de neglijente si coincidente si un plan bine pus la punct au facut ca muzeul sa piarda, se pare pentru totdeauna, 13 capodopere.
Totul a inceput la ora 1.24 a.m., cand doi falsi politisti, imbracati in uniforme, au batut la usa Muzeului Isabella Stewart Gardner, spunandu-le paznicilor ca au fost informati ca in muzeu s-ar gasi un intrus. Ignorand regulamentul, cei doi paznici au deschis si in cateva minute erau imobilizati si legati. Restul a mers de la sine. In 81 de minute cei doi hoti au reusit sa ia 13 lucrari, intre care trei tablouri de Rembrandt, un Vermeer, un Manet, cateva schite semnate Degas si un vultur din bronz, de la un drapel din epoca lui Napoleon.
Hotii au stiut foarte clar ce lucrari trebuie sa ia si unde se gasesc. In cateva minute s-au despartit si fiecare a mers in alta sala. Din Sala Olandeza au luat trei din cele patru tablouri de Rembrandt expuse aici, cel de al patrulea, un autoportret realizat in 1629, dovedindu-se prea greu de scos din rama. "Furtuna pe Marea Galileei", unul dintre cele trei tablouri de Rembrandt furate, este si singurul peisaj marin realizat de maestru. "Concertul", una dintre lucrarile de Vermeer disparute atunci - si una dintre cele doar 35 de panze pastrate de la maestrul olandez - are o valoare de piata de cel putin 50 de milioane de dolari. In alta galerie cele cinci desene de Edgar Degas au fost pur si simplu smulse din rame.
Ciudata a fost maniera de "lucru" a celor doi. Fara sa ezite, dar si fara a se grabi, au taiat pur si simplu tablourile din rame, grosolan, chiar daca astfel le micsorau valoarea. Asa ca cel mai probabil nu era un furt la comanda, nici macar unul executat de o grupare care dorea sa vanda mai departe tablourilor. S-a presupus ca tablourile aveau sa fie returnate muzeului in schimbul unei sume de bani, un santaj obisnuit. Dar pentru un prejudiciu estimat la 200 - 300 de milioane de dolari, care avea sa fie suma ceruta ?
Cei doi au strans totul si le-au spus paznicilor imobilizati o singura fraza : "Spune-le ca ii vom contacta noi". Nu s-a intamplat niciodata. Cele 13 lucrari au disparut pentru totdeauna, chiar daca autoritatile au oferit o generoasa recompensa, de cinci milioane de dolari, pentru orice informatie privind identitatea hotilor. S-a vorbit de implicarea mai multor grupari, de la IRA la cartelurile sud-americane sau mafia japoneza, anchetatorii au facut eforturi disperate pentru a gasi cel mai mic indiciu. Fara succes insa.
Abia in 1997 au fost identificati doi posibili suspecti, Myles Connor Jr - cunoscut pentru furturile de arta - si dealerul de arta William P. Youngsworth III, condamnat pentru mai multe tranzactii ilegale. S-a presupus ca cei doi, aflati in 1990 in inchisoare, ar fi pus totul la cale. Incercand sa profite de zvon, cei doi suspecti au incercat sa obtina o intelegere avantajoasa pentru ei : imunitate in fata legii, recompensa de cinci milioane de dolari si eliberarea lui Connor din inchisoare. In schimbul acestora cei doi promiteau ca vor obtine returnarea tablourilor. In final autoritatile s-au convins ca cei doi incercau doar sa obtina banii de recompensa, si ca era putin probabil sa stie ceva despre furt.
A fost singura data cand anchetatorii au sperat ca vor da de urma celor 13 lucrari. De atunci cazul a fost clasat, si se presupune ca cele 13 piese au fost deja vandute de mai multe ori, fie unor colectionari care le tin ascunse, fie la preturi mult reduse, ca simple copii. Un furt de o surprinzatoare simplitate, care a facut ca lucrari valorand zeci de milioane de dolari sa dispara pentru totdeauna.
Iulie 2008
