Doi oameni de afaceri descopera piata de artaCand doi frati din Girona, un oras din nord-vestul Cataloniei, s-au gandit pentru prima oara sa cumpere un tablou, cu siguranta ca nu erau specialisti in domeniu. Poate nici tocmai pasionati de arta, dar cum frecvent in presa apareau articole cu cele mai scumpe tablouri, noi recorduri la licitatii si eventual cu interviu cu un colectionar celebru, ideea a fost simpla. Chiar daca nu se pricepeau, cu ajutorul unui expert (si, de ce nu, bazandu-se pe inspiratia de moment) vor investi intr-un tablou al unui pictor celebru, de ce nu chiar unul spaniol, si cu siguranta nu va dura mult pana cand se va gasi un cumparator. Interesat, generos, dar mai ales naiv. Planul era simplu, mai ramanea sa gaseasca pictura. Si niciunul dintre ei nu banuia ca nu peste multa vreme vor avea sansa de a intra in istoria recenta a tranzactiilor pe piata de arta. Din pacate pentru cei doi, dupa cum aveau sa descopere, vor fi potriviti mai curand pentru o eventuala istorie anecdotica a artei.
Au gasit un tablou de Francisco de Goya (cel putin la prima vedere), un interesant portret infatisandu-l pe pictorul Antonio Maria Esquivel, si pretul nu era tocmai rau - 270 000 de euro. Daca era chiar o lucrare de Goya - ar fi existat chiar un certificat de autenticitate - atunci era chiar o investitie tentanta. Din fericire, dupa ce platisera o prima transa de 20 000 de euro, cei doi negustori de ocazie au inceput sa aiba serioase dubii, si toata povestea s-a mutat in stil picaresc la tribunalul din Girona, unde un expert le-a dat vestea de care se temeau. Lucrarea, altfel reusita, nu ii apartinea lui Goya, ci era un fals care ii imita destul de bine stilul, datand cel mai probabil din secolul XIX, si nu avea nici pe departe valoarea la care sperau cei doi investitori. Decizia judecatorului ar fi trebuit totusi sa ii multumeasca, macar partial - puteau sa pastreze lucrarea pentru banii deja platiti, si nu pentru suma la care convenisera initial. Cu siguranta ca pictura nu valora 20 000 de euro, dar cine stie cu cat ar fi putut sa o vanda mai tarziu.
Misteriosul seic arab si patru milioane de euro
Insa cei doi nu aveau de gand sa se resemneze. Am fost pacaliti? se vor fi intrebat. Atunci vom face acelasi lucru altora. Fara sa cunoasca prea multe despre case de licitatii si galerii, si cu atat mai putin despre piata subterana de arta, aveau nevoie de un ajutor. Un specialist. Cineva cu suficiente relatii pentru a reusi sa vanda un Goya fals drept unul autentic. Si, dupa cum aveau sa afle ulterior procurorii, l-au gasit. Doar ca misteriosul intermediar, un italian (aparent) care avea sa le ofere o alta uriasa surpriza, ramane si astazi un personaj memorabil. Cel putin pentru cei doi.
Spre sfarsitul lui 2014, cand parea ca nu mai au nicio sansa, acest intermediar a venit cu o veste buna. Chiar extraordinara. Era ca un castig enorm la loterie. Nu doar ca gasise un cumparator, un bogat seic arab (cine altcineva, s-au gandit fratii, ar fi fost dispus sa cumpere un tablou in afara unei case de licitatii sau galerii) care era dispus sa plateasca patru milioane de euro. Pentru tabloul semnat de Goya. Cei doi au scos la iveala un dubios certificat de autenticitate, pe care l-ar fi avut de la primul proprietar, chiar daca stiau ca e la fel de fals ca tabloul. Iar intermediarul generos nu a ezitat sa se ofere sa intermedieze afacerea - il cunoaste pe seic, acesta nu vrea sa apara in public sau sa ii fie cunoscut numele, este mai bine asa - pentru o comision mizer, de doar 300 000 de euro. Pe care cei doi investitori si mai nou dealeri de arta i-au imprumutat (cu dobanda) de la prieteni.
O tranzactie-surpriza
Tranzactia s-a facut la Torino, cand cei doi au dat intermediarului (presupunem politicos si cu reala carisma) cei 300 000 de euro si au primit 1.7 milioane de franci elvetieni, prima parte a platii. S-au salutat, a ramas sa se revada pentru restul de bani, si vanzatorii extatici au mers la Geneva pentru a-si deschide un cont. La o asemenea suma erau clienti care meritau tot respectul. Si l-au primit.
Banii, 1.7 milioane de franci elvetieni, erau falsi. Simple hartii, desi bine tiparite. Cel putin suficient de bine ca sa ii pacaleasca pe cei doi. Intermediarul si generosul seic au disparut la fel de misterios pe cat aparusera. Iar la granita franceza cei doi au fost retinuti, dupa ce in bagajele lor a fost gasita impresionanta cantitate de bancnote false. Iar finalul (ca intr-o comedie clasica)? Tabloul a fost confiscat, la fel si banii, cei doi oameni de afaceri au pierdut peste 300 000 de euro, si urmeaza un lung proces, unde vor trebui sa explice de ce aveau asupra lor 1.7 milioane de franci falsi. Un final tragi-comic pentru o afacere lipsita de sanse de la bun inceput.
Foto: buzzhourly.com
