Sau toti anii sai de activitate literara au fost o lupta continua cu sine si ulterior cu ceilalti, iar dincolo de frazele perfect gandite si asternute pe hartie a stat o adevarata drama interioara a scriitorului care isi dorea sa fie si medic, sa isi pastreze si independenta, dar trebuie sa reziste si bolilor care aveau sa il rapuna la doar 44 de ani? De la bun inceput scriitorul-medic si-a dorit pur si simplu sa fie liber, refuzand aprioric sa se integreze intr-un grup, curent, cerc, nu si-a dorit sa fie didactic si sa tina lungi si plicticoase discursuri, sa sustina o teorie sau alta. Literatura sa trebuia sa fie directa, sincera, vie, sa fie viata si lumea asa cum le vedea Anton Pavlovici Cehov, fara ca in povestirile sau in piesele sale de teatru sa ajunga (un compromis inacceptabil pentru el) sa cedeze in fata unui program sau curent la moda. Si paradoxal in ciuda umorului, puritatii stilistice si a maturitatii unui autor care stia deja foarte bine sa scrie nu a fost niciodata prea increzator in succesul operei sale. Fie si daca ar fi stiut ca il asteapta gloria postuma posibil ca ar fi privit totul cu reticenta si, de ce nu, umor. Pentru ca avea umor, mult umor, pe care prietenii il cunosteau si admirau asa cum erau impresionati si de bunatatea lui nativa, de generozitatea surprinzatoare, dar si uneori intristati de reticenta si melancolia lui Cehov. Dincolo de scrierilor sale, asupra carora revenea din nou si din nou cu maniacala minutiozitate pana cand ii pareau perfecte, si de cariera sa de medic (unul foarte respectat), care era cu adevarat viata lui Cehov? Oare de ce atunci cand se bucura de viata din care isi alegea mereu subiectele si personajele in spatele zambetului era mereu o usoara si cenusie tristete?
Henri Troyat, Cehov, editura Polirom, 2021