Cea de-a 66-a editie a galei premiilor Academiei de Film si Televiziune Britanice va avea loc pe 10 februarie 2013, la Royal Opera House din Londra. Evenimentul va fi difuzat de BBC.
Anul acesta, lungmetrajul mut "The Artist" a fost marele castigator la gala premiilor Academiei de Film si Televiziune Britanice, obtinand sapte trofee, printre care cele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor si cel mai bun actor. Pe de alta parte, filmul britanic de spionaj inspirat din epoca Razboiului Rece "Tinker Tailor Soldier Spy", care a fost nominalizat la 11 categorii, a castigat trofeul pentru "cel mai bun lungmetraj britanic", in timp ce Peter Straughan si Bridget O'Connor, care au scris scenariul acestei pelicule, au primit distinctia pentru "cel mai bun scenariu adaptat".
Confirmand asteptarile specialistilor din industria cinematografica, Meryl Streep a fost desemnata castigatoare la categoria "cea mai buna actrita", pentru rolul principal din pelicula "The Iron Lady", in care actrita americana o interpreteaza pe Margaret Thatcher, fostul premier al Marii Britanii.
Octavia Spencer a primit premiul pentru "cea mai buna actrita in rol secundar", pentru prestatia sa din "Culoarea sentimentelor/ The Help", in timp ce Christopher Plummer a fost desemnat "cel mai bun actor in rol secundar", pentru rolul interpretat in "Beginners".
A.I.
editor artline.ro
28 februarie 2012