Crescut de la varsta de cinci ani de matusa sa, Mimi, si unchiul George Smith, dupa ce mama sa Julia il abandonase, John Lennon avea sa fie un elev problema, adesea eliminat de la cursuri, si mai tarziu fostii colegi si-l aminteau mai curand ca un clovn al clasei decat ca pe un viitor muzician. Isi va pastra umorul pentru tot restul vietii, adesea rautacios si sarcastic, folosindu-l nu doar pe scena si in interviuri, dar si impotriva apropiatilor, ceea ce a tensionat numeroase relatii, in special cea cu legendarul manager al trupei Brian Epstein.
Copilul-problema avea sa fie pasionat de muzica inca din primii ani – va canta chiar in corul Bisericii St Peter din Woolton – dar va fi si un entuziast cercetas. A fost mereu recunoscator matusii sale, cea care avea sa ii cumpere si prima chitara, iar in 1965 ii daruia o frumoasa casa in peninsula Sandbanks. In anii de scoala ii placea sa se joace de-a cowboy-ii si indienii, si de fiecare data insista sa fie indian. De altfel eroul sau era pe atunci capetenia sioux Sitting Bull.
In ciuda problemelor cu vederea nu ii placea sa poarte ochelari, si abia dupa ce l-a descoperit pe Buddy Holly si-a rugat matusa sa ii cumpere o pereche cu rame groase de baga, de culoare neagra.
Spre surprinderea producatorului George Martin – si poate in buna masura inca marcat de ruptura de Beatles – John Lennon i-ar fi declarat ca daca ar fi posibil, ar prefera sa reinregistreze si sa remixeze intreg catalogul The Beatles, adica tocmai discurile care ii adusesera celebritatea. Mirat, acesta l-ar fi intrebat daca ar include si “Strawberry Fields Forever”, una dintre cele mai cunoscute compozitii Lennon-McCartney. Da, ar fi raspuns Lennon, chiar si aceasta.
In ciuda succesului inregistrat pe vremea cand Fab Four nu aveau rival, John Lennon isi detesta vocea, si adesea la inregistrari ii cerea producatorului sa gaseasca o solutie, un truc, un procedeu care sa o schimbe. Sau, in cuvintele sale marcate de umorul adesea sarcastic ce devenise reprezentativ pentru Lennon, “nu ai putea sa o acoperi cu ketchup sau ceva asemanator?”.
Astazi pare amuzanta lipsa de incredere pe care o avea Lennon in talentul sau de muzician, dar in jurul varstei de 21 de ani era deja convins ca nu va reusi sa devina un cantaret celebru, pentru ca era... prea batran. Si cum obisnuia sa spuna ca ar prefera sa se sinucida decat sa aiba o banala slujba de birou...
Era un mare fan al jocului Monopoly. Il juca oriunde – in avion, in camerele de hotel, in pauzele dintre sesiunile de inregistrari – si cu oricine era dispus, chiar daca atunci cand pierdea sustinea ca el este castigatorul, pentru ca a reusit sa cumpere proprietatile preferate. Una dintre ele era Park Place.
Canta la muzicuta – a fost chiar primul instrument la care a invatat sa cante – si nu a ezitat sa fure una dintr-un mic magazin olandez. Ani mai tarziu mai multi fani care aflasera povestea au venit la patronul magazinului si au platit muzicuta “imprumutata” de Lennon.
Credea in reincarnare, in OZN-uri (era convins ca a vazut cel putin unul) si in parapsihologie.
Unul dintre pictorii sai preferati era Henri Matisse.
Bea cu placere ceai sau cafea, doar ca “norma” sa zilnica era de 20-30 de cesti.
Ura intunericul si obisnuia sa pastreze toata noaptea o veioza aprinsa pe noptiera de langa pat.
Ii placeau foarte mult pisicile, iar in copilarie a avut un motan pe care l-a botezat Elvis, in perioada in care Lennon era fascinat de The King. Printre cele 17 pisici care i-au tinut companie in urmatorii ani s-a numarat un amuzant cuplu numit Major si Minor – o felina alba si una neagra – urmat de unul similar, ce a primit numele de Salt and Pepper.
Dar nu doar Elvis se numara printre preferatii sai. Lennon era, spre surprinderea multor cunoscuti, si un admirator fanatic al lui Bing Crosby.
Cartea sa preferata ar fi fost Alice in Tara Minunilor, dar avea sa foloseasca a doua parte, Alice in Tara din Oglinda ca sursa de inspiratie pentru alter-ego-ul sau din perioada The Beatles, The Walrus, imortalizat in bizara piesa I am the Walrus de pe albumul Magical Mistery Tour din 1967.
Dintre toate versurile scrise de el, pentru The Beatles, discurile solo sau cele scoase alaturi de Yoko, spunea ca cel de care e cel mai mandru ar fi “all you need is love”.
John Lennon si Yoko Ono s-au casatorit pe 20 martie 1969 in Gibraltar. Ulterior Lennon va adopta si numele de Ono, devenind John Winston Ono Lennon.
A publicat doua carti in timpul vietii: In His Own Write (1964) si A Spaniard in the Works (1965), si asa cum era de asteptat au devenit imediat bestseller-uri. O a treia, Skywriting by Word of Mouth avea sa fie publicata postum, in 1986. In mai multe interviuri Lennon spunea ca spera sa scrie o carte cu povesti pentru copii, din pacate idee ramasa doar in stadiul de proiect.
In buna masura din cauza problemelor cu vederea a fost ultimul din Fab Four care si-a luat permisul de conducere, in februarie 1965, dar avea sa se dovedeasca repede un sofer ingrozitor de neatent. Dupa un accident in Scotia, in 1969, cand a avut nevoie de 17 copci, Lennon a renuntat definitiv la condus.
A.L.
Februarie 2016
