- istoric -
Castelul Peles din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, are un profil bine determinat in Europa resedintelor monarhice. El este considerat in acest moment ca fiind cel mai frumos si cel mai pretios castel din tara noastra, si unul dintre cele mai impunatoare din Europa.
Este creatia gustului regelui Carol I al Romaniei (1866 1914), dar si a stiintei arhitectilor Johannes Schultz si Karel Liman, precum si a maiestriei unor decoratori prestigiosi ca J.D. Heymann din Hamburg, August Bemb din Mainz si Berhard Ludwig din Viena
Lucrarile pentru edificarea resedintei de vara a principelui Carol I al Romaniei au inceput inca din anul 1873, pe un teren aflat in proprietatea privata a suveranului, denumit initial domeniul Piatra Arsa si ulterior domeniul regal de la Sinaia. Santierul de pe Valea Pelesului a reunit, la un moment dat, aproape 300 de lucratori si poate fi considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat in veacul trecut.
Asupra mersului lucrarilor si a componentei echipelor de muncitori, regina Elisabeta nota: "Italieni zidari, Romani pentru terasamente, tigani salahori. Albanezii si Grecii lucrau in cariere, Nemtii si Ungurii dulgheri. Turcii ardeau caramida. Au fost maestrii Polonezi si cioplitori in piatra Cehi. Francezii desenau, Englezii masurau, astfel ca pe santier se intalneau sute de costume nationale si se vorbeau patru-spre-zece limbi; se canta, se injura si se certa in toate dialectele si pe toate tonurile; era un amestec nostim si zgomotos de oameni, de cai, de boi si de bivoli".
Constructia a fost finantata din caseta particulara a lui Carol I, dar si din lista civila. Costurile etapei 1873 1883, atat pentru constructie cat si pentru lucrari de decoratie s-au ridicat la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, pana in anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur.
Dificultatile tehnice, respectiv alunecarile de teren ce necesitau ziduri puternice de sustinere, cat si prezenta multitudinii de izvoare subterane ce trebuiau captate intr-o retea de drenuri, au impus aducerea la Sinaia a unei autoritati in materie, arhitectul-profesor Wilhelm von Doderer. Dupa planurile acestuia si in conditii tehnice identice celor de la Sinaia, se construise complexul balnear de la Mehadia, pe atunci in Imperiul Austro-Ungar.. Lupta cu elementele capricioase ale naturii si supunerea acestora a durat doi ani.
Problemele tehnice au determinat amanarea ceremoniei punerii pietrei de temelie pentru anul 1875, in data de 10/22 august. Momentul, cu deosebita valoare simbolica, s-a desfasurat cu mult fast, incheindu-se cu urmatoarele cuvinte ale regelui Carol I: "Sa se ridice acest castel si sa fie terminat, pentru a putea deveni leaganul Dinastiei mele, al Dinastiei nationale". In temelii s-au zidit actul de fundatie si actul de constructie, alaturi de cateva monede cu efigia lui Carol I.
Prezenta la ceremonie a clerului, a guvernului, a armatei, precum si intonarea imnului de stat, si nu in ultimul rand cuvintele ctitorului, au subliniat in mod pregnant importanta momentului, care, prin extensie, devenea un eveniment national cu valoare simbolica, gasindu-si radacinile in ritualuri stravechi.
Pe perioada de functionare a santierului, suveranul a urmarit cu foarte mare atentie lucrarile, pana in cele mai mici detalii. Datorita acestui fapt, edificiul devine expresia cea mai elocventa a gustului primului rege al Romaniei.
Wilhelm von Doderer (1825 1900) a urmat studii de specialitate la facultatile de arhitectura din Sttutgart si Berlin. Din anul 1862 a lucrat la Viena, ca membru al biroului renumitilor arhitecti van der Nll si Sickardsburg, la realizarea planurilor cladirii Arsenalului din capitala austriaca. Ulterior, devine profesor la Technische Hochschule din Viena. In calitate de arhitect liber profesionist, realizeaza planurile pentru sediul Marelui Stat Major de la Viena si pentru complexul balnear de la Baile Herculane. In anul 1872 este contactat de Administratia Casei Princiare romane pentru realizarea planurilor resedintei de vara a suveranului roman.
Intre anii 1872 si 1876, Wilhelm von Doderer a realizat planurile pentru resedinta de vara de la Sinaia. Incercand sa raspunda cerintelor suveranului roman, al carui demers constructiv se afla in epoca sub semnul austeritatii financiare, arhitectul a fost nevoit sa prezinte mai multe proiecte.
Primele doua proiecte ale arhitectului Doderer reprezinta o exemplificare specifica a viziunii arhitectonice a secolului al XIX-lea, privind aspectul unei resedinte regale. Primul proiect, in stilul renasterii franceze, pare a fi inspirat de arhitectura castelelor de pe Valea Loirei; al doilea este evident inspirat de edificiile vieneze de pe Ringstrasse. Ambele proiecte implicau insa, prin amploarea si monumentalitatea viitoarei resedinte, cheltuieli pe care bugetul lui Carol nu le puteau suporta. Cu toate acestea, principele le aprecia valoarea estetica. Al treilea proiect, desi mult simplificat, nu a intrunit nici el dorintele acestuia; astfel, in anul 1876, arhitectului i s-a reziliat contractul.
In acelasi an, 1876, conducerea santierului precum si realizarea unei noi serii de planuri, i-au fost incredintate arhitectului Johannes Schulz.
Colaborator al profesorului-arhitect Doderer, in 1873 Johannes Schulz a devenit diriginte de santier la Sinaia. Dupa 1883 paraseste Curtea regala a Romaniei pentru a se intoarce la Viena.
Proiectul final, propunand o cladire cu aspectul unui chalet, dupa cum era privita in epoca, a corespuns atat viziunii si gustului artistic, cat si posibilitatilor financiare ale comanditarului. Edificiul s-a realizat in intervalul 1879 1883. Decoratia interioarelor era preponderent in stilul neorenasterii germane, doar doua incaperi diferind stilistic: salonul turcesc si budoarul neorococo al reginei Elisabeta, astazi disparut. Alegerea stilului neorenasterii germane a fost deopotriva expresia gustului la moda in anii '70 ai secolului al XIX-lea in Germania, cat si ilustrarea convingerilor estetice ale lui Carol I. Acest stil imbina, in opinia contemporanilor, confortul cu esteticul si, nu in ultimul rand, permitea inserarea ultimelor realizari din domeniul tehnicii.
Castelul Peles va trece ulterior, in intervalul 1890 1914, printr-o etapa de ample transformari datorate in special arhitectului Karel Liman, dar si arhitectului francez Andr Lecomte du Noy.
Karel Liman (1860 1928) a urmat studii de arhitectura la facultatile din Praga si Mnchen. A participat, alaturi de firma Fellner und Helmer, la realizarea planurilor palatului Albert Rotschild din Viena. Ulterior a realizat planurile castelului familiei princiare de Hohenlohe de la Javorino, in Slovacia.
Dupa anul 1884 a lucrat in calitate de arhitect restaurator, in cadrul ministerului Cultelor si Instructiunii Publice de la Bucuresti.
In jurul anului 1896 devine sef al biroului de arhitectura al resedintei regale de la Sinaia; ulterior, incep lucrarile de constructie ale castelului Pelisor si grajdurilor regale de pe Furnica, cat si transformarea celorlalte edificii din parcul castelului, economatul si corpul de garda.
Dupa 1920, la comanda reginei Maria, a efectuat lucrarile de restaurare si amenajare ale castelului Bran.
Prin amploarea sa, proiectul realizat de Karel Liman s-a apropiat de ilustrarea ideii de resedinta regala, asa cum si-a dorit-o suveranul la inceputuri. Noul arhitect, admirator al artei italiene, imbina in plastica fatadelor stilurile neorenasterii italiene si neorenasterii germane, iar in interior transforma Pelesul intr-unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectura istorista, prin combinarea mai multe neostiluri.
Tot atat de important, prin amenajarile de dupa 1900, la nivelul etajului al doilea a luat nastere unul dintre cele mai coerente ansambluri Art Nouveau din Romania. Resedinta a fost suprainaltata cu un etaj, de asemenea si turnul principal, subliniindu-se astfel majestuozitatea fatadei principale. In forma sa finala, cladirea se desfasoara pe o suprafata de 3200 mp, beneficiind de 160 de camere si peste 30 de bai.
Dupa moartea lui Karel Liman, seful biroului regal de arhitectura de la Sinaia a devenit arhitectul Jean Ernest.
Jean Ernest (1875 1950?) era colaboratorul lui Liman, anterior anului 1911. Incepand cu 1930, el s-a ocupat in mod special de intretinerea edificiilor regale de pe valea Pelesului, a realizat pavilionul de garda de la podul Carmen Sylva, precum si proiecte de reamenajari in castel. A detinut aceasta calitate pana in anul 1948.
Dintre firmele de antreprenori, constructori, proprietari de depozite de materiale, producatori de materiale de constructii, care au participat la edificarea si la intretinerea castelului Peles, citam: BernheimerAxerioOttonyMarchety (Bucuresti), Joseph Wagner (Mnchen), Martin Copony (Brasov), C.S. Schiel (Busteni) s.a.
La infrumusetarea Castelului Peles au colaborat, alaturi de arhitecti, si o serie de decoratori, cu precadere din Germania si Imperiul Austro-Ungar, precum J.D. Heymann, August Bemb, J. Dollitschek, Martin Sthr, Anton Pssenbacher, Bernhard Ludwig.
Firma J.D. Heymann din Hamburg a realizat majoritatea decoratiunilor interioare ale castelului Peles, in faza 1883; oferta se remarca prin complexitate, incluzand de la piese de mobilier fix si mobil, elemente decorative din lemn, pana la textile (covoare, lambrechine) si seminee. Cele mai reusite dintre interioarele firmei din Hamburg erau Cabinetul de lucru al regelui, Biblioteca si Dormitorul cuplului regal. Se pastreaza pana astazi, cu mici modificari, Cabinetul de lucru al regelui si Biblioteca acestuia.
J.D. Heymann era patronul fabricii de mobilier si al firmei de decoratiuni interioare, infiintate la Hamburg in 1843; s-a consacrat la expozitia universala de la Londra din 1851 si a participat la o serie de alte expozitii internationale. Dintre creatiile notabile ale firmei mentionam, cu exceptia castelului Peles, mobilier pentru imparatul Japoniei si decoratiunile interioare pentru vapoarele de croaziera germane, realizate catre 1900.
Lui August Bembe din Mainz i se datoreaza incaperile de primire realizate pana in 1883, precum Sufrageria, Marele Salon, Sala de teatru, Sala veche de muzica, de asemenea apartamentele oaspetilor de la etajul I, precum si o serie de piese de mobilier.
Cel mai important decorator al resedintei regale, dupa anul 1900, este ebenistul-arhitect austriac Bernhard Ludwig fiul (1866 1939), autorul majoritatii ansamblurilor decorative pastrate astazi la castelul Peles. Remarcabile sunt Holul de onoare (neorenastere germana), Apartamentul imperial (neobaroc), Apartamentul principilor de coroana (neorococo), apartamentele principeselor de Hohenzollern si de Wied (Empire si stil Adam), de asemenea atelierul de pictura al reginei si camere de oaspeti (Art Nouveau), toate acestea realizate cu deosebit talent si maiestrie artistica.
Firma Ludwig a fost infiintata in anul 1867 de catre Bernhard Ludwig tatal, furnizor al casei Domnitoare a Romaniei inca din anul 1878. Acestuia i se datoreaza decoratia unor prestigioase edificii publice de la Viena, precum Parlamentul, Palatul de justitie, Muzeul de istorie naturala si Kunsthistorisches Museum. Din anul 1897 firma a fost condusa de catre Bernhard Ludwig fiul, absolvent al facultatii de arhitectura din Viena, principalul decorator al castelului Peles si furnizor de mobilier al Casei Regale a Romaniei pana catre 1930. A realizat decoratii pentru resedintele familiilor regale ale Iugoslaviei si Albaniei, sediul Natiunilor Unite din Geneva etc.
Alaturi de aceste firme si decoratori, la decorarea Castelului Peles au mai lucrat firme precum: Joseph Kott, Zettler, Zwlfer, Siegert, Stger etc.
Scurta descriere a principalelor incaperi
Holul de onoare, cea mai somptuoasa sala de receptie a castelului, este amenajat de Karel Liman in anul 1911, pe locul unei foste curti interioare. El se inalta pe trei niveluri in centrul corpului principal al Castelului. Peretii salii sunt lambrisati in lemn de nuc intarsiat cu esente nobile si exotice pana la nivelul balcoanelor etajului 1, decoratia salii fiind inspirata de una dintre cele mai reprezentative incaperi de locuit ale Renasterii germane si anume camera "Fredenhagen", aflata in actualul Palat de Comert din Lubeck.
La bogatia sculpturala a lambriurilor se adauga basoreliefuri si statuete din alabastru reprezentand subiecte mitologice, biblice si istorice. Deasupra acestora, friza de panouri intarsiate prezinta castele medievale germane si elvetiene ale familiei de Hohenzollern. Toata decoratia in lemn a incaperii cat si o parte din mobilier au fost executate in atelierele vienezului Bernhard Ludwig, principalul artist decorator al Pelesului. La nivelul superior, intre arcadele balcoanelor primului etaj, sunt expuse tapiserii franceze de Aubusson din secolul al XVIII-lea, realizate dupa cartoanele lui Francois Boucher. Plafonul din sticla, impodobit cu vitralii reprezentand scene alegorice si motive heraldice, este mobil, putand fi actionat cu un motor electric sau manual.
Salile de arme au fost amenajate intre anii 1903-1906, intr-un spatiu decorat in stilul neorenasterii germane. Peretii sunt decorati la partea inferioara cu lambriuri din lemn de stejar, iar plafonul cu casetoane purtand steme si devize in limba latina. Salile cuprind o bogata colectie de arme, peste 4000 de piese europene si orientale, din secolele XIV-XVII. Panopliilor li se adauga o suita de armuri germane din secolele al XVI-lea si al XVII-lea si o pretioasa armura completa de cal si cavaler, de tip maximilian, unica in Romania. In Sala Mare, caminul monumental este decorativ (castelul are incalzire centrala din anul 1883); la partea superioara a acestuia, basorelieful, semnat de berlinezul Paul Telge, ilustreaza o scena din batalia de la Nicopole (1396). Pe polita se afla o spada germana de calau din secolul al XVI-lea, pentru decapitarea nobililor.
Ansamblul interioarelor este completat de vitralii, lucrari germane originale din secolul al XVII-lea.
Sala de consilii, amenajata in 1914, aminteste una din salile Primariei din Lucerna-Elvetia. Sculptura, intarsia si marchetaria sunt de o bogatie impresionanta.
Cabinetul de lucru, decorat cu piese ale atelierelor Heynmann din Hamburg in stilul neorenasterii germane, a fost finalizat in anul 1883. Se remarca un impunator birou si un pupitru destinate audientelor oficiale. Vitraliile, piese elvetiene din secolul al XVII-lea, reprezinta steme ale cantoanelor.
Sala veche de muzica a fost transformata dupa 1905, la dorinta reginei Elisabeta, in salon pentru serate literare. Picturile pe panza, semnate de Dora Hitz, ilustreaza basme germane versificate de Carmen Sylva, iar vitraliile-legende populare romanesti in variantele poetului Vasile Alecsandri.
Mobilierul sculptat in lemn de tek este primit in dar de rege din partea maharajahului de Kapurtala.
Sala florentina, prima sala de receptie a castelului, se numeste si "Marele Salon". Spatiul este decorat in stilul neorenasterii italiene cu numeroase elemente de renastere florentina. Usile din bronz turnat, decorate cu personaje feminine si motivele florale au fost realizate in atelierele Luigi Magni din Roma. Caminul din marmura de Paunazio are la partea superioara reductii din bronz dupa Michelangelo. Plafonul, sculptat in lemn de tei, aurit, este decorat in centru cu o pictura, copie dupa Giorgio Vasari.
Completeaza fastul si somptuozitatea incaperii doua mari candelabre, o oglinda, arta decorativa din sticla de Murano, doua lucrari originale de scoala Veronese si Bernardino Luini si alte piese, copii dupa maestri italieni.
Sala maura a fost proiectata de arhitectul francez Charles Lecompte du Nouy. Ea imprumuta in decoratie elemente de stil hispano-maur, plafonul si peretii fiind impodobiti cu arabescuri din stuc policromat si aurit. In fundal se remarca o fantana din marmura de Carrara, replica dupa o piesa aflata intr-o moschee din Cairo.
Sufrageria, in stilul neorenasterii germane, este opera lui August Bembe din Mainz. Pe dulapul-dressoir si pe masa sunt expuse piese de argint executate in atelierele Paul Telge si Edmund Wolenweber.
Salonul turcesc poarta pe plafon si pereti broderii manuale executate in atelierele Siegert din Viena. Ansamblul este completat de o colectie de vase turcesti si persane din alama.
Sala de teatru pastreaza in decoratie elemente ale stilului Ludovic XIV; are 60 de locuri si loja regala. Pictura plafonului si friza decorativa de aici sunt semnate de austriecii Gustav Klimt si Frantz Matsch.
Scara de onoare, proiectata de Karel Liman, face legatura intre parter si etajul 1. Se remarca bogatia sculpturala specifica neorenasterii germane.
Sala de concerte adaugata in 1906 este decorata in stilul neorenasterii engleze - peretii lambrisati la partea inferioara si tapetati cu piele de Cordoba din secolul al XVIII-lea in partea superioara. Deasupra caminului din lemn si piatra de Ruschita se afla portretul reginei Elisabeta, realizat de Jean du Nouy. Aici s-a hotarat, la Consiliul de coroana din 1914, neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial.
Dintre instrumentele muzicale se remarca un pretios clavecin executat la Anvers in 1621, un pian cu coada verticala Bluthner si o orga Rieger cu doua claviaturi.
Dormitorul pentru oaspetii princiari este mobilat cu o garnitura in stil rococo realizata la Viena de ebenistul Bernhard Ludwig. Candelabrul din cristal de Boemia si statuetele din portelan de Meissen dau stralucire spatiului, completandu-l.
Sufrageria de la etajul 1 cuprinde un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea. Piesele sunt decorate cu basoreliefuri reprezentand scene din viata taranilor bretoni, costume si obiceiuri ale acestora.
Apartamentul imperial se impune prin fast si solemnitate. Spatiul este amenajat in anul 1906, in vederea unei vizite pe care imparatul Austro-Ungariei, Franz Josef, urma sa o faca in Romania cu prilejul jubileului de 40 de ani de domnie a regelui Carol 1. Decoratorul August Bembe a preferat barocul austriac, stilul Maria Theresa, caracterizat prin somptuozitate. O nota in plus de pretiozitate este data de tapetul din piele de Cordoba, original, din secolul al XVI-lea.
Istoria unei retrocedari
Domeniul Peles va fi retrocedat in luna octombrie 2006, negocierile importante dintre statul roman si Casa Regala fiind finalizate, dupa cum a declarat, recent, ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu.
S-au tinut in ultima vreme cam doua intalniri intre comisia de la minister si reprezentantii Casei Regale. S-au facut progrese notabile si consider ca, in linii generale, negocierile sunt finalizate. Sigur, exista alte chestiuni de detaliu care vor trebui sa fie reglementate pana la sfarsitul acestei luni. Mi-as dori foarte mult ca in octombrie sa finalizam aceste discutii si sa putem face si deciziile de retrocedare", a spus Adrian Iorgulescu.
Ministrul a amintit ca statul roman va rascumpara, dupa momentul retrocedarii, domeniul Peles, insa a precizat ca nu s-a stabilit inca momentul cand se va intampla acest lucru. Suma stabilita dret despagubire, a fost negociata cu Casa Regala la 30 de milioane de euro
Iata ce declara recent Regele Mihai despre domeniul Peles si celelalte proprietati solicitate spre retrocedare din Sinaia: Pelesul este ceva special pentru ca este si sediul familiei noastre. Unor persoane cred ca nu prea le convine, dar asta este. Regele Carol I, care l-a facut, a cumparat aceasta proprietate din banii lui personali din Germania, nu cum s-a spus, asa de mizerabil, ca a supt sangele poporului roman. Este dureros sa auzi asemenea lucruri, nu doar revoltator. Inseamna ca nu este complet terminata toata chestiunea si este in curs, de sapte ani a fost si acum sa speram ca poate sa avansam ceva mai mult."
Pe langa castelul propriu zis, Regele revendica si celelalte anexe acre au fost in proprietatea sa din cadrul domeniului Peles": aripa nou construita compusa din parter, mezanin, etajul I si mansarda I si II (65 camere); Castelul Pelisor (99 camere), Casa Cavalerilor (21 camere); Castelul Foisor (43 camere); Cladirea Economat (52 camere); Garajul Nou (7 camere); Garajul Vechi (31 camere); Uzina electrica (6 camere); Grajdul de jos (19 camere); Casa noua a gradinii (17 camere); Cazarma si spalatoria (72 camere); Arhitectura (8 camere); Garda de la poarta (5 camere).
