Rembrandt a pictat tabloul de mari dimensiuni (363 x 437 cm) in anul 1642, si nu era un simplu capriciu, era un proiect de anvergura pregatit pentru a impodobi si infrumuseta noua sala a sediului breslei muschetarilor. Era nevoie de tablouri mari, cat mai bune, pe cat posibil realizate de nume cunoscute in epoca (pictorii marunti nu ar fi avut oricum vreo sansa de a primi o asemenea insarcinare), care sa redea viata de zi cu zi a membrilor breslei. Au fost alesi sase pictori, iar Rembrandt a fost unul dintre ei si cel mai cunoscut. Lui i-a revenit onoarea de a infatisa pe panza un portret de grup, in care sa apara membrii garnizoanei conduse de capitanul Frans Banning Cocq si locotenentul Wilhelm van Ruytenburch. Pentru cinstea de a fi inclusi in compozitie fiecare membru avea sa plateasca o suma de 100 de florini, in vreme ce capitanul si locotenentul, asa cum era de asteptat, au dat mult mai mult.
1. Asa cum era de asteptat, in centrul compozitiei ii putem vedea pe capitanul Frans Banning Cocq (imbracat in negru) si pe locotenentul sau, Willem van Ruytenburch (in stanga conducatorului garnizoanei, purtand pe cap o eleganta palarie). Galeria de personaje care ii incadreaza ii include nu doar pe ceilalti membri ai garnizoanei, multi purtand sau reincarcand temutele muschete care adusesera faima grupei militare.
2. Cunoastem lucrarea sub numele de “Rondul de noapte”, dar de fapt intreaga scena se desfasoara in timpul zilei, dar deceniile si secolele au intunecat culorile si au scazut intensitatea luminii pana cand tabloul a capatat denumirea sub care este celebru in prezent. O restaurare facuta in 1947 a redat din fericire in buna masura cromatica initiala si a facut capodopera lui Rembrandt sa capete o noua viata.
3. Potrivit documentelor de epoca Rembrandt ar fi fost platit pentru acest tablou cu suma de 1600 de guldeni, intr-o perioada in care un muncitor obisnuit nu castiga mai mult de 300 de guldeni pe ani, adesea nici macar atat. Era o suma mare, dar tinand cont de faima artistului, de dimensiunile lucrarii si mai ales de calitatea ei nu mai pare astazi la fel de impresionanta.
4. “Rondul de noapte” atrage nu doar prin numarul mare de personaje si prin detaliile care le insufletesc, dar mai ales prin dinamica ansamblului, prin senzatia ca intr-o clipa totul va incepe sa se miste, militarii vor porni in mars, iar capitanul va incepe sa le spuna ce aveau de facut. Chiar daca nu a fost pe gustul unora dintre contemporanii sai, era o radicala schimbare fata de alte portrete de grup, in care modelele erau statice, impietrite, incremenite in timp. Asa cum peste multa vreme cei care isi vor face primele fotografii trebuiau sa astepte minute buna pana cand noua si inca primitiva inventie sa ii imortalizeze.
5. Privita cu atentie, scena capata o nuanta bizara datorita prezentei unei fetite, incadrata in lumina si purtand hainele la moda atunci, ce pare cu totul nelalocul ei. Nu este un personaj sau fiica vreunuia dintre militari, ci poarta asupra ei simbolurile breslei, familiare pe atunci publicului larg, dar acum cunoscute doar specialistilor.
6. Tabloul de mari dimensiuni pe care il vedem atazi era si mai mare, dar cand a fost mutat in 1715 in caldirea Primariei din Amsterdam s-a constatat ca nu incapea. Solutia a fost simpla: s-a taiat o parte din latura stanga si cea superioara a panzei, asa ca nu mai avem decat niste gravuri si copii care ne arata cum era lucrarea originala.
7. Un tablou celebru va atrage cu siguranta publicul, insa in egala masura si vandalii. “Rondul de noapte” a fost atacat de trei ori, din fericire fara efecte majore. In 1911 un bucatar a taiat panza cu un cutit, in 1975 un director de scoala a folosit la randul sau un cutit pentru a distruge tabloul, convins ca era trimis de Dumnezeu sa o faca (nu a reusit decat sa taie putin panza), iar in primavara lui 1990 un alt vizitator a aruncat pe tablou acid sulfuric. De fiecare data distrugerile au fost relativ minore, iar capodopera lui Rembrandt a putut fi restaurata.
