Un barbat mereu zambitor, cu barba si parul ondulat, mereu in fata unui sevalet pe care avea sa picteze sute de peisaje, intr-o emisiune ce purta promitatorul titlu “The Joy Of Painting”. Din 1983 pana in 1994 pe canalul PBS din Statele Unite fanii picturii puteau sa descopere tehnici, trucuri, procedee, secrete, cu ajutorul unui prezentator care iubea cu adevarat ceea ce facea, si ii incuraja de fiecare data, spunandu-le ca pictatul poate fi mai mult decat un hobby sau o obligatie. Poate fi o placere. O bucurie. Pana in 1995, cand Bob Ross a murit la doar 52 de ani, a inregistrat peste 400 de episoade, si o buna parte dintre ele aveau sa fie redescoperite in online, aducandu-i o surprinzatoare celebritate postuma. 1. In mai bine de un deceniu in care aparea pe micul ecran, Bob Ross a reusit sa inregistreze nu mai putin de 403 episoade ale emisiunii “The Joy Of Painting”, si din fericire mare parte dintre acestea pot fi usor gasite astazi online, in principal pe YouTube. Dar cand vine vorba de numarul totul al panzelor pictate de artist este greu de facut o estimare, pentru ca in afara de cele trei versiuni pentru fiecare emisiune, erau cele pentru cursurile de pictura predate, cele facute in atelierul sau sau cele din perioada in care isi facuse ucenicia. Asa ca nu este exclus sa fie vorba de cateva mii, poate chiar mai multe.
2. Ceea ce ar putea parea socant astazi, cand mediul online l-a facut din nou neasteptat de popular – desi dincolo de utilitatea reala a lectiilor si carisma incontestabila este cu siguranta si farmecul vintage – este ca Bob Ross nu era platit pentru emisiuni. Niciodata. Dar folosea succesul in crestere al programului pentru a-si promova propriile cursuri de desen, care aveau tot mai multi clienti si ii aduceau banii necesari. Fara ca vreodata sa fie cu adevarat bogat. Mai ales pentru ca prefera sa isi daruiasca picturile decat sa le vanda, sau sa le doneze pentru diverse cauze caritabile.
3. Pentru fiecare editie a emisiunii sale, facea trei versiuni ale tabloului. Una avea sa fie folosita pentru ca asistentul sa fotografieze fiecare etapa, destinata cursului sau de pictura, una gata, pentru a fi prezentata in emisiune si una realizata in timpul episodului.
4. Parul ondulat, facut permanent, devenise parte din imaginea lui Bob Ross la fel ca si barba, paleta sau sevaletul, insa ulterior se va afla ca ajunsese sa il deteste. Si-l lasase initial sa creasca spunand mai mult in gluma ca astfel face economii cu banii pentru tuns, insa ulterior nu ar mai fi putut sa renunte la el, pentru ca fanii sai, care ii urmareau fiecare emisiune, nu ar fi fost prea incantati.
5. Ajunsese repede sa se bucure de o surprinzatoare popularitate, chiar daca nu foarte multi dintre fanii sai ajungeau sa se inscrie la cursurile de pictura. Preferau sa ii vada emisiunile, fara ca macar sa incerce sa picteze la randul lor. Dar vocea, atmosfera, felul relaxat si aproape hipnotic in care Bob Ross prezenta pas cu pas noul tabloul pareau sa captiveze tot mai mult publicul. Ciudat ca desi nu a dus lipsa de public, presa era prea putin interesata de Bob Ross, asa ca exista foarte putine interviuri sau articole despre el in acei ani.
6. Relatiile cu alti artisti sau cu critica de arta au fost mai degraba reci, Bob Ross fiind considerat un artist modest, pur comercial, o celebritate in televiziune care se intampla sa picteze. In mare parte un autodidact, se pare ca artistul a fost cel putin la inceput afectat de primirea ostila, dar ulterior avea sa se dedice cu totul emisiunii si cursurilor sale de pictura.
7. La un moment dat compania Nintendo planificase o serie de jocuri inspirate de emisiunea “The Joy Of Painting”, in care fanii ar fi putut sa picteze la randul lor, pe ecran, in maniera lui Bob Ross. Pe Wii, de exemplu, ar fi fost tehnic relativ facil, dar din diverse motive in cele din urma ideea a fost abandonata. Desi poate ca interesul de care se bucura vechile episoade ar putea transforme candva totul in realitate.
8. In ciuda aparentei spontaneitati si a improvizatiei ce pareau norma pentru fiecare editie, in fapt Bob Ross pregatea totul meticulos, ca un veritabil profesionist, inclusiv replicile si chiar aparentele “greseli”, pe care le nume “mici accidente fericite”, construind inca de la primele emisiuni un personaj plin de carisma, blandete si farmec. Lucra mult, putand sa inregistreze un intreg sezon al emisiunii (in medie 13 episoade) in cel mult doua zile, fara prea multe erori sau ezitari.
9. Era un mare iubitor al animalelor, care isi faceau aparitia in timpul emisiunii, fie ca era vorba de veverita Pea Bod, preferata sa, fie de pasari si chiar de o caprioara. Chiar si-a dorit in anii 90 sa produca si sa apara intr-o emisiune despre natura dedicata copiilor, dar totul a ramas in stadiul de proiect.
10. Cum isi tinea paleta cu mana stanga, in timp ce picta alt si alt peisaj, din care foarte rar lipseau “copaceii fericiti”, prea putini dintre cei care ii vedeau emisiunile stiau ca pictorului ii lipseste ma bine de jumatate din degetul aratator de la acea palma. Si-l pierduse in adolescenta, intr-un accident, pe cand lucra ca tamplar alaturi de tatal sau.
11. Cei care si-ar dori sa ii vada mai multe lucrari au la dispozitie un muzeu dedicat, “Bob Ross Art Workshop” in New Smyrna Beach (Florida, SUA), cu o bogata colectie de lucrari originale, documente, fotografii. Muzeul organizeaza in fiecare an si cursuri de pictura pentru fanii lui Bob Ross.
12. La fel ca multe alte celebritati din diverse domenii, de la artele plastice la muzica, filme, televiziune sau sport, si Bob Ross are propria figurina Funko Pop. De fapt mai multe modele, fie pictorul cu paleta de desen, fie intr-o salopeta, intr-o versiune in care este pe jumatate acoperit de vopsea alba (un accident fericit probabil) sau figurine in care Bob Ross are alaturi veverita Pea Bod, o bufnita sau un raton.
Foto: youtube.com
