Citiva tineri au patruns saptamina trecuta in Muzeul Orsay din Paris si au lovit cu pumnul unul dintre tablourile pictorului impresionist Claude Monet. In urma loviturii, tabloul a fost gaurit si, desi specialistii de la muzeu au spus ca va putea fi restaurat, urmele loviturii vor ramine vizibile ochiului atent. Ministrul Culturii, Christine Albanel, a precizat ca pinza Le Pont dArgenteuil are o gaura de aproximativ 10 centimetri. Patru dintre vandali, trei barbati si o femeie, usor ametiti de la petrecerea Noptii Albe a orasului, au fost surprinsi de camerele de supraveghere din muzeu in timp ce intrau pe o usa din spate pe care au spart-o. Este intotdeauna dureros cind un obiect de arta ce reprezinta memoria, mostenirea noastra culturala, pe care il pretuim si cu care ne mindrim, cade victima unui act pur criminal, a spus, previzibil, ministrul Culturii pentru BBC. Pina in prezent nimeni nu a fost arestat. Iar acesta nu este decit un exemplu de vandalizare a unor lucrari de arta. Sindromul Stendhal dus la extrem, alienare, simpla cruzime sau act artistic in sine, mutilarea obiectelor de arta se intimpla fara ca o persoana sa le poata explica foarte exact.
Arta este atacata, brutalizata, agresata, fie ca este vorba de clasici ai istoriei artei, fie de clasici moderni. Distrugerea icoanelor si a reprezentarilor figurative are o istorie veche. Una dintre cele Zece Porunci spune: Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor. In Bizant, in timpul domniei imparatului Leon al 3-lea (717-741), miscarea eretica iconoclasta propune klasma (greaca = a distruge) tuturor eikon-urilor (greaca = chip, infatisare, icoana). Islamul este si el inconoclast. Mai tirziu, reforma protestanta ataca statuile si imaginile catedralelor catolice.
Marcel Duchamp, maestrul obiectelor gasite si transformate in arta, zicea, incercind sa atace conceptele traditionale ale artei, ca ar trebui sa calcam rufe pe tablourile lui Rembrandt.
Parca la comanda lui, toate miscarile artistice ale secolului s-au pus pe treaba contra a tot ceea ce parea de neatins, ferecat pe podiumuri si vitrine mai mult sau mai putin pazite. Dada, Fluxus, situationistii, reprezentantii expresionismului abstract american, toti s-au folosit de un moment-cheie sa atace ordinea si tihna artei de dinaintea lor. Nu e de mirare ca au existat artisti care, la rindul lor, motivati de indemnul predecesorilor, au atacat noile valori devenite obiecte inestimabile.
Cu 35 de ani in urma, Pieta a fost atacata de un geolog australian cu un ciocan piolet. Atacatorul a rupt mina Fecioarei si i-a spart nasul
Atacul contra artei este o practica repetitiva, iconoclasta si performativa. Pisoarul lui Duchamp era un obiect de uz comun, cumparat de la un comerciant de WC-uri, si a fost expus in 1917. Dupa disparitia obiectului initial, in 1964, Duchamp a permis executarea a 8 replici semnate. Una dintre ele apartinea statului francez si se afla la Centre Pompidou. In 1993, in timpul unei expozitii din Nimes, artistul Pierre Pinoncelli urineaza in urinoarul lui Marcel Duchamp si ii aplica mai multe lovituri de ciocan, piesa care fusese imprumutata special de statul francez. El a fost condamnat de Tribunalul Inaltei Instante de la Paris si Alfred Pacquement, directorul Muzeului national de arta moderna, il numeste pe Pinoncelli un vandal si un pseudoartist. Mica gaura din urinoar a costat 14.352, pe linga cei 200.000 ca paguba morala fata de muzeele franceze.
Daca Duchamp de-functionalizeaza urinoarul si il expune, acum artistii il re-functionealizeaza, sustinuti chiar de atentia mass-media. Yuan Cai si Jian Jun Xi Ianjun urineaza amindoi in copia de la Tate a urinoarului. Criticii ii numesc oportunisti pe cei doi. Li le-ar putea raspunde insa ca Urinoarul este o invitatie, Artistul alege, noi il umplem doar. Uneori, reviste importante precum Flash Art sar in ajutorul iconoclastilor actuali, acuzati de crima contra artei. Alexander Brener uraste autoritatile si puterea banilor si a stat in puscariile olandeze ca pedeapsa pentru ca a incercat sa isi exprime liber aceste idei. In ianuarie 1997, vizitind Muzeul Stedelijk din Amsterdam, a facut semnul dolarului $ cu spray de paintball verde pe o pictura a unei cruci albe pe un fundal alb. Nu era orice pictura, ci lucrarea de neinlocuit a suprematistului rus Kasimir Malevich. Pentru el, pictura lui Malevich devenise simbolul afacerilor din lumea artei si al tuturor celor implicati: critici, curatori, colectionari, muzee, galeristi si artistii insisi. Malevich a fost el insusi un rebel cind a spus ca suprematismul este redescoperirea artei pure, care de-a lungul timpului a fost ascunsa sub acumulare progresiva de bunuri.
Brener, fost student la Filologie in St. Petersburg, ajunge mai tirziu la Muzeul de arta Puskin din Moscova si se defecheaza in fata picturilor lui Van Gogh ca sa arate cit de impresionat e de ele. Pentru el, muzeele nu sint altceva decit bastioanele puterii culturale. Nu numai artistii vandalizeaza arta si locul ei in muzee. Tony Shafrazi avea sa devina unul dintre cei mai importanti galeristi ai scenei din NY. In anii 80 ii reprezinta pe primii pictori graffiti, facilitind intrarea artei strazii in galerie prin expozitiile lui Jean-Michel Basquiat si Keith Haring. Dar in 1972, ca tinar artist, se duce la Muzeul de arta MOMA din NY si trage cu sprayul in litere rosii OMORITI TOATE MINCIUNILE pe faimoasa pictura a lui Pablo Picasso Guernica. Din punctul de vedere al istoriei artei, actul lui Shafrazi este un act de vandalism, dar Picasso insusi pictase odata peste o pictura a lui Modigliani. Istoria distrugerii artei isi atinge, in 1972, unul dintre punctele ei culminante, in 21 mai 1972, cind Laszlo Toth, un geolog australian de 33 de ani, intra in Bazilica Sf. Petru din Roma inarmat cu un ciocan piolet, atacind cu 15 lovituri capodopera lui Michelangelo - Pieta. Rupe mina Fecioarei, ii sparge nasul si crapa una din pleoape urlind: Eu sint Isus Cristos!. Toth este declarat nebun de curtea de judecata; istoricii de arta au bocit, mass-media il numesc terorist cultural, iar radicalii adora lupta lui Toth contra capodoperelor. Pieta din Florenta a suferit chiar din cauza creatorului ei. La 1555, infuriat si nemultumit de realizare, Michelangelo rupe piciorul lui Cristos si alte bucati din sculptura cu un ciocan. Nimeni nu stie insa care a fost motivul adevarat.
Lectia ne invata ca indemnurile autorilor nu trebuie intotdeauna luate in serios. Yoko Ono ceruse oamenilor sa lase urme pe tablourile ei intr-un muzeu, dar in clipa in care un student din Cincinatti face asta, in 1997, este imediat dat in judecata de curatori.
In 1953, neodadaistul Robert Rauschenberg il convinge pe artistul Willem de Kooning sa ii doneze un desen de care o sa ii para rau si dupa aia il distruge, transformindu-l de fapt intr-o coala alba plina de stersaturi.
Invata sa-l intelegi pe Marcel Duchamp, pe www.cotidianul.ro/select
