In aproape jumatate de secol acest artist prolific a realizat peste 4000 de ilustratii si picturi, o buna parte din ele fiind coperti pentru The Saturday Evening Post si Boy's Life. Nascut in data de 3 februarie 1894, in New York, a fost colaborator al revistei The Saturday Evening Post pe o perioada de peste patruzeci de ani.
Cu o surprinzatoare modestie spunea ca se considera mai curand un ilustrator decat un artist. Iar datorita pasiunii pentru Dickens isi dorea sa fie vazut ca un povestitor si mai putin ca un pictor sau desenator.
Nu ii placea sa sofeze, prefera sa mearga pe jos cat mai mult.
Primul sau succes, poate minor tinand cont de evolutia de mai tarziu a carierei sale, avea sa fie un desen pentru cartea lui Carl H. Claudy, Tell Me Why: Stories About Mother Nature. Rockwell avea doar 19 ani cand a devenit si editorul publicatieiBoy's Life, cu subtitlul Revista Cercetasilor. Aici avea sa publice o buna parte din primele sale creatii.
A fost prieten cu Walt Disney.
Se lupta cu depresii puternice, dar isi pastra simtul umorului. Dupa mai bine de un deceniu petrecut in Vermont, cand un prieten i-a aratat cat de frumoase sunt peisajele de acolo – intrebarea nerostita fiind de ce nu a realizat vreunul – Rockwell a replicat, zambind “Slava Domnului ca nu trebuie sa il pictez!”
Era un dansator talentat, avea numerosi prieteni care ii erau fideli si s-au dovedit adesea un sprijin necesar, surprinzator de sociabil atunci cand nu era cu totul dedicat lucrarilor sale.
Chiar daca a avut un succes neasteptat, datorita lucrarilor astazi iconice realizate pentru publicatii ca Saturday Evening Post sau pentru revista Popular Science, in viata personala a fost un om nefericit. Prima sotie l-a parasit dupa un mariaj de 14 ani, si nici alaturi de cea de a doua lucrurile nu au mers mai bine. Abia a treia casnicie se pare ca a fost alegerea buna. Multa vreme a fost pacientul psihanalistului Erik Erikson.
Ii placea ca totul sa fie foarte ordonat in atelierul sau, spre deosebire de multi alti artisti, si obsesia pentru curatenie il facea sa mature incaperea si de sase ori pe zi.
In 1922 a facut parte din juriul celei de a doua editii a concursului Miss America, desi mai tarziu recunostea cu umor ca nu avea idee cum ar trebui sa jurizeze. In final a castigat Mary Katherine Campbell (nici o legatura cu omonima supa facuta celebra de Andy Warhol), care avea sa castige si editia din 1923. Se pare ca Rockwell i-a purtat noroc.
Era considerat de familie si prieteni unul dintre cei mai calmi oameni. Se spune ca si-a pierdut cumpatul doar de trei ori, si una dintre ele a fost cand un strain a refuzat sa ii vanda palaria pe care o purta pe cap, chiar daca excentricul Rockwell ii oferea o suma apreciabila.
In ciuda sfaturilor date de medici, prefera sa bea Coca Cola la micul dejun. Uneori chiar mai multe.
De-a lungul carierei sale prolifice (47 de ani) a realizat nu mai putin de 322 de coperti pentru Saturday Evening Post.
foto: ebay
Nu se stie daca i-a placut sau nu ecranizarea Vrajitorului din Oz, dar una dintre ultimele sale lucrari a fost un portret al lui Judy Garland, realizat in 1969.
Printre fanii sai celebri se numara George Lucas si Steven Spielberg.