Cel mai cunoscut şi cel mai iubit scriitor brăilean al tuturor timpurilor, a fost şi este Panait Istrati. Născut la Baldovineşti (1884-1935), nu departe de Brăila, ca fiu natural al unui contrabandist grec şi al spălătoresei din sat, Joiţa, acesta copilăreşte, învaţă, dar şi munceşte aici, făcând ca anii cei mai frumoşi din scrierile sale să reflecte locurile natale. A făcut parte dintr-o familie săracă, găsind orice soluţie pentru a-şi duce traiul de azi pe mâine. Pentru a-şi câştiga existenţa, a lucrat ca ucenic într-o cârciumă, plăcintar la un boier şi vânzător ambulant în orice domeniu. Îi plăcea să hoinărească mult prin ţară şi străinătate: Bucureşti, Constanţa, Cairo, Paris, Elveţia. Panait Istrati a cutreierat lumea oprindu-se la Nisa, unde a trăit în sărăcie şi mizerie, până când, sănătatea îi joacă feste. Bolnav de tuberculoză, singuratic şi demoralizat, s-a întors la Bucureşti, unde ultimele zile de viaţă şi le-a petrecut la Sanatoriul Filaret. A murit în 1935, lăsând în urmă opere nepieritoare. “Chira Chiralina”, “Codin”, “Haiducii”, “Ciulinii Bărăganului” sunt doar câteva dintre cele mai apreciate scrieri ale sale. Drept răsplată pentru reputaţia acestui mare scriitor, în satul natal s-a ridicat o casă memorială. Baldovineşti 2007
Zilele trecute, am poposit şi noi în acest sat şi am realizat că spiritul lui Istrati mai dăinuie şi acum prin aceste locuri. O zi mohorâtă, o zi ploioasă, şi niciun om pe stradă, pe care să-l întrebăm de casa memorială. Trecem pe lângă biserica satului, pe lângă casa parohială şi ne aruncăm ochii prin curţile oamenilor, poate, poate vom vedea pe cineva, care să ne îndrume paşii. Colegul meu, Cristi, îmi zice: ”Uite, acolo este o cârciumă şi trebuie să fie careva înăuntru!”. Oprim maşina, cobor şi intru într-o “bombă” întunecată, cu un bar plin de sticle cu băuturi, trei mese slinoase şi patru “muşterii”, care îşi serveau ţuica de prânz cu poftă. Mă întâmpină barmaniţa cu o privire iscoditoare, dându-mi impresia că mă întreabă ce doresc. O întreb de casa memorială a lui Panait Istrati. ”Este lângă linia de tren. Acolo se află Hanul lui Moş Anghel, iar, lângă han, este casa memorială. Chiar la şoseaua principală. Se vede din drum”. Îi mulţumesc şi plec cu gândul că şi Istrati, copil fiind, a cunoscut meseria de ucenic la birtul satului. Pe drum ne întâm-pină vreo cinsprezece gâşte, ce “zburătăcesc” pe stradă, cu aripile întinse prin faţa maşinii noastre. Ajungem la Hanul lui Moş Anghel. Nimeni în jur, doar un meseriaş care se căznea să mai repare ceva la uşa de la intrare. Undeva, lateral, o căsuţă mică, albă, stă încuiată cu un lacăt cât toate zilele. Pe prispa casei, vreo doisprezece curci se adăposteau de ploaie. Găinaţul predomină, ca şi cum ar fi raiul curcilor. Îmi fac loc printre ele şi arunc o privire pe un geam, pe lângă perdea. Un pat, cu o cergă veche prăfuită, perdelele murdare, iar jos, pe podea, câteva ulcele de pământ răvăşite lângă o măsuţă. Bag de seamă, că, ceea ce căutam, aici este. Gustul amar al aşteptărilor îmi dă frisoane, şi nu pot crede că ceea ce văd este adevărat.Turismul cultural... “nexam”Luăm legătura cu Coman Stanca, primarul comunei Vădeni, pentru a ne spune când putem veni să vizităm această casă. “Nu, domnu' reporter, nu puteţi vizita nimic, că este încuiată. Casa se află în administrarea Primăriei din comuna Vădeni şi nu avem posibilităţi materiale să punem un om să mai stea acolo, pentru vizitatori. Nu aţi văzut că ne-au furat şi gardul de scândură din faţa casei? Da', păi, o firmă care să arate locul unde s-a născut scriitorul, cred că ne-ar fura-o şi pe aia! Atunci când clădirea aparţinea Culturii din Brăila, se mai putea vizita. Dar acum, nu. Ce să facem! Asta e!”. Îi mulţumim pentru informaţiile date şi plecăm cu speranţa că, într-o zi poate cu soare, un trecător, ca noi, va găsi deschis la... Casa Memorială Panait Istrati.
