Blazon:
Casa Regala a Portugaliei isi incepe istoria in anul 1093, odata cu mariajul dintre Teresa de Leon, fiica nelegitima a lui Alfonso VI al Castiliei si Alfonso I, fiul lui Henry de Burgundia, caruia socrul sau ii cedeaza regiunea Porto, devenita in scurt timp senioria comitatului Portugalia.
Alfonso I este proclamat rege la 26 iulie 1139, imediat dupa batalia de la Ourique. Acesta cucereste de la musulmani tinuturile: Algarve si Lisabona, stapanind de pe atunci cea mai mare parte din Portugalia actuala.
Sancho II al Portugaliei, zis si Piosul, este cel de-al patrulea rege al Portugaliei, urmandu-i la tron contilor: Henry de Burgundia si Alfonso I Henriques, si regilor: Sancho I si Alfonso II (vezi si: http://ro.wikipedia.org/wiki/Regii_Portugaliei). S-a nascut pe 8 septembrie 1207 in Coimbra si a fost fiul cel mare al lui Alfonso II de Portugalia cu sotia sa, Printesa Urraca de Castilia. A devenit rege in 1233 si a fost urmat de fratele sau, Afonso III in 1247. A murit în exil la Toledo, pe 4 ianuarie 1248.
Pe vremea ascederii sale la tron, Portugalia era intr-un conflict diplomatic cu Biserica Catolica. Motiv pentru care Afonso II-lea, tatal sau, a fost excomunicat de Papa Honorius al III-lea, din cauza incercarilor sale de a reduce puterea Bisericii. Un tratat de 10 articole a fost semnat intre Papa si Sancho II, dar regele nu a acordat atentie continutului actului. Prioritatea sa era Reconquista - cucerirea peninsulei Iberice de sud. Din 1236, Sancho II-lea a cucerit cateva orase in Algarve si Alentejo, intarind pozitia portugheza din regiune.
Sancho II s-a dovedit a fi un comandant capabil, toata atentia sa concentrandu-se pe campaniile militare. Asadar, terenul era liber pentru declansarea disputelor interne, fapt pentru care nobilimea, dezgustata de comportamentul regelui, incepe sa conspire. Mai mult, intre clasa comerciantilor si cler existau disensiuni care necesitau interventia regelui, insa acesta ramane indiferent la problemele lor. Ca rezultat, arhiepiscopul de Porto depune o plangere formala la Papa, in legatura cu statutul afacerilor. Deoarece Biserica era o superputere a secolului XIII, Papa s-a simtit liber sa elibereze un act ordonand portughezilor sa-si aleaga un nou rege, inlocuindu-l pe asa-zisul eretic.
În 1264, nobilii recalcitranti l-au invitat pe fratele lui Sancho, Afonso, care locuia in Franta, ca Conte de Boulogne, sa preia tronul. Afonso a renuntat imediat la posesiile sale din Franta si a plecat spre Portugalia. Sancho al -II-lea a fost îndepartat de la tron in 1247 si a trait in exil la Toledo unde a murit la 4 ianuarie 1248. Sancho a fost casatorit cu Mecia Lopez de Haro, o nobila din Castilia, dar nu a avut fii legitimi.
In timpul domniei lui Alfonso III si, ulterior, in timpul domniei fiului sau, Denis, Portugalia isi fixeaza granitele, care coincid cu cele ale Portugaliei actuale.
Familia de Burgundia se stinge odata cu moartea regelui Ferdinand I (al 11-lea rege al Portugaliei), care are drept urmas o singura fiica – Beatriz. Desi ii promisese sotului acesteia succesiunea la tron, populatia considera mai potrivit sa sustina candidatura fiului natural al regelui Pedro I (predecesorul lui Ferdinand)– Joan I, cu care incepe domnia familia de Aviz in Portugalia. Sub domnia succesorilor acestuia portughezii isi creaza un imens imperiu colonial in India si in Africa. Dupa Joao I, Duarte, Alfonso si Joao II, tronul este preluat de catre Manuel cel Mare, in timpul caruia Cabral descopera Brazilia, care revine Portugaliei, in ciuda tratatului de la Tordesillas (1494). Acest fapt a condus la declansarea unei crize monetare, la falimentarea tarii si la transformarea acesteia intr-o anexa a Spaniei.
Henrique, ultimul rege al Portugaliei care face parte din familia de Aviz si singurul mostenitor legitim al lui Sebastian, moare in anul 1578, fara succesori si, astfel, se stinge si acest neam. Incepand din acest moment regii Spaniei sunt si regii Portugaliei. Primul dintre acestia este Filip II al Spaniei, varul si unchiul prin alianta al lui Sebastian, care, invocand legaturile dinastice, preia coroana Portugaliei. Timp de 60 de ani Portugalia se afla sub dominatie spaniola (Casa de Hapsburg), pana in anul 1640 cand, cu ajutorul Frantei, spaniolii sunt alungati din tara, in urma unei insurectii. Pe tronul Portugaliei este adus ducele de Braganza, proclamat rege sub numele de Joao IV, fiind descendent al lui Joao I de Aviz pe linie directa nelegitima.
Urmeaza o perioada tulbure in istoria Portugaliei, marcata de razboaiele napoleoniene. Pentru ca refuza sa participe la blocada continentala instituita de Napoleon, tara este invadata de francezi, iar membrii familiei Braganza sunt nevoiti sa se retraga in Brazilia, in frunte cu regentul reginei Maria I (grav bolnava psihic) – Joao, devenit regele Portugaliei sub numele de Joao VI, dupa moartea mamei sale.
In 1822 Brazilia isi proclama independenta, iar Pedro, fiul lui Joao VI, devine imparatul Pedro I al acestei tari. Portugalia este lasata in grija unor regenti englezi pana la infrangerea lui Napoleon, cand, regele Joao se intoarce in tara sa pentru a prelua conducerea.
Dupa moartea acestuia, Pedro I al Braziliei este proclamat rege al Portugaliei – Pedro VI. Contributia esentiala la istoria Portugaliei tine de vederile sale liberale: el acorda tarii o constitutie parlamentara, dar continua sa ramana rege al Braziliei, renuntand la coroana portugheza in favoarea fiicei sale, Maria, cu conditia ca aceasta sa se casatoreasca cu unchiul ei, Miguel. Planurile sale au fost dejucate de chiar celui caruia i-a acordat regenta si mana fiicei sale – Miguel, care, ajutat de armata, isi insuseste in mod fraudulos puterea, instituind monarhia absoluta in Portugalia. Pedro I, silit sa cedeze coroana Braziliei in favoarea fiului sau, Pedro II, se intoarce in Portugalia pentru a apara drepturile Mariei. Astfel se declanseaza razboiul civil, care zdruncina tara din temelii, conducand totusi la infrangerea sustinatorilor lui Miguel. Maria II, casatorita cu Ferdinand de Saxa Coburg Gotha, un nepot al regelui Belgiei, devine regina in anul 1826, domnind peste o tara inca framantata de necontenitele reizbucniri ale razboiului civil.
Noua dinastie: Braganza Saxa Coburg Gotha Kohary, este si cea de pe urma. Sufocata de criza financiara, Portugalia traverseaza o stare de instabilitate politica cu urmari fatale pentru monarhie. La 5 octombrie 1910 este proclamata republica, ultimul dintre regi – infantele Manuel, in varsta de numai 18 ani, preferand sa paraseasca tara pentru a evita varsarea de sange. Se retrage in Anglia, unde se dedica studiului bibliografiei portugheze si unde moare, fara a lasa in urma nici un urmas. Singurul mostenitor legitim al dinastiei este Duarte (Eduard), descendentul lui Miguel I, regele izgonit in anul 1834. Acesta este recunoscut oficial de toate miscarile monarhiste portugheze si in anul 1910 i se permite intoarcerea din exil (exilul legiferat in 1834 pentreu Miguel si descendentii sai).
Intre timp, regimul militar instaurat de Salazar in Portugalia (1926) este zguduit de o lovitura de stat (1974), iar puterea este la un pas de a incapea in mainile unui partid comunist de orientare stalinista. Lovitura de stat nationalista militara a initiat o perioada de cinci decenii de fascism. In 1974, o revolutie militara de stanga a instalat un guvern care a instituit o serie de reforme democratice. In anul urmator, Portugalia a declarat independenta coloniilor sale din Africa (Mozambic, Angola, Guineea-Bissau, Capul Verde şi São Tomé si Príncipe) si a pierdut colonia Timorul de Est, din Asia, din cauza unei invazii indoneziene. Portugalia insasi a intrat in Uniunea Europeana in 1986, pierzand o alta colonie asiatica, Macau, retrocedata suveranitatii chineze, in decembrie 1999.
Actualul sef al Casei Regale Portugheze este Dom Duarde Pio de Braganza, un print cu vederi liberale, pasionat de ecologie si agricultura si preocupat de mentinerea unitatii si colaborarii intre tara sa si vechile posesiuni ale imperiului portughez (Africa, Brazilia, Asia).
Arborele genealogic:
