Blazon:
Ducatul de Parma Piacenza, impreuna cu Guastalla facea parte in trecut din Italia septentrionala. Tinuturile mentionate fusesera dobandite de catre familia Visconti in anul 1346 si au ramas provincii milaneze pana la razboaiele purtate de francezi in Italia. Dupa incheierea acestora, papa Iuliu II a redat ducatul Milano familiei Sforza, cu prilejul congresului de la Mantua, insa a pastrat Parma si Piacenza, anexandu-le Sfantului Scaun. Cele doua domenii au fost ulterior cedate de catre papa Paul III fiului sau – Pier Luigi Farnese si ridicate la rang de ducat de catre Carol Quintul (1545).
Dinastia Farnese a stapanit aceste teritorii pana in anul 1731 cand a ramas fara mostenitori pe linie barbateasca. Astfel ca Elisabeta, succesoarea directa si totodata sotia regelui Spaniei, Filip V, ofera ducatul fiului sau – infantele Carlos. Devenit rege al Celor Doua Sicilii in anul 1735, sub numele de Carol VII, Carlos cedeaza Parma si Piacenza imparatului Carol VI de Habsburg.
In urma razboiului pentru succesiune la tronul Austriei si a pacii de la Aachen cele doua orase i-au revenit celui de-al doilea fiu al Elisabetei Farnese – Filip si au fost declarate stapaniri ereditare, in conformitate cu regulile de succesiune ale Coroanei spaniole, adoptate in 1713. Lui Filip ii urmeaza la tron fiul sau – Ferdinand, in timpul caruia statele pe care le conducea sunt anexate Frantei. Drept compensatie, mostenitorului acestuia - Ludovic i se da, prin tratatul de la Luneville, Toscana, rebotezata regatul Etruriei. Dupa moartea acestuia, in anul 1803, coroana Etruriei ii revine fiului sau – Carol Ludovic, devenit regele Ludovic II, care va domni pana-n anul 1807 sub regenta mamei sale, Maria Luisa a Spaniei. In acelasi an Etruria ii revine lui Napoleon, in urma tratatului de la Fontainebleau, iar Maria Luisa devine ducesa de Lucca. Dupa moartea ei, titlul ii revine lui Carol Ludovic. La 15 octombrie 1847 acesta este, insa, nevoit sa abdice si sa paraseasca Lucca ca urmare a unei insurectii.
Cat priveste ducatul de Parma el ii este atribuit imparatesei Maria Luisa a Frantei impreuna cu Guastalla, in anul 1814. Dupa moartea acesteia (1847) statele Parmei ii revin fostului duce de Lucca – Carol Ludovic, care va domni sub numele de Carol II. Soarta se repeta si Carol este silit sa abdice pentru a doua oara, in anul 1849. Fiind asasinat in anul 1854, fiul sau Carol III lasa ca mostenitor pe Robert I, in varsta de 4 ani, astfel ca domnia Parmei este exercitata de catre ducesa Luiza de Franta, fiica ducelui Berry.
In anul 1859, la 9 iunie ducatul de Parma este inglobat in regatul Sardiniei. Dupa acest moment in fruntea familiei s-au succedat: Robert I si fiii acestuia: Henric, Joseph I si Elie. Dupa moartea lui Robert I, fuctiile de Sef al Casei Ducale au fost exercitate de Elie, data fiind incapacitatea mintala a fratilor sai mai mari. A urmat apoi fiul sau, Robert II, mort celibatar in anul 1974 si unchiul acestuia: Francisc Xavier, ultimul fiu in viata al lui Robert I.
Adept inflacarat al carlismului, Francisc Xavier este consemnat in istorie drept o frumoasa figura de cavaler si de crestin. In anul 1952, dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial, un grup de traditionalisti spanioli il declara “rege al Spaniei” sub numele de Xavier I. Acest fapt atrage dupa sine nemultumirea mai multor capetenii carliste; fratele sau, Elie, ii condamna atitudinea si, in cele din urma, i se interzice intrarea in Spania. Printul se reorienteaza politic, indreptandu-si atentia catre Franta. Se declara Bourbon ca descendent pe linie feminina al regelui Carol X, prezideaza pentru o vreme fundatia “Memorial de France a St.-Denis” si se casatoreste in anul 1927 cu Madeleine de Bourbon Busset, considerata drept ramura varstnica a Capetienilor.
Desi nu face parte cu adevarat dintr-o Casa suverana, membrii familiei Bourbon Busset sunt declarati in 1761 de catre regele Ludovic XV “veri ai regelui”. Ulterior, in 1959 ducele Elie recunoste si el valabilitatea dinastica a acestei casatorii.
Dupa moartea lui Francisc Xavier, fiul aceastuia Carlos Hugo, actualul duce de Parma, ii mosteneste titlurile regale, fiind numit in mod legal, printr-o sentinta a Tribunalului Senei, Don Carlos Hugo de Bourbon.
Arborele genealogic:
