Lumea muzicala, si nu numai, e la curent de mult cu lupta surda pentru supravietuire dusa de Muzeul Enescu. Din proprietarul intregului Palat Cantacuzino, plus 2 cladiri adiacente, plus parcul aferent, muzeul a ajuns sa fie adapostit, cu chiu-cu vai, in cateva camere, iar de cate ori are nevoie sa organizeze evenimente importante in sala centrala de concerte (aula) trebuie sa duca adevarate lupte cu conducerea U.C.M.R. pentru aprobarea lor. Este incredibil si injust. l Situatia Palatului Cantacuzino este clara din punct de vedere juridic. Repet, pentru cititorii care poate nu au luat cunostinta de articolul domnului Adrian Bucurescu, pasaje din actul de donatie (1967) al doamnei Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu, sotia lui George Enescu: "Donez irevocabil, liber de orice sarcini, Muzeului George Enescu din Bucuresti imobilul proprietatea mea format din 3 corpuri de cladiri, cu tot terenul aferent, inclusiv curtea" (...) "Muzeul George Enescu, ce poarta numele marelui disparut si care prin activitatea ce depune ii cinsteste memoria si numele, sa nu fie impiedicat niciodata si de nimeni in continuarea menirii sale si sa ramana in permanenta sub tutela exclusiva a Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta". (...) "Nerespectarea totala sau partiala a uneia din clauzele aratate mai sus atrage de la sine revocarea imediata si fara vreo formalitate a acestei transmisiuni de drepturi ce face obiectul prezentului act". Acest act de donatie, realizat in Elvetia, anuleaza bineinteles toate aranjamentele anterioare, la mica intelegere, din anii '50, intre diverse institutii ale statului comunist de atunci si U.C.M.R., puternica organizatie, ce a aparat drepturile muzicienilor si a fost o pavaza intre autoritati si creatori. Actul de donatie reglementeaza pentru totdeauna mostenirea. Toata lumea stie ca in anii de dinainte de 1989, si mai ales in anii '50, dreptul de proprietate era o himera. Cum la fel toata lumea incepe sa inteleaga acum ca dreptul de proprietate este normal. - Sintetizand paragraful anterior, nu vad de ce M.N.G.E. nu si-ar cere drepturile care i se cuvin. Mai ales ca enormitatea si cinismul vin acum: U.C.M.R., sub conducerea compozitorului Adrian Iorgulescu (fost vicepresedinte intre anii 1990-1992 si presedinte intre 1992-2005 al U.C.M.R., in 2005 preluand conducerea Ministerului Culturii si Cultelor), a subinchiriat o mare parte din spatiu in Palat (etaj 1, etaj 2, subsol) unor firme particulare, cat si una dintre cladirile adiacente unui restaurant. Ce se mai poate comenta in plus aici?! - Apropo de "inchiriere" si "subinchiriere": dl Bentoiu subliniaza faptul ca "U.C.M.R. nu sta in aceasta cladire in calitate de chiriasa a muzeului". Dar, din pacate, domnule Bentoiu, documentele vorbesc. Dvs., care aveti si studii juridice, ar fi trebuit s-o stiti. Iata un paragraf dintr-o adresa (8 mai 1991) a ministrului Culturii de atunci, catre prim-ministrul de atunci: se cere "aprobarea inchirierii spatiului neutilizat de Muzeul George Enescu catre U.C.M.R., pe timp de 30 ani, plata chiriei constituind-o preluarea, prin conventie intre Ministerul Culturii si Uniune, a cheltuielilor de reparare si restaurare a imobilului in intregime si a reparatiilor curente pe toata perioada", iar "contractul de inchiriere sa se incheie fara scoaterea prealabila la licitatie", deoarece in cazul de fata statul ca proprietar este limitat in actiunile sale de o clauza de revocare, acceptata odata cu donatia, prin care destinatia data imobilului sa ajute muzeul "sa nu fie impiedicat niciodata si de nimeni in continuarea menirii sale".
Fara comentarii.
Muzeul nu e tolerat la Palat - In ceea ce priveste mentionarea frecventa a numelui tatalui meu, compozitorul Ion Dumitrescu, maestru al muzicii romanesti si 25 de ani conducator al Uniunii Compozitorilor (fara a fi membru de partid!), si utilizarea lui in scopuri deturnant sentimentale, demagogice, ma infior. Tatal meu ar fi blamat cu toata credinta blasfemia subinchirierii spatiului Palatului Cantacuzino in scopuri obscure, comerciale si, asa cum l-au cunoscut toti, ar fi dat o replica dura, vitriolanta fariseilor. Asa cum, in treacat fie spus (in acest articol), ar fi protestat vehement vazand ceea ce se petrece astazi cu Magazinul "Muzica" de pe Calea Victoriei, una dintre realizarile sale de suflet. Important si foarte grav este ca maestrului George Enescu, in jurul caruia se face atata caz cand e vorba de castig (de pilda cu ocazia Festivalului Enescu), i se contesta dreptul de a avea un muzeu pe masura personalitatii sale, recunoscuta la nivel planetar. Important si foarte grav mai este si faptul ca, din anumite luari de pozitie, ar aparea pana la urma ca Muzeul Enescu este doar tolerat in Palat, uitandu-se cu desavarsire ca, la urma urmei, s-ar putea spune ca Maestrul este stapanul locului si tolerata este U.C.M.R. Convietuirea pasnica intre U.C.M.R. si muzeu, cu o impartire corecta, echilibrata a spatiului, ar fi fost o solutie civilizata, dar inchirierea si oricare alta forma de cedare, fie ea si temporara, a spatiului acordat de U.C.M.R. unor firme private sunt absolut ilegale si de neacceptat.Un articol de Ilinca Dumitrescu, Director al Muzeului National "George Enescu"
