Somnul, pasărea, înţeleptul, moartea, cenuşa etc. sunt coloanele de sustenţie ale unui univers ţesut altfel decât au făcut-o alţi poeţi ai contingentului căruia îi aparţine Florea şi, spre deosebire de care, autorul de care ne ocupăm îşi petrece entuziasmul creaţiei într-o singurătate desăvârşită trăirea gloriei între patru pereţi”, spunea Emil Cioran, şi totuşi, “Ca şi clopot am supravieţuit”, spune “discret” şi-n acelaşi timp orgolios poetul: “Până mai ieri eram limba albastră de clopot/ Aburind cu sunetul obiectele Universului/ Numai pendulând între Infern şi Paradis,/ Ca şi clopot am supravieţuit.” Poemul apare înspăimântător: “Un poem/ Ca un tigru care atacă/ Cu ferocitate/ Prada...”, iar amplul “Bocet de blestem” din care cităm: ”De şapte ori câte şapte/ Viermii să înspice, să te sfârtece/ Să-ţi înşiruiască maţele/ Învolburate în spume de cazane/ Dracii să-ţi fiarbă măruntaiele...”, îl concurează pe Villon cu: “Crăpa-le-ar domnul principe ficaţii/ Crâşmarilor ce toarnă apă-n vin/ de opermint silitră var curat/ de şăici în care... jidăuci bătrâne” etc. Pe “Culoarea singurătăţii” se poate conta, dar cartea rămâne un “secret” pentru cititori prin ciudăţenia autorului care păstrează pentru cei foarte apropiaţi textele sale, furnizând o surpriză prin ieşirea “la rampă”.
inchide 
Newsletter
Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
