"Nu stiam foarte multe lucruri, ca si el are o opera de sertar, ca are "Jurnalul" lui de jurnalist fara jurnal, ca are romanele "Adio, Europa!" si "Lupul si catedrala", ca are "Scrisorile" alea formidabile", spunea caricaturistul intr-un interviu publicat in "Suplimentul de cultura".
Ion D. Sarbu a dezvoltat o formidabila cariera postuma, dupa ce regimul l-a fortat sa-si puna la adapost jurnalele, corespondenta si proza vehement anticomunista si sa joace cartea omului "doborat" dupa sase ani de detentie crunta la Jilava, Gherla, Salcia si Grindu. In 1963, specialistul in ontologie critica ajunge vagonetar in mina Petrila, apoi secretar literar la Teatrul National din Craiova. Moare la 72 de ani, la 17 septembrie 1989, cu doar doua luni inainte de Revolutie.
Pentru criticul Dan C. Mihailescu, Sarbu este "marea revelatie a literaturii noastre de dupa 1989".
"Adio, Europa!" e un roman-parabola, scris in cheie realist-absurda, despre un Isarlik (Craiova) bantuit de toate bolile unei Romanii comuniste: cenzura, represiune, servilism, Securitate, ipocrizie. Tocmai de aceea, modelul de organizare ales de autor e unul fanariot: Inalta Poarta este, de fapt, Romania ceausista, iar Uniunea Sovietica e Sublima Poarta.
La ambele se inchina activisti, functionari, politruci: "beii culturii", "pasa securitatii", marele Ilderim. Insa, in ciuda "densitatii compozitionale si stilistice" - remarca criticul Daniel Cristea Enache, in prefata cartii -, Sarbu e aproape transparent, iar mesajul sau este unul profund antitotalitar.
