Creatia lui Walt Disney inspirata de romanului omonim semnat de Rudyard Kipling este unul dintre desenele animate cele mai cunoscute si mai iubite, atat de copii cat si de adulti, chiar daca peste un deceniu va implini jumatate de secol de la lansare. Scenariul a fost scris de mai multi angajati ai companiei, sub indrumarea lui Walt Disney, iar muzica este creatia lui George Bruns.
Acest desen animat a fost ultima creatie a lui Walt Disney, care avea sa termine filmul cu putin inainte de moartea sa in 1966. A fost o ultima creatie de mare succes, chiar daca unii critici i-au reprosat ca versiunea sa nu are forta romanului. Daca romanul in doua parti avea un puternic mesaj politic, versiunea Disney a preferat sa evite astfel de elemente, axandu-se mai curand pe realizarea de scene vesele, in care un rol important il juca muzica. Cu toate acestea antropomorfismul animalelor era deja prezent in opera lui Kipling, asa ca Disney nu facuse decat sa le dea o dimensiune mai nostima si mai apropiata de copii.
Personajele au facut istorie, fiind cunoscute si iubite de toti copiii si starnind celor mai in varsta nostalgii : copilul Mowgli, Baloo, ursul bun si somnoros, Bagheera, pantera neagra si inteleapta, tigrul Shere Khan, poate cel mai detestat personaj dintr-un desen animat, Kaa, sarpele cu puteri hipnotice.
Desenul animat realizat de Disney nu a fost singura transpunere cinematografica a cartii. Inca din 1942 regizorul britanic de origine maghiara Zoltan Korda a realizat un film cu titlul "The Jungle Boo". A fost si creatia sa cea mai de succes. Datorita interpretarii rolului Mowgli, actorul indian Sabu Dastagir a devenit cunoscut printre fanii peliculei, mai ales prin scenele in care imblanzea elefanti.
Exista mai multe desene animate produse de Disney care se inspira din povestea lui Mowgly. Cartea a fost ecranizata de mai multe ori, mai realist sau nu - in 1947 si 1994, in 1997 fiind realizata ecranizarea celei de a doua parti a romanului, pentru ca in 1998 sa apara "The Jungle Book: Mowgli's Story". Pe posturile de televiziune au fost prezentate si seriale de desene animate inspirate din universul cartii, dar si din alte creatii de Kipling.
Exista si o versiune animata, prezentata in 1989 la televiziunile nipone, cu titlul "Jungle Book Shonen Mowgli". Aceasta versiune reprezinta un compromis intre naratiunea originala si versiunea Disney. Multe din elementele din carte sunt adaptate, dar altele sunt combinate si modificate pentru a se potrivi mai bine realitatilor si in special sensibilitatilor moderne. Spre exemplu Akela, fostul sef al haitei de lupi, se retrage din cauza batranetii, dar ramane in haita ca sfatuitor al noului lider. De asemenea, o alta povestire a lui Kipling, Rikki-Tikki-Tavi, apare intr-un serial; o familie de indieni avand ca animal de casa o mangusta cu acest nume.