Cind apare ultimul volum din A'OrbitorA'?
Chiar in saptamina care vine. E unul dintre avantajele colaborarii mele cu Humanitas: lucrurile se intimpla uimitor de repede. Eu le dau manuscrisul, practic, redactat pina la ultima virgula, apoi colaboram in privinta spalturilor si a copertei si in doua saptamini cartea apare. E o chestiune de incredere reciproca, dupa cincisprezece ani de colaborare ideala.
Incheierea trilogiei pare sa te fi A'chinuitA'. Te-a obligat acest ultim volum sa-l scrii altfel decit il planuisesi?
Volumul al treilea al acestei carti n-ar fi aparut niciodata daca n-as fi primit, pentru scrierea lui, o bursa de un an linga Stuttgart, la Schloss Solitude. Am locuit acolo in conditii perfecte pentru scris, A'departe de lumea dezlantuitaA', departe de viata romaneasca isterica si isterizanta, care nu ne lasa timp sa ne adunam si sa facem ceva cu adevarat creativ. Am lucrat la Stuttgart zi de zi, incluzind weekendurile, pentru ca stiam ca nu voi mai intilni o a doua sansa ca aceea. Venise insa sfirsitul anului si inca mai aveam de scris doua capitole finale. Disperat, mi-am luat inima-n dinti si i-am cerut directorului Academiei Schloss Solitude inca o luna, ca sa-mi pot termina cartea. Din fericire, el m-a inteles si, prin urmare, am terminat romanul, la Solitude, in treisprezece luni. A fost cel mai mare efort creativ pe care l-am facut in viata mea. Cartea s-a scris de la un capat la altul, fara reveniri si aproape fara stersaturi.
Te-ai supramotivat, ca pentru finalul unui proiect pe care-l asteapta foarte multi cititori?
Cosmarul meu, in toti acesti ani, a fost ca nu-mi voi putea termina trilogia. Mi-era groaza de perspectiva de a face un fel de A'Cartea milionaruluiA', tetralogia promisa de Stefan Banulescu, din care el n-a reusit sa scrie decit un volum (e drept, exceptional). Urasc sa las un lucru neterminat. Timp de aproape patru ani, dupa terminarea celui de-al doilea volum, mi-am crescut copilul si a trebuit sa supravietuiesc, asa ca n-am putut scrie nici un rind la roman. Sotia mea stie in ce stare mizerabila am fost in acea perioada: aproape innebunisem de disperare si de frustrare. Ma simteam ca un cal de curse inhamat la caruta si nu vedeam nici o iesire, nici o sansa de a iesi in larg. Aveam sentimentul ca mi-o vor lua toti inainte, ca visul meu literar s-a dus pe apa simbetei, ca am esuat lamentabil. Stiam ca pot scrie A'Aripa dreaptaA', dar nu mi se dadeau timpul si linistea interioara pentru asta. La Solitude, parca am scapat dintr-o capcana. Am scris A'Orbitor 3A' cu A'bataia orbului si fuga schiopuluiA' (de care sa te fereasca Dumnezeu)... Si cred ca l-am facut cum se cuvine.
Ai chef sa descrii starea de spirit in care ai scris ultimele pagini ale cartii si momentul de dupa ce ai spus A'E gata!A'?
Trebuie sa marturisesc: am scris ultimele pagini cu ochii scaldati in lacrimi. Ca intr-un katharsis din amfiteatrele grecesti, am avut brusc revelatia ca Shahasrara, lumina mistica pe care toti o cautam, strapungerea iluziei realitatii, a fost in cazul meu reamintirea A'acelor zile, acelor fermecate zileA' din zorii copilariei mele, in care eu si fratele meu Victor, disparut apoi atit de tragic, ne zimbeam unul altuia in odaia mizera de pe Silistra, vegheati de ciudatii zei care erau parintii nostri. Cred ca niciodata n-am scris pagini atit de puternice literar (dar aici criticii vor decide) ca in ultimele capitole din aceasta carte. Sint extraordinar de usurat ca ultimul volum a iesit bine, cel putin din punctul meu de vedere. Acum m-am linistit, o etapa a vietii si-a scrisului meu s-a incheiat si e timpul sa ma-ndrept spre altceva.
Cind ai inceput A'OrbitorA', aveai idee la ce te inhami? Fa-mi, te rog, o scurta istorie a etapelor acestei trilogii.
O, nu m-as fi apucat niciodata de nebunia asta dac-as fi stiut ce ma asteapta. Cind voi publica, in toamna, trilogia completa, intr-o formula grafica unitara, voi adauga la sfirsit o istorie a scrierii ei. Acum doar punctez citeva etape. Am inceput cartea pe 7 decembrie 1992, la Bucuresti, si am scris primul volum, aproape in intregime, la Amsterdam, pina in 1996, cind a si aparut. Al doilea volum l-am inceput in conditii foarte triste (divortam, lumea literara se-ntorsese impotriva mea, din cauza A'Postmodernismului romanescA' si a A'JurnaluluiA', in care multi vazusera semnele unei infatuari blamabile, ale unei goane dupa traduceri, premii si alte onoruri) si l-am scris aproape numai in strainatate, la Berlin si la Budapesta, mai ales. Ultimul l-am scris, de la prima pina la ultima pagina, la Stuttgart. In final, cartea are 1.400 de pagini, cu o medie de 100 de pagini pe an in timpul in care am scris-o. Intre volume am scris multe alte carti, de foarte diverse orientari si de o pondere diversa in scrisul meu. Pe fiecare, oricit de minora, am scris-o cu aceeasi devotiune ca si cartile mele pe care le consider importante.
Intre un A'OrbitorA' si altul ai fost acuzat ca ai fi devenit un scriitor comercial. Te deranjeaza aceasta eticheta pusa de unii dintre confratii nostri?
Am fost chiar acuzat ca am scris carti A'periculoaseA', care fac servicii A'capitalismului abjectA'. Ca intaresc cliseele sexiste si contribui la exploatarea femeilor, fiindca am scris ca imi plac femeile cu sinii rotunzi (nu stiam ca exista si unele demne si corecte politic, cu sinii patrati). Ca mi-am prostituat talentul pentru o nevoie maladiva de celebritate, si poate chiar pentru bani, pur si simplu. Ca nu-mi mai ajunge nimeni cu prajina la nas, ca vreau Premiul Nobel. Pe un blog, cineva scria ca am fost, e drept, un autor bunicel, dar ca A'De ce iubim femeileA' e A'de kktA'. A'De ce iubim femeileA' a avut o problema, e adevarat. Ea a clatinat serios reputatia mea de autor de literatura onorabila. S-a vindut scandalos de mult si acest lucru in sine i-a adus reputatia de scriere de consum. Pe deasupra, am publicat povestirile cuprinse in ea, initial, in revista A'ElleA'. Cu toate astea, vreau sa-i mai scandalizez o data pe cei cu teoria A'kktA'-ului, afirmind aici ca: 1) eu nu dispretuiesc literatura de consum, care isi are specialistii, rostul si publicul ei; 2) sint mindru ca am scris o carte ca A'De ce iubim femeileA', care, desi minora, e unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am scris vreodata, pentru ca sinceritatea in literatura nu e ceva de la sine-nteles, ci un efect literar sofisticat.
Unii comentatori iti reproseaza publicarea A'JurnaluluiA'. Fie din cauza ca un jurnal destinat publicarii n-ar mai fi un jurnal autentic, fie pentru ca in A'JurnalulA' tau ar fi prea mult vorba despre Mircea Cartarescu.
N-am scris, nici n-am publicat A'JurnalulA' urmarind autenticitatea. As fi putut inventa, la fel de bine, toate faptele din el. Iar in el e vorba despre MC exact la fel de mult ca in oricare dintre celelalte carti ale mele. Jurnalul meu are multe functii, este un atelier literar, o carte de vise, un zid al plingerii, o simeza pentru portrete si autoportrete, o recluziune, dar, in primul si-n primul rind, este un produs estetic, ca un roman sau un volum de versuri. Pentru asta l-am publicat, nu pentru voyeuri care se uita la nudisti prin gauri facute in gard. Ca si Musil, prefer sa-mi public postumele inca din timpul vietii, ca sa nu apara apoi pline de greseli de tipar.
Cit conteaza pentru scriitorul Cartarescu ce cred cititorii sai despre opiniile lui politice publicate in presa? (La un moment dat s-a spus ca ai fi devenit omul lui Basescu.)
Sint omul lui Basescu atita vreme cit cred ca adevarul e de partea lui. Daca vreodata adevarul va fi de partea lui Adrian Nastase sau a lui Tariceanu, voi fi omul lui Nastase sau al lui Tariceanu. Daca Basescu ma va dezamagi, il voi taxa fara mila, cum am mai facut-o. Eu sint un om cinstit, care nu poate fi cumparat pentru nici un pret, real sau simbolic. Daca ma insel, daca scriu prostii - mi le asum ca pe limitele mintii mele. De multe ori am cerut si scuze. Dar nu voi face vreodata albul negru si negrul alb, nici in politica literara, nici in cea, cu mult mai murdara, din A'agoraA' noastra nationala, pentru avantaje de orice fel. Nici nu voi transforma totul in gri, pentru ca nu cred ca adevarul e undeva la mijloc, intre presedinte si Parlament. Am pasiunea articolelor de opinie, politice, culturale etc., dar, din pacate, lumea politica romaneasca e, in acest moment, o cloaca mizerabila, un ghem mafiotic fara nici o preocupare pentru moralitate sau pentru interesul national. Daca participi la ea, fie doar scriind articole, sfirsesti prin a fi minjit, calomniat, amenintat, adus in rind cu toata lumea.
Cititorii Cotidianului si o parte a criticii te considera cel mai plauzibil candidat roman pentru Nobelul literar. Unii au spus, dupa dezbaterea noastra de la Bookfest, ca vrem sa manipulam opinia publica. Altii, ca iti da Cotidianul Premiul Nobel. Cum ai privit aceasta dezbatere?
Mai intii, vreau sa spun un lucru: scriitorii care-au luat, de-a lungul timpului, Premiul Nobel n-au fost zei, ci tot oameni ca si noi. Ba chiar zeii (Proust, Joyce, Kafka, Musil) au avut tendinta sa nu-l prea ia. Nu-i mare lucru sa fii A'nobelizabilA'. Cred ca, la ora asta, vreo sapte-opt scriitori romani sint la fel de buni, literar, ca multi dintre ultimii laureati. N-ar fi nici o surpriza pentru mine ca vreunul dintre ei sa-l capete in cele din urma. Problema este ca in lume, in fiecare clipa, sint sute sau mii de candidati la fel de buni, unii cu nume rasunatoare (Updike, Roth, Llosa, Rushdie), si ca, in fiecare an, doar unul ia premiul. Asa incit totul devine un fel de loterie extrem de complicata si atit de imprevizibila - chiar si pentru comitetul Nobel -, incit nici cei mai cunoscuti scriitori ai lumii nu pot fi siguri ca vor fi convocati vreodata la Stockholm. Pentru mine a fost o mare onoare ca vreo patru mii de cititori din Romania m-au socotit demn de acest premiu in cursul anchetei din timpul tirgului de carte din acest an. Mai mult nu e decent sa-mi doresc.
Ce inseamna pentru Mircea Cartarescu sa fie Mircea Cartarescu?
Cei care ma cunosc personal stiu ca imaginea de ins infatuat, plin de sine, caruia A'nu-i mai ajungi cu prajina la nasA', pe care vor sa mi-o construiasca unii, e o prostie. Eu am ramas, in sinea mea, un beatnik, un vesnic adolescent, chiar daca am 51 de ani si chiar si putina burtica. Sint un om liber, care vrea sa-si traiasca normal si decent treimea de viata la care mai are dreptul sa spere, care nu vrea sa faca rau nimanui, care uraste sa fie urit, care n-a uitat de unde-a pornit si nici ce datoreaza maestrilor sai, colegilor sai, iubitelor sale de altadata. Nu e deloc greu sa fii MC. Odata, un maestru Zen a fost intrebat ce e, de fapt, Zen, la care el a raspuns: A'E viata de zi cu ziA'... Si eu cred ca vietuirea de zi cu zi e cel mai inalt act religios care ne e permis.
A'OrbitorA' si celelalte carti
1980 - A'Faruri, vitrine, fotografiiA', poeme, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti
1982 - A'Poeme de amorA', Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti
1984 - A'Totul. PoemeA', Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti
1989 - A'VisulA' (in editiile urmatoare, A'NostalgiaA'), Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti
1990 - A'LevantulA', poem epic, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti
1991 - A'Visul ChimericA', studio critic, Editura Litera
1994 - A'TravestiA', roman, Editura Humanitas, Bucuresti
- A'DragosteaA', poeme, Editura Humanitas, Bucuresti
1996 - A'Orbitor IA', Editura Humanitas, Bucuresti
1998 - A'Dublu CDA', poeme, Editura Humanitas, Bucuresti
1999 - A'Postmodernismul romanescA', Editura Humanitas, Bucuresti
2001 - A'JurnalA', Editura Humanitas, Bucuresti
2002 - A'Orbitor IIA', Editura Humanitas, Bucuresti.
- A'Enciclopedia ZmeilorA', Editura Humanitas, Bucuresti
2003 - A'Pururi tinar, infasurat in pixeliA', Editura Humanitas, Bucuresti
- A'Parfumul aspru al fictiuniiA', audio-book, Editura Humanitas, Bucuresti
- A'PluriversA' I+II, Editura Humanitas, Bucuresti
- A'50 de soneteA', Editura Brumar, Timisoara
2004 - A'De ce iubim femeileA', Editura Humanitas, Bucuresti.
2005 - A'Jurnal IIA', Editura Humanitas, Bucuresti.
- A'Baroane!A', publicistica, Editura Humanitas, Bucuresti
A'Orbitor - aripa dreaptaA' (fragment in exclusivitate)
Se umpluse aerul de ambra al salii de dire de azur si de naramza, de visiniu si de violet, de lumina exuberanta si umbre catifelate. Pe podea, in jurul sarcofagului de cuart si de curcubee, mai zaceau acum doar cruste informe de metal, ghips si marmura, risipite si reflectindu-se-n pardoseala cea dulce a incaperii. Pruncul cobori de pe capacul mormintului si intinse o minuta spre marele paralelipiped. Sticla lui incepu atunci sa clocoteasca, asemenea apei puse pe foc, cu mii de bule furioase urcind spre suprafata. Incet, se evapora, colturile si muchiile se erodara, si-n cele din urma, levitind la jumatate de metru de podea, ramase in aer doar marea nimfa cu pleoapele-nchise peste ochi enormi si cu umflaturi stranii in pielea laptoasa. Podeaua o reflecta atit de precis, incit nu mai stiai de ce parte-a oglinzii te afli. Copilul se-apropie si-o atinse cu degetelele, si la acest contact mai usor decit al unei petale cazind pe fata unui lac, nimfa se-nfiora toata, se ghemui si se rasuci in sine, se zbatu inspaimintator, cautind parca un punct de sprijin, se umfla pina ce stomatele de pe margini incepura sa se sfisie si plezni brusc pe-o parte, lasind sa iasa-n lumina, inmiind-o cu stralucirea blanii ei mai albe ca laptele, cea mai minunata molie alba, cu ochi de purpura arzatoare si trompa rasucita-n arcusor de ceas, cel mai frumos si mai induiosator animal zarit vreodata pe lume, avind ceva din blindetea mieilor si din pufosenia puilor de bufnita, dar si miscarile precise ale insectelor in zborul lor automat peste cupe de crini. Cele sase picioare articulate erau si ele-mblanite pina la gherutele ce se sprijineau acum pe podeaua rece. Din crestet, doi lungi piepteni penati adulmecau aerul in cautarea feromonilor ametitori ai Dumnezeirii. Copilasul urca in spinarea marelui fluture si acesta-si amesteca zborul cu forfota multicolora, de padure tropicala, din gigantica voliera. Molia stralucea ca un fulger de zapada, asa ca roatele ei largi, tot mai sus spre apexul boltii, puteau fi vazute cu limpezime, dar nici un ochi omenesc nu se mai afla, ca sa le priveasca, in constructia monumentala de diamant topit. Dupa sute de rotiri, molia se-nalta prin luminator, si milioanele de locuitori ai orasului, ce asteptau cu rasuflarea taiata, pe jumatate morti de spaima, derularea evenimentelor, o putura zari deodata, ridicindu-se din virful halucinantei constructii, cum sufletul se inalta, prin fontanela, din cadavrul inert. Atunci doua milioane de laringe eliberara deodata un strigat, ca-n fata Ierihonului, si se auzi distinct cum peretii de cristal ai Casei Poporului pleznesc in milioane de crapaturi zigzagate. Fluturele lopata acum in jurul Slavei lui Dumnezeu, de care se prinse bine, cu gherutele, intr-un tirziu. Pruncul pasi pe aripa moliei si se aseza pe tronul cel larg de deasupra lucrarii de safir, la dreapta Tatalui. Cu o minuta ridicata deasupra marii de oameni, binecuvinta. Cristian Teodorescu
