Carmen canta in Capitala Culturala Europeana
Astazi are loc la Sibiu premiera spectacolului `TRAGEDIA LUI CARMEN` dupa Bizet in adaptarea lui Peter Brook si Marius Constant, in regia lui Ion Caramitru si scenografia Mariei Miu. Spectacolul se joaca in Curtea Interioara a Muzeului de Istorie, un spatiu care se constituie intr-un excelent decor natural. Cine trece prin Capitala Culturala Europeana in aceasta vara mai poate vedea spectacolul in datele de 13, 14 iulie si 7, 8, 9 august.
Proiectul, produs de UNITER, reprezinta o initiativa a unor importanti artisti romani de a prezenta la Sibiu un spectacol de anvergura pentru a marca evenimentul `Sibiu : Capitala Culturala Europeana 2007`. Este un proiect dedicat tinerilor, un proiect care promoveaza si exploateaza creativitatea tinerilor artisti. O noua viziune asupra unei opere clasice, un spectacol flexibil organizat in spatiu neconventional. `Aceasta inedita combinare a celor doua domenii, teatru si opera, reprezinta o formula provocatoare care va stimula creativitatea si ingeniozitatea atat a participantilor la proiect, cat si pe cea a spectatorilor`, sustin organizatorii.