Un cardinal trecut de a doua tinerete cauta cu rabdare un tinut misterios pe un glob pamantesc urias, folosind o lupa pentru a-si ajuta ochii slabiti de varsta. Poate ca e singura calatorie in lumea atat de mare pe care a facut-o vreodata. Un altul este surprins la masa de joc, in compania unei cuceritoare si zambitoare doamne, inaltul prelat rasfirand cartile din mana si aruncand o privire ingrijorata asupra mainii companioanei sale de distractie. O distractie cu siguranta poate nu neaparat prohibita, dar nu tocmai pe masura unui cardinal. O a doua doamna, surprins in profil, cel putin la fel de eleganta si bine dispusa, priveste cartile din mana prietenei, si dupa expresia lor aceasta are toata sansele sa si castige. Iar alti doi cardinali, unul amuzat si celalalt ganditor, privesc cu atentie o ghicitoare, intr-un decor de inspiratie orientala, la moda in veacul al XIX-lea. In alt tablou un cardinal sta asezat intr-un jilt aurit, zambeste si viseaza cu ochii deschisi. Titlul este suficient pentru a-l intelege: “Daca as fi rege”. Sunt doar cateva din relativ lunga serie de picturi infatisand cardinali realizate de pictorul academist francez Jean Georges Vibert (1840-1902), fiul gravorului si editorului Theodore Vibert, cunoscut in epoca pentru creatiile sale. Dar primul profesor al micului Jean avea sa fie bunicul matern, Jean-Pierre-Marie Jazet, la randul sau un talentat gravor, dar in ciuda sperantei celor doi ca fiul sa continue traditia familiei acesta prefera pictura, mai ales scenele istorice si mitologice reprezentative pentru stilul oficial al vremii. Era relativ simplu atunci sa te incadrezi alaturi de colegii de generatie in maniera academista de lucru, si Vibert o va face initial in anii in care a lucrat in atelierul lui Felix-Joseph Barrias si mai tarziu la respectata Ecole des Beaux-Arts, unde l-a avut ca maestru pe Francois-Edouard Picot.
Va debuta cu succes la salonul oficial in 1863 si pentru tot restul carierei a fost un artist care nu a dus lipsa de comenzi sau popularitate, paradoxal sau nu mai ales in afara tarii, a avut sustinatori si comanditari prestigiosi, a avut sansa unei calatorii in Spania (experienta care il va influenta radical in viitor), a participat si a dat dovada de eroism in razboiul franco-prusac, iar in 1882 devenea Ofiter al Legiunii de Onoare. Dar era cunoscut si popular in Franta si nu numai pentru o serie de inedite scene de gen, pline de culoare, umor si vitalitate, infatisand cardinali (dar si preoti sau episcopi) surprinsi in situatii, cadre si imprejurari omenesti, poate prea omenesti, care nu cadrau aproape niciodata cu statutul lor social. Au fost voci care i-au reprosat tocmai aceasta umanizare ironica, vazand in ea un atac la adresa credintei si Bisericii, altii au deslusit o veritabila campanie anticlericala, dar privite cu detasare surprind si astazi (placut) tocmai prin simpatia pe care maestrul Vibert pare sa o arate personajelor sale.
Cardinalii sai poarta haine de un rosu aprins, ce atrage si domina intreaga compozitie – si vazute in succesiune tablourile ajung sa construiasca o veritabila epopee sau o banda desenata amuzanta – sunt adesea rubiconzi sau macar plinuti, trecuti de prima tinerete sau chiar in varsta, si se indeletnicesc doar cu pasiuni si ocupatii poate nedemne de ei. Barfesc, rad din toata fiinta, mananca, joaca impreuna carti, discuta relaxati, glumesc, gusta un sos delicios in bucatarie alaturi de un probabil maestru al artei culinare (tabloul din 1890 poarta numele de “Sosul delicios” si este unul dintre cele mai reusite), pe scurt sunt umani, vii si comici.
.jpg)
Educatia sa academista si stilul detaliat si plin de culoare erau cu siguranta atat pe gustul publicului larg (cu atat mai mult pe al celor care aveau cate ceva de reprosat lumii clericale) cat si pe cel al colectionarilor care isi permiteau sa ii cumpere tablourile, majoritatea straini. Iar umorul sau nu era unul caustic sau rautacios, se simte ca Vibert isi placea personajele, incerca nu doar sa le umanizeze prin prezentarea in cheie aparent caricaturala micile slabiciuni, pacate si bucurii, dar si sa le faca reale, sincere, accesibile. Nimic hieratic, nimic transpus in cheia unui extaz mistic, nici macar ceva pur administrativ, functionaresc. In lunga serie de scene de gen avand ca personaje prelati acestia sunt veseli. Pur si simplu veseli.
Foto: wikipedia.org
