Aflata la a patra editie, Caravana Muzeelor invita copiii de 6-10 ani sa cunoasca mai bine Bucurestiul!
Cu ocazia implinirii a cinci ani de la infiintarea Global Mindscape, organizatia care realizeaza proiectul Caravana Muzeelor in parteneriat cu mai multe muzee din Bucuresti, participarea la atelierul desfasurat la Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck in ziua de joi, 13 august, ora 10.00 este gratuita (in limita locurilor disponibile).
Dupa incursiunile creative de pana acum, organizate la Muzeul Theodor Aman, la Muzeul de Arta Vasile Grigore - pictor si colectionar, la Colectia de Arta Ligia si Pompiliu Macovei si la Muzeul National al Pompierilor, Caravana Muzeelor continua pana la data de 11 septembrie 2015 de miercuri pana vineri, incepand cu ora 10.00 (aproximativ doua ore).
Tematica atelierelor este:
Istoria unei familii: familia Storck – 12-14 august, Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck (Muzeul Municipiului Bucuresti)
Miercuri, 12 august, ora 10.00 – Familia Storck si sculptura: ne familiarizam cu o apreciata familie de artisti, a carei istorie a inceput in secolul al XIX-lea cu sculptorul roman de origine germana Karl Storck, primul profesor de sculptura la Scoala de Belle-Arte infiintata la Bucuresti, continuand cu fiii acestuia, Carol si Frederic. La atelier, inspirati de sculpturile din muzeu, modelam in lut diverse personaje
Joi, 13 august, ora 10.00 – Peisajul la Cecilia Cutescu Storck: peisajele Ceciliei Cutescu Storck, sotia lui Frederic, realizate la Balcic, unde cei doi soti aveau o vila in vecinatatea Castelului Reginei Maria, ne vor inspira sa realizam, pe suport de panza, peisaje marine pline de culoare
Vineri, 14 august, ora 10.00 – Decoratia unei cladiri: povestim despre un monument de arhitectura decorat, pe fatada principala, cu motive ornamentale in piatra realizate de Frederic Storck si cu picturi murale in interior semnate de Cecilia Cutescu Storck, iar la atelier realizam schite si o pictura pe sticla cu o delicata rama de cupru
Adresa Muzeului Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck: Str. Vasile Alecsandri nr. 16, sector 1, Bucuresti (in apropiere de Bd. Iancu de Hunedoara)
Descoperim stiinta prin arta la Muzeul Tehnic – 19-21 august, Muzeul National Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida
Istoria unei familii: familia Nottara – 26-28 august, Muzeul C.I. si C.C. Nottara (Muzeul Municipiului Bucuresti)
De la fereastra Palatului Sutu – 2-4 septembrie, Palatul Sutu (sediul central al Muzeului Municipiului Bucuresti)
Ca si la alte editii ale Caravanei Muzeelor, activitatile se prelungesc cu Un muzeu surpriza in peisajul Bucurestiului – 9-11 septembrie. Muzeul supriza din acest an va fi dezvaluit participantilor la inceputul lunii septembrie.
Urcati copiii in Caravana Muzeelor folosind adresa caravana.muzeelor@gmail.com sau telefonul 0724.083.932
Taxa de participare (include materialele folosite si accesul in muzeu): 10 lei / copil / atelier
Detalii: https://caravanamuzeelor.wordpress.com
Prin intermediul jocului si al artelor copiii vor descoperi, pe intelesul lor, cateva secrete ale muzeelor si tehnici artistice inspirate de obiectele de pret gazduite de acestea. Pe care, fireste, le vor experimenta: cu pensula in mana si foaia alba in fata, prin lucrari in creion, pastel, tempera, modelaj sau chiar linogravura. Caravana Muzeelor a fost initiata in anul 2012, numarul de muzee implicate fiind de cinci. O noutate a acestei editii este implicarea ampla a Muzeului Municipiului Bucuresti: sase sedii ale acestei institutii importante pentru cunoasterea orasului participa in proiect pentru prima data, gazduind grupurile de copii curiosi si creativi.
Caravana Muzeelor 2015 este organizata de Global Mindscape, Muzeul Municipiului Bucuresti (Muzeul Theodor Aman, Colectia de Arta Ligia si Pompiliu Macovei, Muzeul Frederic Storck si Cecilia Cutescu Storck, Muzeul C.I. si C.C. Nottara si sediul central - Palatul Sutu), Muzeul de Arta Vasile Grigore – pictor si colectionar, Muzeul National al Pompierilor – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si Muzeul National Tehnic Prof. Inginer Dimitrie Leonida
August 2015