Ion Caramitru si Horatiu Malaele vin din vacanta direct pe Scena Mare a Nationalului bucurestean, pe 24 septembrie, de la ora 20.00, pentru a se masura in rime, luandu-i drept martori pe Toparceanu, Shakespeare sau Nichita. Se rade in hohote in reprize de umor sanatos, iar hazul se transforma in emotie, in momente lirice de o sensibilitate profunda. Cu har, subtilitate si inteligenta, Ion Caramitru si Horatiu Malaele au forta si profunzimea pentru a face din orice intalnire o lectie de teatru si, de ce nu, o lectie de viata. Ii secundeaza extraordinarul violoncel al lui Adrian Naidin, care sopteste incredibile povesti. Colaborator al lui Moby pentru coloana sonora a filmului The Necessary Death of Charlie Countryman, un proiect de suflet al actorului american Shia LaBeouf, Adrian Naidin este un muzician complet, experimental in jazz, inspirat in clasic, plin de forta si har in folclor.
Luni, 24 septembrie, ora 20.00, Sala Mare
Pret/bilet:
Categoria 1: 100 RON
Categoria 2: 80 RON
Categoria 3: 60 RON
Categoria 4: 30 RON
Biletele se gasesc la Agentia de Bilete a TNB si pe www.bilete.ro
Septembrie 2012