Printre acestea, Compagnie Carabosse din Franta, care a realizat si socantul spectacol de artificii de la deschiderea Capitalei Culturale, si care se intoarce la Sibiu pentru itinerantul "Installations de feu" (25 mai, ora 21.00, Centrul istoric al orasului), ce se vrea o fotografie a prezentului si a tuturor componentelor sale. Traseul de foc va fi dublat de un traseu muzical care combina repertoriul companiei cu cel al grupurilor muzicale din Sibiu, reprezentative pentru cultura muzicala a orasului. O alta trupa franceza, Oposito, prezinta "Toro" (26 mai, Piata Mare, ora 22.47, pornind din fata Hotelului Bulevard), o explorare teatrala a spectacolelor ambulante. Antagon TheaterAKTion din Germania si Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu coopereaza pentru "City Myths - Remember the Future" (30 mai, Piata Mica, ora 22.00), care-si propune sa readuca la viata miturile si legendele legate de orasul Sibiu.
Reprezentatia nu va apela foarte mult la text, contextul fiind adaptat la specificul teatrului Antagon - un teatru de strada ce exprima si se exprima prin intermediul comunicarii non-verbale (miscare corporala, coregrafie, muzica), a elementelor de circ (jonglerie, picioroange) si pirotehnice. FITS, care se va incheia pe 3 iunie, are de asemenea in program spectacole de la Teatrul new-yorkez LaMaMa, productii romanesti semnate de Radu Afrim, Laszlo Bocsardi, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunza, Andrei Serban, Gabor Tompa, concerte de muzica sustinute de Grigore Lese, flamenco si o serie de lecturi, majoritatea pe texte frantuzesti. (I. POPOVICI)