Evenimentul este organizat impreuna cu Centrul Cultural Francez din Iasi.
Volumul prezinta destinul familiei Cantemir cu reprezentantii de seama Dimitrie Cantemir si fiul sau Antioh.
Dimitrie Cantemir domn al Moldovei (martie - aprilie 1693 și 1710 – 1711), consilier al lui Petru cel Mare, ilustru carturar, membru al Academiei din Berlin, devine cunoscut in intreaga Europa datorita meritului de a fi scris o lucrare remarcabila la acea vreme, anume Istoria Imperiului otoman.
Istoria otomana prin editiile engleze (1734-1735, 1756), franceza (1743) şi germana (1745), a cunoscut o larga circulatie in Europa fiind apreciata drept cel mai bun tratat de istorie a turcilor pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea.
Antioh, fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir si al Doamnei Casandra, fiica lui Serban Cantacuzino, a fost ambasador al Rusiei in Anglia si Franta si considerat prin Satirele lui fondator al poeziei ruse moderne. La Paris a intrat în cercurile literare pariziene, fiind foarte apreciat.
Autorul Stefan Lemny subliniaza contributia acestora la apropierea culturala dintre Rasarit si Apus si suprematia meritului cultural fata de ambitiile dinastice.
Istoricul Stefan Lemny locuieste in prezent la Paris, este specialist în istoria secolului XVIII si lucreaza la Biblioteca Nationala a Frantei, iar sotia sa, Doina Lemny, este unul dintre cei mai reputati specialisti ai operei lui Constantin Brancusi, in prezent lucrand la Centrul Pompidou si avand in custodie Atelierul lui Brancusi.
Noiembrie 2010