Joi, 22 ianuarie 2015, de la ora 19.00, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucuresti va gazdui concertul “Tot ce-am scris, adevar am scris – Cantecele lui Tinodi Sebestyen” cu prilejul Zilei Culturii Maghiare, informeaza bukarest.balassiintezet.hu.
Programul va fi dedicat unuia dintre primii creatori de literatura in limba maghiara, Tinodi Sebestyen (1515?–1556). Prin intermediul versurilor si cantecelor sale – unele arhicunoscute, altele mai putin stiute – cuprinse in Cronica aparuta in 1554 la Cluj, il cunoastem pe autor in calitate de poet si corespondent.
Protagonistul acestei seri (voce si lauta), Csörsz Rumen Istvan traieste la Budapesta, si este unul dintre cei mai vechi discipoli ai lui Kobzos Kiss Tamas, istoric literar, coordonator al formatiei de muzica veche Musica Historica.
I. C.