Am vazut filmul la Noga Hilton, intr-o sala mare, plina ochi, si proba a fost trecuta cu brio: publicul a fost cucerit, sala iradia simpatie, s-a ras mult, s-a aplaudat mult, a fost un succes. Cred ca, daca va fi lansat cum trebuie in Romania, acest "A fost sau n-a fost?" are sanse sa devina, in felul lui, un "film cult": filmul unei etape din traseul "despartirii de trecut", la nivelul subconstientului colectiv al unei natiuni.
"A fost sau n-a fost revolutie in orasul nostru?" e subiectul pe care il abordeaza, in decembrie aniversar, la 16 ani dupa ’89, o statie locala de televiziune, dintr-un orasel cu blocuri scorojite, un targ moldovenesc amarat in voiosia lui, un "loc unde nu se intampla nimic" in postcomunism, a carui atmosfera e schitata de regizor, din cateva linii, cu impecabila autenticitate. Talentul lui Porumboiu e legat mai ales de un umor proaspat, mucalit si sceptic in robustetea lui si de un foarte sigur simt al masurii, al epurarii de balast, al mersului la esenta pe drumul cel mai scurt. Un stil original, de un paradoxal minimalism… debordant!
SHOW-UL. Proprietarul acelui post tv, numai improvizatie si provincialism (atat postul, cat si proprietarul) invita la o emisiune in direct doi concitadini, un profesor de istorie, scufundat in alcool si in datorii, si un pensionar cu par alb, fost si actual interpret de ocazie al lui Mos Craciun. Pentru emisiune, cei trei se aliniaza la o masa, ca intr-un prezidiu, filmati de un operator nepriceput, care bataie camera si cadreaza stupid. Din acest moment incepe show-ul! Un show jucat de trei actori exceptionali, unul mai bun decat altul: Mircea Andreescu (actor la Brasov), Teo Corban (actor la Iasi) si Ion Sapdaru (care are sanse sa devina, in perspectiva, un fel de "actor fetis" al regizorului). Imaginea filmului – terna, intunecata, ca dintr-o fundatura mohorata, pe care doar felinarele care se aprind seara arunca o dara de mis- ter – e semnata Marius Panduru. Dat fiind ca tot Marius Panduru a facut imaginea si la celalalt lungmetraj romanesc de la Cannes, al lui Catalin Mitulescu, se poate spune ca titlul de operator al anului e deja adjudecat.
Filmul e o productie integral romaneasca, realizata cu un buget incredibil de mic: in jur de 200.000 de euro, obtinuti de regizor, cum s-a spus la conferinta de presa, din surse proprii, "cu ajutorul familiei".
SECVENTA ANTOLOGICA. Ideea lui Porumboiu de a identifica marele ecran cu micul ecran (cu emisiunea de un amatorism ilar) conduce la o secventa antologica. Trei personaje privesc inainte, in eter, si din replicile lor, din telefoanele telespectatorilor, din toata acea filmare cretina, pentru o emisiune asijderea, se degaja, miraculos, istorii si Istorie.
12:08. Este, aflam, ora exacta la care a plecat elicopterul cu Ceausescu de pe Comitetul Central. Titlul francez al filmului va fi "12:08. A l’est de Bucarest". A iesit cineva, inainte de ora 12:08, sa protesteze in piata oraselului? Daca da, atunci a fost revolutie si "la noi in oras". Dar daca n-a iesit nimeni, decat dupa ora 12:08, dupa ce zarurile au fost aruncate, atunci unde mai e revolutia? Noroc ca piata oraselului e strajuita de un turn al carui ceas n-a aratat niciodata ora exacta. In tara lui "12 trecute fix" e greu de hotarat, limpe- de, daca "a fost sau n-a fost"…
Telespectatorii care telefoneaza ca sa spuna diverse – de la "era mai bine pe vremea lui Ceausescu" pana la telefonul unui chinez (pe care l-a prins ’89 in Egipt, si acum are cel mai ieftin butic cu petarde din oras) sau pana la telefonul unui fost "contabil la Securitate", azi patron si creator de locuri de munca – toti si toate contureaza un foarte viu si atasant portret al unei lumi. Ultimul telefon din emisiune e al unei doamne care ii suna nu ca sa le spuna ca fiul ei a murit la Otopeni, ci ca sa ii anunte ca afara a inceput sa ninga; si replica ei suna ca o ghilotina: "Profitati de zapada, domnii mei, pentru ca maine va fi iar noroi"…
ALTA REVOLUTIE. Apropo de ghilotina, am vazut ieri, in competitie, "Maria Antoaneta", filmul Sofiei Coppola, fiica lui Francis Ford Coppolla. O imensa masinarie publicitara a fost pusa in miscare pentru acest film de lux, cu un buget urias, cu o frumusete vizuala inspirata din Fragonard sau din Boucher, cu o blonda actrita americana (Kirsten Dunst), cu un Versailles pus la dispozitie pentru filmari… Din povestea printesei austriece care soseste, adolescenta, in Franta, maritata cu viitorul rege Ludovic al XVI-lea (mariaj neconsumat, in primii sapte ani), regizoarea face un spectacol exterior, ca un patinaj artistic pe suprafata lucioasa a lucrurilor, pe muzica rock si pop, cu o revarsare de toalete, coafuri, palarii, bijuterii, pantofi, sampanie, dulciuri, frisca, fructe, natura, protocol, curte, eticheta, petreceri – totul ca un ambalaj spectaculos, cu enorme panglici in culori diafane, roz si bleu, dar invelind o cutie goala.
Sunt unii care pariaza ca aceasta mizanscena eleganta si trepidanta n-o sa-l lase insensibil pe presedintele juriului, Wong Kar Wai, el insusi un impatimit al estetismului, si teoretic foarte receptiv la ideea unei regine "in the mood for love"… Ramane de vazut.
