- După premiera americană în cadrul Festivalului de Film Românesc din New York în decembrie 2008, Călătoria lui Gruber, de Radu Gabrea, reconfirmă o receptare entuziastă în SUA. Cariera acestui film continuă în iulie în cadrul San Francisco Jewish Film Festival, primul şi cel mai mare festival de gen din lume. Cele două proiecţii ale filmului sunt programate pentru duminică 25 iulie, la Castro Theatre din San Francisco şi în 1 august la Roda Theatre din Berkeley, ambele fiind urmate de o discuţie cu regizorul Radu Gabrea şi producătorul Victoria Cociaş, a căror participare la festival este sprijinită de ICR New York.
Deja în avanpremieră, San Francisco Chronicle notează în 18 iulie Acesta este un film excepţional din România, tratând subiectul Holocaustului într-un mod neaşteptat şi convingător. (Mick LaSalle)
Alături de celelalte filme ale lui Radu Gabrea care au adus în atenţia internaţională tematici originale din istoria României, Călătoria lui Gruber demonstrează în ce măsură traducerea artistică a unor subiecte cu mare încărcătură emoţională determină întreţinerea unui interes viu pentru cultura română într-un context internaţional. Cea mai recentă producţie a lui Radu Gabrea, Mănuşi roşii, a avut o remarcată premieră în Romania la TIFF anul acesta în luna iunie, în prezenţa distribuţiei şi a regizorului.
ICR New York, 21 iulie 2010